Descriere
Nouă, creștinilor, mai mult decât oricărui om, nu ne e îngăduit să îndreptăm pe oamenii păcătoși cu sila … Noi … nu trebuie să-l facem pe păcătos mai bun cu sila, ci prin convingere. Că nu ni s-a dat de legile noastre atâta libertate pentru împiedicarea celor ce păcătuiesc. Dar chiar dacă ni s-ar fi dat această putere, tot n-am putea-o întrebuința, deoarece Dumnezeu nu încununează pe cei ce se depărtează cu sila de rău, ci pe cei care se depărtează de bunăvoie.
Sf. Ioan Gură de Aur
„Cum ar putea apăra un individ rațional infractori precum traficantul de droguri, prostituata, speculantul, cămătarul sau afaceristul care angajează minori? Ce tip de argumente ar putea fi folosite în sprijinul unor persoane atât de josnice, ce soi de sofistică exagerată ar fundamenta astfel de pledoarii?” Profesorul Walter Block, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai liberalismului contemporan, se achită cu brio de această sarcină, trecând în revistă și demolând, metodic, riguros dar – nu mai puțin important pentru cititor – și extrem de savuros, multe dintre miturile, prejudecățile și erorile de logică ce au creat adevărate perdele de fum intelectual în jurul ocupațiilor respective. Concluzia acestei cărți este extrem de simplă și de logică: atât timp cât o tranzacție între două persoane nu presupune folosirea sau amenințarea cu folosirea agresiunii, ea este și trebuie să fie considerată legitimă.
Iulian E. Tănase
Ludwig von Mises ne vorbea încă din lucrarea sa clasică Liberalismul (1927) despre tendința de a merge la poliție ori de câte ori nu ne place ceva la semenii noștri și despre necesitatea înfrânării acestei tendințe, înfrânare cerută de o ordine civilizată și liberală. Walter Block detaliază în Pledoarii incomode această intuiție liberală pornind de la principiul rothbardian al non-agresiunii, principiu potrivit căruia este greșit să inițiez violența împotriva unor inocenți. Pledoariile lui Block sunt incomode pentru că în mod obișnuit lucruri ca șantajul sau defăimarea sunt incriminate juridic, sunt considerate infracțiuni, deși acestea nu sunt agresiuni în sens libertarian, chiar dacă pot fi blamabile moral. Verva și varietatea cazurilor și a activităților dezincriminate fac din cartea lui Block una dintre cele mai bune introduceri în libertarianism scrise până acum.
Costel Stavarache
Pledoarii incomode reprezintă poate exercițiul cel mai coerent de dezomogenizare a problemelor morale de cele etico-juridice. Întâiul merit al cărții este de a demonstra fără echivoc că libertatea este piatra de temelie, condiția necesară – dar nu și suficientă – pentru orice sistem de cooperare socială. Ea dă soluția unei probleme grele din filozofia politică, anume: când este legitimă utilizarea violenței? Block arată că obiectul reprimării violente nu pot fi acțiunile liber consimțite care nu încalcă principiul non-agresiunii. Eroii lui Block nu se disting prin calități morale deosebite, ci prin perseverența cu care rezistă agresiunii instituționalizate. Ei sunt incomozi pentru că ne amintesc că două rele nu fac una bună.
Mihai Tănăsuică
Recenzii
Nu există recenzii până acum.