XII. Socialismul național și socialismul mondial

XII. Socialismul național și socialismul mondial

1

Extinderea spațială a comunității socialiste

Socialismul mai vechi este caracterizat printr-o predilecție pentru o reîntoarcere la mijloacele mai simple de producție din timpurile primitive. Idealul său este satul care își satisface singur toate nevoile sau, cel mult, provincia care îndeplinește acest deziderat – un oraș în jurul căruia sunt grupate sate. Fiind împotriva oricărui negoț și comerț, protagoniștii săi privesc comerțul extern ca pe un lucru în întregime rău, care trebuie desființat. Comerțul extern introduce bunuri inutile în țară. De vreme ce a fost odată posibil să se trăiască fără ele, este evident că nu sunt necesare și că numai ușurința extremă cu care pot fi procurate este răspunzătoare de cheltuiala inutilă ce o provoacă. Comerțul extern subminează moralitatea și introduce idei și obiceiuri străine. În Utopia, idealul stoic al stăpânirii de sine a fost transmutat în idealul stoic al suficienței de sine. Plutarch găsea că în Sparta lui Lycurg este un lucru admirabil – conceput tot așa de romantic în timpul său – că nici un vapor de comerț nu intră vreodată în porturile ei. [1]

Acest atașament față de idealul suficienței de sine economice și completa lor incapacitate de a înțelege natura negoțului și comerțului i-au făcut pe Utopiști să treacă cu vederea problema limitelor teritoriale ale statului ideal. Dacă frontierele țării minunilor trebuie să fie mai largi sau mai strâmte în extindere nu intră în considerațiile lor. În cel mai mic sat este loc destul pentru a realiza planurile lor. În felul acesta le-a fost posibil ca să se gândească la realizarea Utopiei în proporții mici. Owen a fondat comunitatea New Harmony în India, Cabet, o mică Icarie în Texas. Considerant a fondat un model de falanster în același stat. „Ediții duodecimo ale Noului testament”, rânjește Manifestul comunist.

Numai treptat socialiștii au ajuns să perceapă că suficiența de sine a unei mici suprafețe nu poate să ofere o temelie pentru socialism. Thompson, un discipol al lui Owen, observă că realizarea egalității între membrii unei singure comunități era departe de a însemna realizarea egalității între membrii diferitelor comunități. Sub influența acestei descoperiri, el se întoarse la socialismul centralizat. [2] Saint-Simon și școala sa erau centraliști convinși. Planurile de reformă ale lui Pecqueur pretindeau a fi naționale și universale. [3]

Astfel se naște o problemă tipică socialismului. Poate socialismul exista înlăuntrul unor întinderi limitate din suprafața pământului? Sau este necesar ca întreaga lume locuită să constituie o comunitate socialistă unitară?

2

Tratamentul marxist al acestei probleme

Pentru marxism poate exista numai o singură soluție a acestei probleme – soluția ecumenică.

Marxismul pornește într-adevăr de la presupunerea că, dintr-o necesitate interioară, capitalismul și-a pus deja pecetea pe lumea întreagă. Chiar și astăzi capitalismul nu este limitat la o singură națiune sau la un mic grup de națiuni. Chiar și astăzi el este internațional și cosmopolit. „În locul izolării locale și naționale și al suficienței de sine, s-au dezvoltat comerțul mondial și independența națiunilor.” Ieftinirea mărfurilor lor este „artileria grea” a burgheziei. Cu ajutorul acesteia ea constrânge toate națiunile, sub pedeapsa dispariției, să adopte metode burgheze de producție. „Le forțează să adopte așa-numita civilizație, adică să devină burgheze. Într-un cuvânt, creează o lume după chipul și asemănarea sa.” Iar aceasta este adevărat nu numai despre producția materială, ci și despre cea intelectuală. „Producțiile intelectuale ale unei națiuni devin proprietatea comună a tuturor. Îngustimea și exclusivitatea națională devin zi de zi mai cu neputință, și din multe literaturi naționale și locale răsare o literatură mondială.” [4]

Urmează deci, din logica interpretării materialiste a istoriei, că socialismul de asemenea nu poate să fie un fenomen național, ci numai unul internațional. El este o fază nu numai în istoria unei singure națiuni, ci în istoria întregului neam omenesc. În logica marxismului, chestiunea dacă o națiune sau alta este „coaptă” pentru socialism nu poate fi nici măcar pusă. Capitalismul face omenirea coaptă pentru socialism, nu o singură națiune sau o singură industrie. Expropriatorii, prin a căror expropriere trebuie făcut ultimul pas către socialism, nu trebuie concepuți altfel decât ca mari capitaliști al căror capital este învestit în întreaga lume. Pentru marxiști, prin urmare, experiențele socialiste ale utopiștilor sunt tot atât de lipsite de sens ca și propunerea glumeață a lui Bismarck de a introduce socialismul în mod experimental într-una din provinciile poloneze ale statului prusac. [5] Socialismul este un proces istoric. El nu poate fi încercat într-o retortă sau anticipat în miniatură. Pentru marxist, prin urmare, problema autarhiei unei comunități socialiste nu poate nici măcar să fie pusă. Singura comunitate capitalistă pe care el o poate concepe cuprinde întregul neam omenesc și întreaga suprafață a globului. Pentru el, administrația economică a lumii trebuie să fie unitară.

Marxiștii de mai târziu au recunoscut într-adevăr că, în orice caz pentru câtăva vreme, existența multor comunități socialiste independente una de alta trebuie să fie anticipată. [6] Dar, odată ce se face această concesie, trebuie să se meargă mai departe și să se țină cont, de asemenea, de posibilitatea existenței uneia sau mai multor comunități socialiste într-o lume care, în cea mai mare parte, este încă capitalistă.

3

Liberalismul și problema frontierelor

Când Marx și, împreună cu el, majoritatea scriitorilor recenți asupra socialismului consideră socialismul ca realizat numai într-un stat unitar mondial, ei trec cu vederea forțele puternice care lucrează împotriva unificării economice.

Ușurința cu care ei dispun de aceste probleme poate fi atribuită, pe bună dreptate, a ceea ce, după cum vom vedea, era acceptarea în întregime nejustificată a unei atitudini cu privire la viitoarea organizare politică a lumii, prevalentă în vremea când marxismul era în formare. În acel timp, liberalii susțineau că toate diviziunile regionale și naționale puteau fi privite ca atavisme politice. Doctrina liberală a liberului schimb și protecției fusese prezentată – irefutabilă pentru totdeauna. Se arătase că orice limitări impuse negoțului erau spre dezavantajul tuturor celor interesați: și, argumentând din aceasta, s-a încercat cu succes să se limiteze funcția statului la producerea securității. Pentru liberalism, problema frontierelor statului nu se pune. Dacă funcțiile statului sunt limitate la protecția vieții și a proprietății împotriva crimei și furtului, nu mai are nici o importanță cui îi aparține o țară sau alta. Dacă statul se extinde peste un teritoriu mai larg sau mai strâmt părea o chestiune indiferentă unei epoci care sfărâma bariere vamale și asimila unei forme comune sistemele vamale și administrative ale statelor separate. În mijlocul secolului al nouăsprezecelea, liberalii optimiști puteau privi ideea unei Ligi a Națiunilor, un adevărat stat mondial, ca practicabilă într-un viitor nu prea îndepărtat.

Liberalii nu au luat suficient în considerare pe acela dintre cele mai mari obstacole pentru dezvoltarea liberului schimb universal – problema raselor și naționalităților. Dar socialiștii au trecut complet cu vederea că acesta constituie un obstacol infinit mai mare pentru dezvoltarea unei societăți socialiste. Incapacitatea lor de a trece dincolo de Ricardo în toate chestiunile de economie și completa lor nereușită de a înțelege toate chestiunile de naționalism au făcut cu neputință pentru ei chiar conceperea acestei probleme.


NOTE

1. Poehlmann, Geschichte der sozialen Frage und des Sozialismus in der antiken Welt, Vol. I, pag. 110 et seq.; 123 et seq.

2. Tugan-Baranowsky, Der moderne Sozialismus in seiner geschichtlichen Entwicklung, Dresda, 1908, pag. 136.

3. Pecqueur, Théorie nouvelle d’Économie sociale et politique, pag. 699.

4. Marx-Engels, Das Kommunistische Manifest, pag. 26.

5. Discursul lui Bismarck din Reichstagul geman, 19 februarie 1878 (Fürst Bismarcks Reden, editate de Stein, Vol. VII, pag. 34).

6. Bauer, Die Nationalitätenfrage und die Sozialdemokratie, Viena, 1907, pag. 519.

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins