VII. Human Action

Formularea metodologiei adecvate pentru științele economice era, desigur, un lucru util și binevenit; construcția efectivă pe acest fundament și utilizând această metodă a întregului corp de analiză economică era cu totul altceva, o sarcină cu mult mai dificilă. În mod normal, este de necrezut că un același om ar putea să ducă ambele sarcini până la capăt: așadar, să elaboreze metodologia și apoi să dezvolte sistemul întreg al științei economice pe aceste fundamente.

Ținând seama de bilanțul deja atât de bogat al realizărilor lui Mises (la acea vreme), va fi părut incredibil că ar putea să ducă la capăt el însuși această nespus de redutabilă și dificilă misiune. Și cu toate acestea, izolat și singur, părăsit de aproape toți adepții săi, în exil la Geneva ca refugiat din Austria fascistă, într-un climat general și profesional ostil tuturor idealurilor, metodelor și principiilor sale, Ludwig von Mises a izbândit. În 1940, el publică lucrarea monumentală Nationalökonomie, veritabilă încununare a operei sale, lucrare uitată cu toate acestea instantaneu, într-o Europă frântă sub povara temerilor de război. Din fericire, Nationalökonomie avea să cunoască o versiune extinsă, în 1949, în limba engleză, cu titlul definitiv Human Action. Human Action este o construcție remarcabilă în sine; iar faptul că a fost finalizată într-un climat atât de riguros nefavorabil îi adaugă o dimensiune exemplară puțin obișnuită.

Human Action este izbânda; este întregul economic, clădit pe axiome praxeologice neviciate, întemeiat riguros pe analiza omului care acționează, pe individul așa cum acționează în lumea reală, animat de țelurile sale. Este știința economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicațiilor logice ale existenței acțiunii umane. Pentru autorul acestor rânduri, care s-a bucurat de privilegiul de a citi cartea cu ocazia publicării, ea a însemnat schimbarea cursului vieții și al ideilor. Căci ea conținea acel sistem de gândire economică pe care unii dintre noi îl visaseră, dar pe care îl socoteam de neatins: o știință economică întreagă și rațională, așa cum se cuvenea să fie, dar încă nu era. O asemenea teorie oferea Human Action.

Dimensiunile excepționale ale reușitei lui Mises pot fi măsurate și pornind de la faptul că Human Action nu este doar întâiul tratat de economie scris după primul război mondial în tradiția austriacă; este vorba despre primul asemenea tratat general, fără echivalent în orice tradiție. Într-adevăr, după primul război mondial, teoria economică n-a încetat să se fragmenteze, fărâmițată în bucăți și bucățele de analiză neintegrată; economiștii încetaseră de a-și organiza disciplina coerent, în întreguri deductive integrate, comparabile cu realizările antebelice datorate unor nume ilustre precum Fetter, Clark, Taussig sau Böhm-Bawerk. Astăzi încă, singurii scriitori care mai încearcă să prezinte o imagine de ansamblu a disciplinei sunt autorii de manuale elementare: prin lipsa lor de coerență ei reușesc numai să releve stadiul nefericit pe care l-a atins teoria economică. Dar Human Action a indicat calea de ieșire din mlaștina incoerenței.

Puține lucruri se mai pot adăuga (aici) despre Human Action, așa încât din multele contribuții amănunțite care sunt de găsit în marele corpus economic, vom scoate pe scurt în evidență doar câteva. Cu toate că Böhm-Bawerk descoperise și accentuase preferința de timp pentru a explica dobânda, el însuși nu reușise să-și așeze în întregime teoriile pe acest temei, lăsând chestiunea preferinței de timp încurcată. Frank A. Fetter a fost cel care a clarificat și rafinat teoria, stabilind explicația dobânzii exclusiv pe baza preferinței de timp, în remarcabilele dar prea neglijatele sale scrieri din primele două decenii ale secolului. În esență, viziunea lui Fetter despre sistemul economic admitea că utilitățile și cererile consumatorilor determină prețurile bunurilor de consum, că venitul factorilor individuali de producție este determinat de productivitatea lor marginală și că toate aceste venituri sunt decontate apoi de rata dobânzii sau preferința de timp, creditorul sau capitalistul fiind beneficiarul decontului. Mises a reanimat analiza uitată a lui Fetter, arătând, în continuare, că preferința de timp este o categorie praxeologică necesară, ținând de acțiunea umană, și integrând apoi teoria dobânzii datorată lui Fetter, cu teoria capitalului a lui Böhm-Bawerk și propria sa teorie a ciclurilor economice.

Mises a elaborat și o foarte necesară critică a metodei matematice și statistice la modă în economie, un sistem derivat din opera neo-clasicului elvețian Leon Walras, o metodologie care a eliminat, practic, limba curentă și logica verbală din teoria economică. Continuând tradiția explicit anti-matematică a economiștilor clasici și austrieci (dintre care mulți posedau o pregătire matematică temeinică), Mises a evidențiat faptul că ecuațiile matematice sunt folositoare numai pentru descrierea ținutului imaginar, static și din afara timpului al „echilibrului general”. Îndată ce părăsim această Nirvană pentru a analiza indivizii care acționează în lumea reală, o lume a timpului și anticipațiilor, a speranțelor și erorilor, matematica devine nu numai inutilă, dar și teribil de înșelătoare. Mises a arătat că însăși utilizarea matematicii în economie este parte din eroarea pozitivistă care îi tratează pe oameni asemenea pietrelor, crezând în consecință că, precum în fizică, acțiunile umane ar putea fi cumva reprezentate cu precizia matematică ce descrie traiectoria unui proiectil în zbor. Mai mult, deoarece actorii individuali nu pot vedea și estima decât în termeni de diferențe substanțiale, utilizarea calculului diferențial, cu presupozițiile sale despre modificările cantitative infinit mici, este vădit inadecvată studiului acțiunii umane.

Utilizarea „funcțiilor” matematice implică și faptul că toate evenimentele de pe piață sunt „reciproc determinate”; într-adevăr, în matematică, dacă x este funcție de y, atunci y este, în același mod, funcție de x. „Determinațiile reciproce” de acest fel pot fi întru totul legitime în câmpul de investigație al fizicii, unde nu lucrează un agent cauzal unic. Dar, în sfera acțiunii umane, agentul cauzal există și este „unic”: acțiunea animată de scopuri a individului. Teoria economică austriacă arată, de pildă, că sensul cauzal este de la cererea consumatorilor la prețurile factorilor de producție și în nici un caz în direcția contrară.

Metoda „econometrică„, la fel de prețuită, care aspiră să integreze modelarea matematică cu evenimente statistice, este de două ori inadecvată: într-adevăr, orice utilizare a statisticii pentru a stabili legi previzibile presupune că în sfera acțiunii individuale se pot descoperi, ca în fizică, anumite constante confirmabile, legi cantitative invariabile. Însă, după cum subliniază Mises, nimeni nu a descoperit până acum măcar o singură constantă cantitativă a comportamentului uman și nici nu pare probabil să o găsească cineva, dată fiind voința liberă inerentă fiecărui individ. Aceeași eroare alimentează obsesia curentă pentru previziunile economice „științifice și Mises respinge categoric aspirația vană, de vârstă venerabilă și incurabilă ce are la bază o asemenea greșeală fundamentală. Bilanțul trist al previziunilor econometrice din ultimii câțiva ani, cu întregul echipament de calcul modern adăugat așa-ziselor „modele econometrice sofisticate, nu este decât încă o confirmare a uneia dintre numeroasele concluzii pătrunzătoare stabilite de Ludwig von Mises.

În mod tragic, cu excepția unor fragmente metodologice, în perioada interbelică în lumea anglofonă a pătruns numai un singur aspect din analiza economică misesiană, și acela filtrat. Pe baza teoriei sale asupra ciclurilor economice, Mises anticipase o depresiune, într-o vreme când, prin anii 1920, în plină New Era, majoritatea economiștilor, inclusiv Irving Fisher, proclamau un viitor de prosperitate indefinită, garantată de manipulările băncilor centrale guvernamentale. Șocul marii depresiuni a adus cu sine, mai ales în Anglia, un viu interes pentru teoria ciclurilor economice elaborată de Mises. Interesul a sporit cu sosirea la London School of Economics a distinsului discipol al lui Mises, Friedrich A. von Hayek, a cărui proprie elaborare bazată pe teoria misesiană a ciclului economic a fost rapid tradusă în engleză, la începutul anilor 1930. Este perioada în care la seminarul lui Hayek de la London School se forma o pleiadă de teoreticieni ai ciclului austriac, printre care: John R. Hicks, Abba P. Lerner, Ludwig M. Lachmann și Nicholas Kaldor; promotorii britanici ai teoriei lui Mises, precum Lionel Robbins și Frederic Benham, publicau explicații misesiene ale marii depresiuni din Anglia. Contribuțiile studenților austrieci ai lui Mises, ca Fritz Machlup și Gottfried von Haberler, începeau să fie traduse și Robbins îngrijea, în fine, în 1934, traducerea lucrării lui Mises, Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel. În 1931, Mises publicase propria sa analiză în Die Ursachen der Wirtschaftskrise („The Cause of the Economic Crises, în vol. On the Manipulation of Money and Credit, 1978). Totul părea să indice, în acea primă jumătate a anilor 1930, că teoria misesiană a ciclului economic se va impune, caz în care restul teoriei economice a lui Mises nu putea să mai întârzie prea mult.

America suferea de lentoare în asimilarea teoriei austriece, dar influența enormă pe care o avea în această țară economia britanică ar fi asigurat de bună seamă și aici răspândirea teoriei ciclurilor economice. Primul rezumat al doctrinei Mises –Hayek pe această temă a fost prezentat în Statele Unite de Gottfried von Haberler [3] și, curând după aceea, economistul Alvin Hansen îmbrățișa și el teoria austriacă. Pe lângă teoria ciclului economic, teoria austriacă a capitalului și a dobânzii era reanimată într-o serie de articole remarcabile publicate în America de Hayek, Machlup și mai tânărul Kenneth Boulding.

Părea tot mai evident că viitorul aparține economiei austriece și că Ludwig von Mises va dobândi, în fine, recunoașterea atât de meritată, dar niciodată atinsă. Dar, în pragul victoriei, s-a produs dezastrul sub forma faimoasei revoluții keynesiene. Ca focul de preerie, noua justificare și raționalizare a inflației și a deficitelor guvernamentale furnizată confuz și incomplet de John Maynard Keynes în a sa General Theory of Employment, Interest and Money (1936) a invadat lumea economică. Lipsită de popularitate, știința economică era, până la Keynes, un stăvilar împotriva inflației și a deficitelor bugetare; de acum însă, înarmați cu jargonul keynesian cvasi-matematic, nebulos și obscur, economiștii se puteau avânta într-o coaliție populară profitabilă, alături de politicienii și guvernele obsedate să-și consolideze influența și puterea. Economia keynesiană era armura intelectuală croită fidel pe măsura Statului Providență (Welfare State) modern, a intervenționismului și etatismului vast și atotputernic.

Conformându-se unei practici curente în științele sociale, keynesienii nu s-au ostenit să respingă (cu argumente) teoria misesiană; ea a fost pur și simplu uitată, măturată în goana revoluției keynesiene, al cărei nume se justifică astfel. Teoria ciclurilor economice elaborată de Mises, împreună cu tot restul doctrinei economice austriece, se vărsau fără multă discuție în „gaura memoriei” orwelliană, fiind de acum pierdute pentru economiști și restul lumii, deopotrivă.

Dintre simptomele acestei uitări masive, cel mai dureros rămâne, cu siguranță, dezertarea adepților cei mai capabili ai lui Mises: s-au abandonat keynesismului nu numai studenții din Anglia ai lui Hayek, Hansen ce avea să devină curând liderul keynesian american, ci și austriecii, de la care se putea aștepta mai mult și care s-au grăbit spre înaltele posturi economice din Statele Unite, pentru a forma acolo aripa keynesiană moderată. După lăsarea în urmă a frumoaselor perspective din anii 1920-1930, numai Hayek și mai puțin cunoscutul Lachmann au rămas fideli tradiției austriece și neîntinați. Izolat, în mijlocul acestui dezastru în care se prăbușeau speranțele sale, pe bună dreptate mari, Ludwig von Mises lucra la desăvârșirea impresionantei structuri care este Human Action.


[3] vezi Gottfried von Haberler„,Money and the Business Cycle, în Quincy Wright, ed. Gold and Monetary Stabilization, Chicago, University of Chicago Press, 1932, pp. 43-47. Textul lui Haberler rămâne, încă, una dintre cele mai bune introduceri în analiza misesiană a ciclului economic.

Scris de
Murray N. Rothbard
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!