Aplauzele deveneau din ce în ce mai rare, dar Joe Candidatul nu se clintea din loc. Dornic de acțiune, Moderatorul Phil îl bătu ușor cu palma pe braț și îi arătă din ochi ieșirea. Joe zâmbi, dar rămase la locul său. Așa că Phil nu mai avu altceva de făcut decât să ridice brațele, pentru ca oamenii din sală să tacă.
“Vreau să vă prezint pe cineva”, spuse Joe.
“Sigur, Joe, cum să nu, dar nu mai avem mult timp”.
“A, nu durează mai mult de un minut. E vorba despre un alegător, despre cel mai bun alegător al nostru, al tuturor.” Joe se întoarse și se adresă cuiva aflat în spatele scenei. Nu apăru nimeni, dar Joe continuă să facă semne blânde de încurajare, ca și cum s-ar fi adresat unui copilaș care abia a învățat să meargă. În cele din urmă își făcu apariția o doamnă palidă, în vârstă, care se apropie temătoare de scenă.
Phil se grăbi să iasă în întâmpinarea femeii. “Doamnelor și domnilor”, spuse el nervos, mai ales că exuberanța sa contrasta vizibil cu timiditatea neașteptatului oaspete, “nu-i așa că suntem teribil de norocoși să avem astăzi un invitat surpriză? Și cine este cea pe care o vedem?”
Doamna în vârstă purta o haină simplă, în carouri albe și negre, care îl făcea pe Joe să pară o caricatură. Nu se putea citi nimic pe fața ei palidă, cu ochi goi, inexpresivi. Părul ei grizonat era pieptănat cu grijă peste urechi. În mâini, strângea cu putere o geantă alb cu negru, de parcă acolo și-ar fi ținut comoara cea mai de preț.
Când ajunse lângă Joe, acesta începu să vorbească pe un ton domol. “După cum știi, Phil, participarea la vot a tot scăzut în ultimii ani pe insula noastră. Dar acest lucru nu a descurajat-o pe Phoebe, invitata noastră de acum. Phoebe e chiar persoana cu cele mai multe participări la vot de pe Corrumpo!”
Phil era atât de uimit încât îi ieșiseră ochii din orbite. “O, dar vă cunosc, am auzit foarte multe despre dumneavoastră, doamnă! Iat-o aici pe regina absolută a alegătorilor, pe cea care a depășit orice record de participare la vot, pe campioana noastră, care votează de fiecare dată. Doamnelor și domnilor, suntem cu adevărat binecuvântați cu prezența în studioul nostru a faimoasei, a celebrei Phoebe Simon!”
Cei din sală începură din nou să aplaude cu putere, deși unii se grăbeau să se strecoare spre ieșire, iar alții își ascundeau căscatul în spatele pliantelor pe care era tipărit programul.
“Phoebe”, zise Phil Moderatorul, “am o întrebare care sunt sigur că stă pe buzele tuturor.” După ce rosti aceste cuvinte, Phil luă o pauză. O liniște dramatică se așternu peste public. Apoi, cu o voce suficient de puternică pentru a putea fi auzită de toți, spuse: “De ce votezi de fiecare dată?”
Cu pivirea ei absolut inocentă, Phoebe răspunse pe un ton blând: “Ei bine, domnule, e datoria mea să votez – așa mi-au spus cei din consiliu. Deci, votez. Am votat de fiecare dată când au avut loc alegeri, încă de când am primit dreptul de vot – acum 50 de ani”.
“Oho!”, veni replica lui Phil. “50 de ani! Iată o performanță incredibilă, oameni buni!” Publicul aplaudă încă o dată. “Dar îngăduie-mi, Phoebe, să-ți adresez cea mai grea întrebare care poate fi adresată unui alegător. Știi, e o vorbă: ‘cel mai mic dintre două rele tot rău este’. Acum, domnișoară Simon, spune-mi sincer, dumneata votezi chiar și atunci când nu îți place nici unul dintre candidați?”
“Eu votez mereu, domnule. Tata mi-a spus odată că dacă nu votez, nu am nici un drept să mă plâng de cei aleși în funcții. Așa că votez pentru a-mi proteja dreptul de a mă plânge.”
“Ce ziceți de asta, oameni buni? Fii te rog sinceră, domnișoară Simson, și spune-mi dacă dumneata crezi în promisiunile lui Joe”.
“Bineînțeles că da. Eu cred mereu în promisiuni. Dacă nu le-aș crede, de ce aș mai vota în favoarea lui Joe?”
“Știi ce spun despre dumneata oamenii cu carte? Spun că ești ultimul credincios autentic de pe Corrumpo.”
“Da, domnule, am auzit și eu asta.” Replica lui Phoebe veni atât de încet încât aproape că nu a putut fi auzită. “Îi cred și pe ei. Vă cred și pe dumneavoastră. Cred pe toată lumea.”
Întorcându-se către public, Phil își apăsă inima cu mâna strgând: “Doamnelor și domnilor, ați mai auzit vreodată ceva atât de mișcător, de copilăros? E minunat că nevinovăția încă mai supraviețuiește pe insula noastră atât de cinică.” Apoi, întorcându-se către oaspetele său, zise: “Dar, Phoebe Simon, reprezentanții tăi te-au dezamăgit vreodată?”
“O, desigur,” murmură Phoebe. “M-au dezamăgit de fiecare dată, de fiecare dată. Dar eu rămân alături de reprezentantul meu, orice s-ar întâmpla.” Cu o mișcare tandră, Phoebe îl prinse pe Joe de braț și îl trase lângă ea. “Și așa voi face mereu. Nu-mi pot imagina viața fără Joe și fără reprezentanții mei de dinaintea lui.”
Cineva din public strigă: “De ce mai crezi, dacă mereu suferi?”
Phoebe îi aruncă lui Joe o privire plină de suferință și zise: “Cred că el are o inimă bună. Și cred că e bine intenționat. Cred că se poate schimba – că îl pot ajuta să se schimbe. Cred că undeva, în adâncul sufletului lui, chiar îi pasă de mine. Atâta doar că nu mă înțelege.”
“Ooo…” murmură publicul la unison.
“Oameni buni, îmi dau lacrimile. Dar, Phoebe, astea nu sunt doar lacrimi de bucurie, ci și de îngrijorare. A încercat oare vreo rudă de-a ta să te înscrie într-unul din programele Alegătorilor Anonimi?”
“Nu, nu, domnule!” zise Phoebe. “Alegătorii Anonimi îi ajută pe cei cu probleme. Eu nu am nici o problemă. Credeți că am vreo problemă?”
“Phoebe, unii experți susțin că alegătorii răniți de promisiunile mincinoase continuă să își sprijine reprezentanții, oricât de mult ar suferi.”
Privind încrezătoare la Joe, Phoebe întrebă: “Crezi că am o problemă, Joe? Eu nu cred.” Și, văzându-l cum zâmbește, adăugă: “Rămân alături de reprezentantul meu.”
Soneria din spatele scenei îl avertiză pe Phil că emisiunea lui a luat sfârșit. Ridicând vocea pentru a putea fi auzit de toți, Phil zise: “Unde-am ajunge dacă nu ar mai fi printre noi credincioși autentici ca Phoebe Simon? Ei, oameni buni, cam asta a fost emisiunea noastră. Vă mulțumesc tuturor pentru participare. Și haideți să le arătăm celor doi invitați, lui Phoebe Simon și lui Joe Candidatul, cât de mult îi iubim!”
Mulțimea izbucni în urale vesele, bucuroasă că adevăratul spectacol pentru care venise acolo stătea să înceapă.
