XXVIII. Socialismul ca emanație a ascetismului

XXVIII. Socialismul ca emanație a ascetismului

1

Punctul de vedere ascetic

Retragerea din lume și negarea vieții nu sunt, nici chiar dintr-un punct de vedere religios, scopuri ultime, urmărite pentru ele însele, ci mijloace pentru atingerea anumitor scopuri transcendentale. Dar, deși ele apar în universul credinciosului ca mijloace, ele trebuie privite ca scopuri ultime de către o cercetare care nu poate merge dincolo de experiența pământească sau urmări consecințele unei acțiuni dincolo de limitele vieții acesteia. În ceea ce urmează, vom înțelege prin ascetism numai ceea ce este inspirat de către o filosofie a vieții sau de motive religioase. Cu aceste restricțiuni ascetismul este subiectul studiului nostru. Nu trebuie să-l confundăm cu acel fel de ascetism care este numai un mijloc către anumite țeluri pământești. Dacă este convins de efectele otrăvitoare ale băuturilor spirtoase, un om se abține de la ele fie pentru a-și proteja sănătatea în general, sau pentru a-și oțeli puterea pentru un efort special. El nu este ascetic în sensul definit mai sus.

Nicăieri nu s-a manifestat mai complet și mai logic ideea de retragere din lume și negare a vieții decât în religia indiană jainistă, care are în urma ei o istorie de peste 2500 de ani. „Lipsa de cămin”, a spus Max Weber, „este ideea fundamentală despre mântuire în jainism. Ea înseamnă ruperea tuturor relațiilor pământești și, de aceea, mai presus de toate, indiferența pentru impresiile generale și evitarea tuturor relațiilor pământești, încetarea de a acționa, spera, dori. Unui om căruia i-a rămas numai capacitatea să simtă și să gândească „Eu sunt eu” este fără cămin în sensul acesta. El nu dorește nici viață, nici moarte – pentru că, și într-un caz, și în altul, ar însemna dorință, și aceasta ar putea să trezească Karma. El nu are nici prieteni, nici nu face obiecțiuni la acțiunile altora față de el (de exemplu, obișnuitul spălat al picioarelor pe care persoana pioasă o îndeplinește pentru sfânt). El se comportă potrivit principiului că nu trebuie să opună rezistență răului și că starea de inspirație divină a individului în timpul vieții trebuie încercată prin capacitatea lui de a îndura tulburarea și durerea”. [1] Jainismul interzice cu cea mai mare strictețe orice omorâre de ființe vii. Jainii ortodocși nu ard nici o lumină în timpul lunilor mai întunecoase pentru că ar arde moliile, nu fac foc pentru că ar ucide insectele, strecoară apa înainte de a o fierbe, poartă un văl peste gură și peste nas pentru a se împiedica pe ei înșiși să inhaleze insecte. Pietatea cea mai înălțătoare este de a se lăsa torturat de insecte fără a le goni. [2]

Numai o parte a societății poate realiza idealul traiului ascetic, pentru că ascetul nu poate fi un muncitor. Trupul care este epuizat de exerciții penitențiale și flagelări nu poate să facă nimic altceva decât să zacă în contemplare pasivă și să lase lucrurile să-i vină singure sau să-și consume restul puterii sale în transe extatice, și astfel să grăbească sfârșitul. Ascetul care se ocupă de muncă și activitate economică ca să-și câștige pentru sine numai cea mai neînsemnată cantitate din necesitățile vieții abandonează principiile sale. Istoria monahismului, nu numai a monahismului creștin, revelează aceasta. De unde erau refugii de ascetism, mănăstirile deveneau uneori lăcașul unei gustări rafinate a vieții.

Ascetul contemplator poate exista numai dacă ascetismul nu este obligatoriu pentru toți. De vreme ce el nu se poate hrăni fără ajutorul altora, trebuie să existe muncitori de pe urma cărora el să poată trăi. [3] El are nevoie de laici tributari. Abstinența lui sexuală are nevoie de laici care vor zămisli succesori. Dacă lipsește acest complement necesar, rasa asceților se stinge repede. Ca regulă generală de conduită ascetismul ar însemna sfârșitul neamului omenesc. Jertfa propriei sale vieți este țelul către care tinde ascetul individual și, cu toate că acest principiu poate să nu cuprindă abstinența de la toate acțiunile necesare pentru a menține viața cu scopul de a-i da un sfârșit prematur, ea implică, prin suprimarea dorinței sexuale, distrugerea societății. Idealul ascetic este idealul morții voluntare. Că nici o societate nu poate fi construită pe principiul ascetic este prea evident pentru a avea nevoie de o explicație mai amănunțită. Aceasta pentru că ascetismul este un distrugător al societății și al vieții.

Acest fapt poate fi trecut cu vederea numai pentru că idealul ascetic este arareori gândit și mai arareori pus în practică până la concluzia sa logică. Ascetul din pădure care trăiește ca animalele, cu rădăcini și ierburi este singurul care trăiește și acționează numai potrivit principiilor sale. Această comportare strict logică este rară; în definitiv nu există mulți oameni care sunt pregătiți să renunțe cu inima ușoară la roadele culturii, oricât de mult le-ar disprețui în gândire și ocărî cu vorba, sunt puțini aceia care să vrea să revină fără altă crâcneală la felul de viață al căprioarei și cerbului. Sfântul Aegidius, unul din tovarășii cei mai zeloși ai Sfântului Francisc, a criticat furnicile fiindcă ele erau prea mult preocupate cu strângerea rezervelor; el aproba numai păsările, pentru că ele nu înmagazinează hrană în hambare. Aceasta pentru că păsările în aer, animalele pe pământ și peștii în mări sunt satisfăcuți când au hrană suficientă. El însuși credea că trăia potrivit aceluiași ideal când se hrănea cu munca mâinilor sale și cu strângerea pomenilor. Când mergea să spicuiască împreună cu ceilalți săraci la vremea recoltei și oamenii voiau să mai adauge la spicuirile sale, el refuza zicând: „N-am hambar pentru păstrat, nici nu-mi doresc unul.” Totuși, acest sfânt trăgea foloase de pe urma ordinii economice pe care o condamna. Viața sa în sărăcie, posibilă numai în și prin această ordine economică, era infinit mai îndestulată decât aceea a peștilor și a păsărilor pe care el credea că o imită. El primea un venit pentru munca sa din depozitele unei economii ordonate. Dacă alții nu ar fi adunat în hambar, sfântul ar fi rămas înfometat. Numai dacă toți ceilalți ar fi luat peștii ca exemplu ar fi putut el să știe cum e să trăiești ca un pește. Contemporanii cu înclinații critice recunoșteau aceasta. Benedictinul englez Matthew Paris relatează că Papa Inocențiu al III-lea l-a sfătuit pe sfântul Francisc, după ce a ascultat regulamentul său, să se ducă la porci, cu care el semăna mai mult decât cu oamenii, să se bălăcească cu ei în noroi și să-i învețe pe ei regulamentul său. [4]

Principiile moralei ascetice nu pot avea niciodată aplicație universală ca principii obligatorii de viață. Ascetul care acționează logic trece de bună voie pe lumea cealaltă. Ascetismul care caută să se mențină pe pământ nu-și duce principiile la sfârșitul logic; el se oprește la un anumit punct. Este fără importanță cu ce sofisme încearcă să explice aceasta; este destul că face așa și trebuie să facă așa. În afară de aceasta, este constrâns cel puțin să tolereze ne-ascetici. Dezvoltând astfel o morală dublă, una pentru sfinți, alta pentru oamenii de lume, despică etica în două. Viața laică este în definitiv tolerabilă și tolerată, dar aceasta este tot. Singurii oamenii cu adevărat morali sunt călugării, sau oricum ar fi numiți, care se străduiesc să atingă perfecțiunea prin ascetism. Despicând morala în felul acesta, ascetismul renunță la pretenția sa de a conduce viața. Singura cerere pe care îndrăznește încă să o mai facă de la laici este pentru mici donații, ca să ajute sfântul să-și țină laolaltă trupul și sufletul.

Ca ideal strict, ascetismul nu recunoaște nici un fel de satisfacție a nevoilor. De aceea este ne-economic în sensul cel mai literal. Idealul diluat al ascetismului, conceput de laicii unei societăți care admiră profund ascetismul celui perfect sau de călugări care trăiesc într-o comunitate de sine suficientă, poate cere numai cea mai primitivă producție de la mână la gură, dar nu se opune cu nici un chip raționalizării extreme a activității economice. Dimpotrivă, o cere. Căci, devreme ce orice preocupare cu treburi lumești ține oamenii departe de singurul fel de viață pur morală și poate fi tolerată doar ca un mijloc către un scop intermediar – din nefericire inevitabil – atunci este necesar ca această activitate lipsită de sfințenie să fie pe cât de economicoasă cu putință, astfel încât să fie redusă la un minim. Raționalizarea dezirabilă pentru omul de lume, în sforțările lui de a reduce senzațiile dureroase și a mări pe cele plăcute, se impune ascetului, pentru care senzațiile dureroase provocate de muncă și privațiuni sunt flagelări neprețuite, pentru că este de datoria sa să nu se dedice trecătorului mai mult decât este necesar.

Prin urmare, și din punctul de vedere ascetic producția socialistă nu poate fi preferată celei capitaliste, afară numai dacă nu este socotită a fi mai rațională. Ascetismul poate recomanda devotaților săi să limiteze activitățile prin care își satisfac nevoile lor, pentru că are oroare de o existență prea comodă. Dar în cadrul limitelor pe care le lasă satisfacerea acestor nevoi, nu poate privi ca bun altceva decât ceea ce cere economia rațională.

2

Ascetismul și socialismul

Gândirea socialistă a primit la început cu răceală toate principiile ascetismului. A respins cu bruschețe orice promisiune consolatoare pentru o viață după moarte și a țintit la un paradis pământesc pentru fiecare. Nici lumea care va veni, nici oricare alt imbold religios nu prezintă vreun interes pentru el. Singurul țel al socialismului a fost de a garanta că fiecare va atinge standardul de bunăstare cel mai ridicat ce se poate obține. Nu renunțarea de sine, ci desfătarea era criteriul său. Șefii socialiști s-au opus întotdeauna cu hotărâre tuturor acelora care se arată indiferenți față de mărirea productivității. Ei au arătat că, pentru a micșora greutățile muncii și a mări plăcerile desfătării, productivitatea muncii omenești trebuie multiplicată. Gesturile grandioase ale vlăstarelor degenerate din familii bogate ce laudă farmecul sărăciei și vieții simple nu-i atrăgeau defel.

Dar, privind mai îndeaproape la aceasta, putem detecta o schimbare treptată în atitudinea lor. Pe măsură ce natura ne-economică a producției socialiste devine vizibilă, socialiștii încep să-și transforme opiniile cu privire la dezirabilitatea unei satisfaceri mai abundentă a nevoilor omenești. Mulți dintre ei încep chiar să arate oarecare simpatie pentru scriitorii care laudă Evul Mediu și privesc cu dispreț la bogățiile pe care capitalismul le adaugă la mijloacele de existență. [5]

Afirmația că am putea fi fericiți, chiar mai fericiți, cu mai puține bunuri, nu poate fi respinsă cu mai mare ușurință decât poate fi ea însăși dovedită. Desigur, cei mai mulți oameni își închipuie că n-au destule bunuri materiale; și, pentru că ei apreciază creșterea de bunăstare pe care sforțări mai mari din partea lor o pot aduce, mai mult decât apreciază timpul liber pe care l-ar câștiga renunțând la ea, ei se epuizează în muncă anevoioasă. Dar, chiar dacă admitem aserțiunile semi-asceților, al căror fel de a vedea l-am discutat, aceasta nu ne angajează cu nici un chip să dăm metodei socialiste de producție precădere asupra celei capitaliste. Căci, presupunând că în capitalism se produc prea multe bunuri, lucrul ar putea fi îndreptat cu ușurință, reducând cantitatea de muncă ce se face. Cererea ca să reducem productivitatea muncii adoptând un mod de producție mai puțin rodnic nu poate fi justificată cu astfel de argumente.


NOTE

1. Weber, Gesammelte Aufsätze zur Religionssoziologie, Tübingen, 1920, Vol. II, pag. 206.

2. Ibid., p. 211.

3. Weber, op. cit., Vol. I, pag. 262.

4. Glaser, Die franziskanische Bewegung, Stuttgart și Berlin, 1903, pag. 53 et seq., 59.

5. Heichen, „Sozialismus und Ethik” în Die Neue Zeit, Vol. 38, Vol. l, pag. 312 et seq. În special remarcabile în legătură cu aceasta sunt de asemenea observațiile lui Charles Gide, „Le Matérialisme et l’ Économie Politique” în Le Matérialisme actuel, Paris, 1924.

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins