Prefață la ediția din 1944

Principala problemă a conflictelor politice și sociale din zilele noastre se referă la faptul dacă individul ar trebui sau nu să renunțe la libertate, la libera inițiativă și la responsabilitatea individuală și să se predea gărzii unui aparat gigantic de constrângere și de coerciție, statul socialist. Ar trebui înlocuite individualismul și democrația cu totalitarismul autoritar? Ar trebui transformat cetățeanul într-un supus, un subordonat al armatei atotputernice a muncii, condamnat să se supună necondiționat ordinelor superiorilor săi? Ar trebui să fie el deposedat de cel mai prețios drept al său, cel de a alege mijloacele și rezultatele și de a-și modela viața?

Timpurile noastre au fost martorele unui progres triumfal al cauzei socialiste. Cu jumătate de secol în urmă, un eminent om de stat britanic, sir William Harcourt, afirma: „Acum, toți suntem socialiști” [1] . La acel moment, această afirmație era prematură pentru Marea Britanie, dar astăzi este foarte adevărată pentru această țară, care a fost odată leagănul libertății moderne. Nu este mai puțin valabil în ceea ce privește Europa continentală. Doar America este încă liberă să aleagă. Și decizia poporului american va determina rezultatul obținut de întreaga omenire.

Problema implicată în controversa dintre socialism și capitalism poate fi atacată din diferite puncte de vedere. În prezent, se pare că o cercetare a extinderii agențiilor birocratice este cea mai avantajoasă cale de abordare. O analiză a birocratismului oferă o excelentă oportunitate de a recunoaște problemele fundamentale ale acestei controverse. Deși evoluția birocratismului a fost foarte rapidă în ultimii ani, America, în comparație cu restul lumii, este încă foarte puțin afectată. Are doar câteva dintre trăsăturile caracteristice ale managementului birocratic. O cercetare a birocratismului în această țară ar fi incompletă dacă nu se iau în considerare unele aspecte și rezultate ale mișcării, care devin evidente numai în țările cu o tradiție birocratică mai veche. Asemenea studiu trebuie să analizeze experiența țărilor birocratice clasice – Franța, Germania și Rusia.

Oricum, nu este scopul unor astfel de referințe ocazionale la condițiile din Europa să ascundă diferența fundamentală existentă între mentalitatea socială și politică din America și cea din Europa continentală. Pentru mintea americană, noțiunea de Obrigkeit[2] , un guvern a cărui autoritate nu provine de la popor, era și este necunoscută. Este chiar dificil să explici unui om pentru care scrierile lui Milton și Paine, Declarația pentru Independență, Constituția și Declarația de la Gettysburg sunt izvoarele educației politice ce înseamnă acest termen german – Obrigkeit – și ce este un Obrigkeit-Staat. Poate că următoarele două citate vor ajuta la elucidarea acestei probleme.

Pe 15 ianuarie 1838, Ministrul de Interne prusac, G. A. R. von Rochow, declara într-o replică la o petiție a cetățenilor unui oraș prusac: „Nu este cuviincios din partea unui supus să aplice etalonul intelectului său mizerabil pentru actele șefului statului și să-și aroge, cu o nemaipomenită insolență, dreptul de a judeca public corectitudinea acestor acte”. Aceasta se întâmpla în perioada în care liberalismul german provoca absolutismul, și opinia publică detesta această pretenție birocratică arogantă.

Jumătate de secol mai târziu, liberalismul german era literă moartă. L-a înlocuit sistemul Sozialpolitik al Kaiserului, sistemul etatist al intervenției guvernului în afaceri și al naționalismului agresiv. Nimănui nu i-a păsat când rectorul Universității Imperiale din Strassburg, fără să atragă atenția asupra sa, a caracterizat sistemul german de guvernare astfel: „Oficialii noștri . . . nu vor îngădui nimănui să smulgă puterea din mâinile lor și, în mod cert, nu majorității parlamentare cu care știm să ne purtăm cu multă dibăcie. Nici o conducere nu este atât de ușor de îndurat și acceptată atât de recunoscător ca cea a angajaților civili foarte inteligenți și foarte educați. Statul german este un stat al supremației birocrației – să sperăm că va rămâne așa” [3] .

Asemenea aforism nu ar fi putut fi spus de nici un american. Nu s-ar fi putut întâmpla aici.



[1] Cf. G. M. Trevelyan, A Shortened History of England (Londra, 1942), pag. 510.

[2] Obrigkeit (germ.) = Autoritate publica (n. trad.)

[3] Georg Friedrich Knapp, în discursul său prezidențial, susținut pe 1 mai 1891. Acest discurs a fost publicat în mai multe ediții. Cuvintele citate se pot găsi la pag. 86, în ediția din 1909 a Die Landarbeiter in Knechtschaft und Freiheit

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?