XXIV. Concentrarea întreprinderilor

1

Concentrarea orizontală a întreprinderilor

Fuziunea mai multor organizații asemănătoare independente într-o singură întreprindere poate fi numită concentrare orizontală a producției. Aici urmăm în linii mari uzul scriitorilor despre carteluri, deși definiția lor nu este în acord complet cu a noastră. Dacă organizațiile separate nu rămân complet independente, dacă, de pildă, administrația sau unele departamente sunt amalgamate, este concentrare de organizații. O simplă concentrare de întreprinderi are loc numai când unitățile individuale rămân independente în toate privințele, cu excepția luării hotărârilor economice decisive. Exemplul tipic al acesteia este un cartel sau un sindicat. Toate lucrurile rămân cum erau, dar, după cum este un cartel de cumpărare sau unul de vânzare sau amândouă, hotărârile cu privire la cumpărări și vânzări sunt luate în chip unitar.

Când nu este numai pasul preliminar unei amalgamări de organizații, scopul acestor uniuni este dominarea monopolistă a pieței. Concentrarea orizontală este inițiată numai de eforturile antreprenorilor separați de a deriva acele avantaje de care se bucură, în anumite circumstanțe, monopolistul.

2

Concentrarea verticală a întreprinderilor

Concentrarea verticală este unirea într-o întreprindere unitară a întreprinderilor independente, dintre care unele întrebuințează produsele celorlalte. Această terminologie urmează uzul literaturii economice moderne. Exemple de concentrare verticală sunt unirea secțiilor de țesut, de filat, de albire și de vopsire; o tipografie căreia i se alătură o fabrică de hârtie și tipărirea unui ziar; colaborarea între industria siderurgică și mineritul cărbunelui, etc.

Fiecare unitate productivă este o concentrare verticală de procese parțiale și de instalații. Unitatea de producție este creată de faptul că o parte a mijloacelor de producție – anumite clădiri, mașini, conducerea uzinelor – este deținută în comun. O asemenea deținere în comun lipsește în uniunea verticală a întreprinderilor. Aici esența uniunii stă în voința antreprenorului de a face o întreprindere să servească o alta. Simplul fapt că un om stăpânește două întreprinderi nu este în sine suficient, dacă această voință nu există. Acolo unde un fabricant de ciocolată stăpânește de asemenea și o turnătorie de fier nu este concentrare verticală. Concentrarea verticală este considerată, de obicei, că urmărește să asigure desfacerea produsului sau că asigură sursa de materii prime și bunuri semifabricate. Aceasta este ceea ce răspund antreprenorii când sunt întrebați despre avantajele unor astfel de combinații. Mulți economiști o acceptă fără discuție, pentru că, în aparență, ei nu gândesc că este treaba lor să cerceteze ceea ce spun „practicienii”; și, după ce acceptă afirmația ca definitivă, ei purced să o examineze din punct de vedere etic. Încă, chiar dacă ei evită să se gândească la ea, cercetarea mai amănunțită a faptelor ar trebui să le arate adevărul. Este problema că administratorii uzinelor atașate unei combinații verticale au de făcut adesea plângeri. Administratorul fabricii de hârtie zice: „Aș putea obține mult mai mult, dacă nu aș fi obligat să o furnizez tipografiei ‘noastre’ ”. Administratorul țesătoriei zice: „Dacă nu aș fi obligat să iau firele de la filatura ‘noastră’, aș putea să le găsesc mai ieftin”. Asemenea plângeri sunt la ordinea zilei și nu este greu de înțeles de ce ele trebuie să însoțească orice concentrare verticală.

Dacă organizațiile amalgamate ar fi individual atât de eficace, încât ele să nu trebuie să se teamă de concurență, combinația verticală nu ar servi nici unui scop special. O fabrică de hârtie de cea mai bună calitate nu trebuie niciodată să-și asigure o piață. O tipografie care este la nivelul concurenței nu are nevoie să-și asigure furniturile de hârtie. Întreprinderea eficace vinde acolo unde capătă cel mai bun preț și cumpără unde poate face astfel în modul cel mai economicos. De unde nu urmează că două întreprinderi, lucrând în stagii diferite ale aceleiași ramuri de producție și deținute de un singur proprietar, trebuie necesarmente să se unească într-o combinație verticală. Numai când una sau alta se arată mai puțin capabilă să susțină concurența, concepe antreprenorul ideea de a o susține legând-o de cea puternică. El se bizuie pe beneficiile afacerii prospere ca un capital care să acopere deficitele celei neprospere. În afară de scăderi de impozite și alte avantaje speciale, asemenea acelora pe care au fost în stare să le derive, din acorduri de cartel, uzinele mixte în industria germană siderurgică, uniunea nu înfăptuiește nimic în afară de un profit aparent într-o întreprindere și o pierdere aparentă în cealaltă.

Numărul și importanța concentrărilor verticale este cu mult supraestimat. În viața economică capitalistă modernă, dimpotrivă, noi ramuri de întreprindere se formează neîncetat și părți din acelea existente se despart neîncetat pentru a deveni independente.

Tendința progresivă către specializare în industria modernă arată că dezvoltarea se îndepărtează de concentrarea verticală, care, exceptând acolo unde este cerută de tehnica producției, este întotdeauna un fenomen excepțional, care în general se poate explica în legătură cu condițiile legale și cele politice ale producției. Dar, chiar și aici, desfacerea unor astfel de uniuni și restabilirea întreprinderii individuale poate fi văzută mereu.

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins