Concluzie

Având în vedere ceea ce am putut stabili în argumentațiile de până aici, trebuie să fie surprinzător faptul că protagoniștii modului socialist de producție îi conferă acestuia întâietatea unei raționalități mai mari față de economia constituită pe baza proprietății private asupra mijloacelor de producție. În cadrul acestei lucrări nu ne ocupăm de această opinie, decât în măsura în care se sprijină pe ideea că nici în economia liberală raționalitatea nu ar putea fi desavârșită, întrucât exista anumite forțe active care o împiedică să se impună. Pe noi nu ne poate preocupa, în acest context, doar motivația tehnică și economică a acestei opinii. Reprezentanții acestei doctrine întrevăd un concept neclar de raționalitate tehnică, ce ar veni în contradicție cu raționalitatea economică, despre care, de asemenea, nu se poate face o imagine clară. Se omite, de obicei, că „toată raționalitatea tehnică a producției constă într-o cotă redusă a consumului specific din procesul producției.” [27] Se neglijează faptul că un calcul tehnic nu este suficient pentru a identifica „gradul de universalitate și de adecvare teleologică” [28] al unui procedeu, că el nu poate decât să clasifice procedee separate după însemnătatea lor, dar nu ne conduce niciodată la acele judecăți cerute de situația economică globală. Dificultățile rezultate din complexitatea interdependențelor dintre covârșitorul sistem al producției actuale, pe de o parte, și necesarul întreprinderilor și unităților economice, precum și eficiența lor, pe de altă parte, se depășesc numai prin posibilitatea tehnicii de a se orienta după criterii de eficiență economică. Numai astfel se poate câștiga acea privire de ansamblu asupra situației globale, cerută de activitatea economică rațională. [29]

Aceste teorii sunt dominate de imaginea confuză a unui primat al valorii de întrebuințare. În realitate, valoarea obiectivă de întrebuințare poate avea însemnătate pentru economie, pentru conducerea economică, numai prin influența pe care prin valoarea subiectivă de întrebuințare o exercită asupra formării raporturilor de schimb ale bunurilor economice. Intervine o a doua concepție neclară: judecata proprie a observatorului despre utilitatea bunurilor, judecată căreia i se opune judecata persoanelor participante la tranzacțiile economice. Când cineva găsește că ar fi irațional să cheltuiască pe fumat, băut și alte satisfacții asemănătoare, atât de mult pe cât se cheltuiește în economia națională, are fără îndoială dreptate din punct de vedere al ierarhiei sale de valori personale. Totuși, judecând așa, el pierde din vedere că economia este doar un mijloc și că – fără a prejudicia toate considerațiile raționale ce influențează structura ei – ierarhizarea scopurilor finale este o chestiune de volițiune și nu de cunoaștere.

Cunoașterea faptului că în societatea socialistă nu este posibilă o activitate economică rațională, nu poate, desigur, să fie folosită ca argument nici pentru, nici împotriva socialismului. Acela care, din motive etice, pledează în favoarea socialismului, chiar sub prezumția că prin proprietatea colectivă asupra bunurilor de producție se diminuează aprovizionarea oamenilor cu bunuri economice de rang inferior, sau acela care, condus de idealuri ascetice, dorește socialismul, nu se va lăsa astfel influențat în aspirațiile sale. Încă și mai puțin îi va putea speria pe acei socialiști de cultură care, ca și Muckle, așteaptă de la socialism, în primul rând „eliberarea de cea mai înfricoșătoare dintre toate barbariile: raționalitatea capitalistă.” [30] Totuși, cine speră într-o economie socialistă rațională, va fi nevoit să-și supună concepțiile unei revizuiri.

———————-

[27] Gottl, op.cit.ant. p. 220

[28] Idem, p. 218, f.

[29] Idem, p. 225

[30] Muckle, Das Kulturideal der Sozialismus, Mü nchen und Leipzig, 1919, p.213 – Pe de altă parte, Muckle pretinde totodată „raționalizarea vieții economice în cel mai înalt grad, pentru ca timpul de lucru să fie scurtat și omul să se poate retrage din nou pe o insulă, unde să-și poată pleca urechea la melodiile existenței sale.” (op.cit., pag. 208)

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!