Să începem cu cel mai simplu exemplu posibil: să ne gândim, după cum a procedat Bastiat, la spargerea unui geam.
Să zicem că un derbedeu aruncă o cărămidă în fereastra unei brutării. Proprietarul iese furios, dar băiatul dispare. Lumea se strânge și începe să se zgâiască, cu satisfacție ascunsă, la vitrina spartă și la cioburile de sticlă răspândite pe pâine și pe plăcinte. După un timp, mulțimea simte nevoia să facă reflecții filosofice. Și câțiva, aproape sigur, le vor reaminti celor de lângă ei sau brutarului că, până la urmă, tot răul este spre bine. Geamgiul va avea de lucru. O dată ce le-a venit ideea aceasta, încep să brodeze pe marginea ei. Cât ar costa un geam nou? Două sute cincizeci de dolari? Ar fi ceva bani. Și apoi, dacă nu s-ar sparge niciodată ferestre, ce s-ar întâmpla cu fabricile de sticlă? Și uite așa, se poate continua la nesfârșit. Geamgiul va avea cu 250 $ mai mult pentru a putea plăti altor negustori, iar aceștia, la rândul lor, vor avea cu 250 $ mai mult de cheltuit în altă parte și așa mai departe, la infinit. Geamul spart va continua să constituie sursă de bani și de locuri de muncă, în cercuri din ce în ce mai largi. Concluzia logică ce s-ar desprinde din toate acestea, dacă mulțimea ar trage o concluzie, ar fi că micul derbedeu ce a zvârlit cărămida n-a fost nici pe departe o amenințare publică, ci un binefăcător pentru comunitate.
Hai să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Mulțimea are dreptate, cel puțin în ce privește prima concluzie. Măruntul act de vandalism se va traduce, în primă instanță, într-o nouă afacere pentru un fabricant de geamuri. Acesta nu va fi mai puțin mulțumit la aflarea veștii despre acest incident decât un antreprenor de pompe funebre care află despre un deces. Dar brutarul va pierde cei 250 $ pe care își planificase să îi cheltuiască pe un costum nou. Deoarece a fost nevoit să înlocuiască o vitrină, va trebui să renunțe la costum (sau la ceva asemănător). În loc să aibă o vitrină și un costum, va trebui să se mulțumească doar cu vitrina. Dacă-l considerăm parte componentă a comunității, aceasta a pierdut ocazia de a deține un costum nou care i-ar fi putut aparține și este cu exact atât mai săracă.
Pe scurt, geamgiul câștigă de lucru atât cât pierde croitorul. Nu a fost creat niciun loc de muncă. Cei din mulțime au luat în considerare numai două din pârțile puse în relație de acest experiment, respectiv brutarul și geamgiul. Au uitat de a treia parte potențial implicată, croitorul. L-au omis tocmai pentru că acesta nu-și va mai face apariția. Oamenii vor vedea vitrina nouă peste o zi sau două. Nu vor vedea niciodată costumul în plus, tocmai fiindcă el nu va fi niciodată produs. De regulă, oamenii văd doar ceea ce le apare direct în fata ochilor.
