Cartea de față este o analiză a erorilor economice care, în cele din urmă, s-au generalizat într-o măsură atât de mare încât au devenit aproape o nouă credință. În calea acestei evoluții a stat o singură piedică, reprezentată de contradicțiile interne ale noii credințe, care i-au împărțit pe cei ce acceptau premise identice într-o sută de „școli” distincte, pentru simplul motiv că este imposibil să greșești în mod consecvent în chestiuni legate de experiența practică. Diferența dintre o școală și alta constă numai în faptul că unul dintre grupuri se sensibilizează mai repede față de altul la absurditățile la care-l conduc falsele sale premise și devine din acel moment inconsecvent, fie în urma abandonării premiselor false, fie a acceptării unor concluzii decurgând din ele, mai puțin deranjante și absurde în raport cu cele ce ar decurge logic.
Cu toate aceste, nu există un guvern important în lume, în acest moment, a cărui politică economică să nu fie influențată, dacă nu chiar aproape în întregime determinată, de acceptarea unora dintre aceste erori. Poate cea mai rapidă și mai sigură modalitate de a înțelege mecanismele economice constă în analizarea în detaliu a unor astfel de erori și în special a erorii principale care stă la baza lor. Aceasta este supoziția de la care pornește această carte, precum și titlul său ambițios și agresiv.
Prin urmare, cartea se constituie în primul rând într-o expunere. Ea nu revendică originalitatea ideilor de bază pe care le dezvoltă, ci mai degrabă încearcă să arate că multe dintre ideile considerate în prezent drept inovații sclipitoare sau progrese reprezintă, de fapt, doar reeditări ale vechilor erori și o dovadă în sprijinul dictonului care spune că cei ce nu cunosc trecutul sunt condamnați să îl repete. Eseul de față este „clasic”, „tradițional” și „ortodox”; cel puțin acestea sunt epitetele cu care cei ale căror sofisme sunt supuse aici analizei vor încerca, fără îndoială, să-l discrediteze. Dar persoana dedicată studiului și al cărei scop este de a afla adevărul într-o cât mai mare măsură nu va fi intimidată de astfel de adjective. Nu va rămâne pentru totdeauna în căutarea unei revoluții, a unui „nou început” în gândirea economică. Cu siguranță, mintea sa va fi la fel de receptivă la ideile noi, ca și la cele vechi; dar cel puțin va avea satisfacția de a renunța la sforțările neobosite și exhibiționiste de căutare a noului și a originalității cu orice preț. După cum observa Morris R. Cohen, „Ideea că putem discredita părerile tuturor gânditorilor ce ne-au precedat nu lasă cu siguranță loc pentru speranța ca propria noastră muncă să se dovedească de valoare pentru ceilalți.”
Întrucât aceasta este o expunere, mi-am permis să mă exprim liber și fără să aduc o recunoaștere în detaliu a ideilor altora (cu excepția celor câteva note de subsol și citate). Acest lucru este inevitabil atunci când scrii într-un domeniu în care au lucrat multe dintre mințile cele mai luminate ale lumii. Această carte datorează însă atât de mult operelor a trei scriitori, încât nu pot să nu menționez acest fapt. Referindu-mă la tipul de expunere pe care se bazează această discuție, cel mai mult datorez eseului lui Frédéric Bastiat, Ce qu’on voit et ce qu’on ne voit pas, scris în urmă cu aproape un secol. Lucrarea de față poate fi de fapt considerată drept o modernizare, extindere și generalizare a modului de abordare din pamfletul lui Bastiat. În al doilea rând, sunt dator față de Philip Wicksteed: capitolele despre salarii și ultimul capitol, în special, datorează mult cărții sale Commonsense of Political Economy. În al treilea rând sunt dator față de Ludwig von Mises. Trecând peste tot ceea ce acest elementar tratat ar putea datora scrierilor sale în general, trebuie să mă refer în mod special la expunerea sa cu privire la maniera în care se propagă procesul inflației monetare.
Când am analizat erorile de gândire, am considerat cel puțin recomandabilă menționarea anumitor nume. Ar fi fost necesare argumentații pentru fiecare scriitor criticat în parte, cu citate exacte și ținându-se cont de importanța pe care o acordă unei probleme sau alteia, aprecierile pe care le face, ambiguitățile și inconsecvențele proprii fiecăruia ș.a. Iată de ce sper să nu dezamăgească pe nimeni absența unor nume precum Karl Marx, Thorstein Veblen, Major Douglas, lordul Keynes, profesorul Alvin Hansen și ale altora în cele ce urmează. Cartea nu intenționează să prezinte greșelile anumitor autori, ci erorile economice în forma lor cea mai des întâlnită, cu largă răspândire sau influență semnificativă. Oricum, atunci când au ajuns să fie foarte răspândite, erorile devin anonime. Subtilitățile și neclaritățile ce se pot găsi la autorii responsabili în cea mai mare măsură de propagarea lor nu mai au însemnătate. O doctrină se simplifică; sofismul ce se putea găsi în spatele unei înlănțuiri de caracterizări, ambiguități sau ecuații matematice iese în evidență. Sper, prin urmare, să nu fiu acuzat de adoptarea unei atitudini partizane pe motiv că o doctrină aflată azi în circulație, în forma în care am prezentat-o eu, nu este identică cu cea formulată de lordul Keynes sau de vreun alt autor. Ceea ce interesează aici sunt opiniile grupurilor influente politic și pe baza cărora acționează guvernele, nu originile istorice ale acestor opinii.
În fine, sper să mi se ierte faptul că am recurs atât de rar la date statistice. Încercarea de a prezenta o fundamentare statistică în ceea ce privește efectele taxelor vamale, controlului prețurilor, inflației sau restricțiilor privind unele mărfuri cum ar fi cărbunele, cauciucul și bumbacul, ar fi dus la modificarea dimensiunilor acestei cărți cu mult peste cele de acum. În plus, ca om de presă activ, sunt cât se poate de conștient de rapiditatea cu care datele statistice se depreciază și sunt înlocuite cu cifre mai recente. Cei interesați de anumite probleme economice sunt sfătuiți să citească dezbateri ale acestora la zi, cu documentare statistică: nu vor considera dificilă interpretarea corectă a datelor statistice prin prisma principiilor de bază învățate.
Am încercat să scriu această carte într-o formă cât se poate de simplă și de lipsită de termeni tehnici dar păstrând acuratețea corespunzătoare, astfel încât să fie pe deplin înțeleasă de cititorul lipsit de orice pregătire economică prealabilă.
În timp ce cartea de față a fost concepută ca un întreg, trei capitole au apărut deja ca articole distincte și doresc să mulțumesc publicațiilor New York Times, American Scholar și New Leader pentru permisiunea pe care mi-au acordat-o de a retipări materialul publicat inițial în paginile lor. Sunt profund recunoscător profesorului von Mises pentru citirea manuscrisului și pentru sugestiile de mare ajutor pe care mi le-a făcut. Desigur, răspunderea pentru opiniile exprimate îmi revine în întregime mie.
Henry Hazlitt
New York, 25 martie 1946
