Există și un alt factor care reduce posibilitatea ca avuția creată prin cheltuirea fondurilor publice să o compenseze în întregime pe cea distrusă prin impozitele percepute în vederea acestor cheltuieli. Nu este vorba, așa cum cred unii, de a lua din buzunarul drept al națiunii și de a pune în cel stâng. Cei ce cheltuiesc fonduri publice afirmă, spre exemplu, că dacă venitul național anual este de 1.500 de miliarde $, iar impozitele federale de 360 de miliarde $ pe an, doar 24% din venitul național este transferat de la scopurile private la cele publice. Aceste considerații pornesc de la ideea că țara reprezintă o unitate de resurse comasate asemănătoare cu o corporație uriașă și că n-ar fi vorba decât de o operație contabilă, de transfer al fondurilor dintr-un cont într-altul. Cei care manevrează fondurile publice uită că banii sunt luați de la A în vederea efectuării unor plăți către B. Sau, mai degrabă, o știu foarte bine; dar în timp ce prezintă toate avantajele procesului pentru B și toate lucrurile minunate pe care acesta le va avea și pe care nu le-ar fi avut dacă nu i-ar fi fost transferați banii, omit efectele acestei operații asupra lui A. Atenția opiniei publice este îndreptată către B, iar A este uitat.
În lumea noastră modernă, fracțiunea din venit percepută ca impozit este progresivă. Povara impozitelor pe venit afectează un mic procent din venitul unei națiuni, iar aceste impozite pe venit trebuie suplimentate cu alt gen de impozite. Acestea afectează în mod inevitabil acțiunile și stimulentele acelora de la care sunt percepute. Dacă o corporație are 100 de cenți mai puțin atunci când suferă o pierdere de un dolar și i se dă posibilitatea să câștige doar 52 de cenți atunci când obține 1 $ profit și dacă nu poate efectua compensări corespunzătoare între anii cu pierderi și cei cu profit, atunci politica sa are de suferit. Firma nu-și dezvoltă activitățile sau le dezvoltă doar pe cele cărora le asociază un risc minim. Cei ce înțeleg această situație sunt descurajați să înființeze noi întreprinderi. Astfel, angajatorii deja existenți nu oferă noi locuri de muncă, sau nu oferă atâtea câte ar fi putut oferi, iar cei potențiali decid să nu devină deloc patroni. Mașini perfecționate și uzine mai bine utilate apar mult mai încet decât ar fi putut apărea în altă situație. Rezultatul pe termen lung constă în împiedicarea consumatorilor de a obține produse mai bune și mai ieftine și în faptul că salariile reale sunt menținute la un nivel scăzut, comparativ cu cel pe care l-ar fi putut atinge.
Un efect similar se produce atunci când veniturile individuale sunt impozitate cu 50%, 60% sau 70%. Lumea începe să se întrebe de ce trebuie să lucreze șase, opt sau nouă luni pe an pentru guvern și numai șase, patru sau trei luni pentru ei înșiși și familiile lor. Dacă pierd un dolar atunci când suferă o pierdere de 1 dolar și își pot păstra doar o fracțiune din el când câștigă această sumă, se hotărăsc că ar fi ridicol să-și riște capitalul. În plus, capitalul disponibil pentru investiții în care riscul este suportat de proprietar se reduce enorm, fiind luat prin impozitare chiar înainte de a fi fost acumulat. Pe scurt, mai întâi capitalul ce asigură noi locuri de muncă în sectorul privat este împiedicat să se formeze și apoi, partea care totuși se formează este descurajată în înființarea unei noi întreprinderi. În felul acesta, cei ce cheltuiesc fondurile publice în investiții destinate ocupării forței de muncă sau cu așa-zis caracter social creează ei înșiși problema șomajului, sub pretextul că o rezolvă.
Bineînțeles, impozitarea este indispensabilă pentru îndeplinirea unor funcții guvernamentale de bază. În acest sens, un nivel rezonabil al impozitelor nu ar leza prea mult producția. Serviciile guvernamentale primite în schimb, care, printre altele, asigură însăși desfășurarea producției, sunt mai mult decât compensatorii. Dar cu cât este mai mare procentajul din venitul național prelevat prin impozite, cu atât mai mare va fi gradul de descurajare a producției și a ocupării forței de muncă în sectorul privat. Când povara fiscală totală depășește un nivel suportabil, problema stabilirii unor impozite care să nu descurajeze și să nu prejudicieze producția devine imposibil de soluționat.
