Capitolul XIII. Calculul monetar ca instrument al acțiunii

Capitolul XIII. Calculul monetar ca instrument al acțiunii

1. Calculul monetar ca metodă de gândire

Calculul monetar este steaua polară a acțiunii desfășurate în sistemul social de diviziune a muncii. El este busola omului care se angajează în producție. Acesta calculează pentru a distinge domeniile de producție remunerative de cele neprofitabile, acelea pe care consumatorii suverani este plauzibil să le aprobe, de acelea pe care este plauzibil să le dezaprobe. Fiecare pas din sfera activităților antreprenoriale face obiectul verificării cu ajutorul calculului monetar. Premeditarea acțiunii planificate devine calculul comercial făcut în avans al costurilor și încasărilor anticipate. Stabilirea retrospectivă a rezultatului acțiunii trecute devine contabilizare a profiturilor și a pierderilor.

Sistemul de calcul economic în termeni monetari este condiționat de anumite instituții sociale. El poate opera numai în cadrul instituțional al diviziunii muncii și al proprietății private asupra mijloacelor de producție, în care bunurile și serviciile de toate ordinele sunt vândute și cumpărate în schimbul unui mijloc general utilizat de schimb, i.e. în schimbul banilor.

Calculul monetar este metoda de calculare a rentabilității întrebuințată de persoanele care acționează în cadrul societății bazate pe controlul privat al mijloacelor de producție. El este un instrument al indivizilor care acționează; este un mijloc de calcul destinat evaluării avuției și veniturilor private și a veniturilor și pierderilor private, ale indivizilor care acționează pe cont propriu într-o societate bazată pe libera inițiativă. [1] Toate rezultatele se referă exclusiv la acțiunile unor indivizi. Când statisticienii sintetizează aceste rezultate, rezultatul ilustrează suma acțiunilor autonome ale unei pluralități de indivizi care se orientează singuri, și nu efectul acțiunii unui corp colectiv, al unui întreg sau al unei totalități. Calculul monetar este în întregime inadecvat și inutil pentru orice considerații care nu privesc lucrurile din punctul de vedere al indivizilor. El privește calculul profiturilor individuale, nu valori sau bunăstări “sociale” imaginare. [p.230]

Calculul monetar este principalul vehicul al planificării și al acțiunii în cadrul social al unei societăți bazate pe libera inițiativă orientată și controlată de piață și de prețurile de piață. El s-a dezvoltat în acest cadru, fiind treptat perfecționat prin ameliorarea mecanismelor de piață și prin extinderea sferei lucrurilor care sunt comercializate pe piață, pentru bani. Calculul economic este cel ce a făcut ca măsurătoarea, numărul și socoteala să joace rolul pe care-l joacă în civilizația noastră cantitativă și calculată. Măsurătorile întreprinse de fizică și chimie sunt relevante pentru acțiunea practică numai datorită existenței calculului economic. Calculul monetar este cel care a făcut din aritmetică un instrument în lupta pentru o viață mai bună. El face cu putință întrebuințarea rezultatelor experimentelor de laborator pentru îndepărtarea cea mai eficace a neplăcerilor.

Calculul monetar își demonstrează întreaga perfecțiune în contabilizarea capitalului. El stabilește prețurile monetare ale mijloacelor disponibile și compară acest total cu schimbările induse de acțiune și de intervenția altor factori. Confruntarea aceasta arată ce schimbări au survenit în configurația preocupărilor omului care acționează și magnitudinea acestor schimbări; ea face cu putință stabilirea succesului și a eșecului, a profiturilor și a pierderilor. Sistemul bazat pe liberă inițiativă a fost poreclit capitalism în sens depreciativ și pentru a-l desființa. Totuși, termenul acesta poate fi considerat foarte pertinent. El se referă la trăsătura cea mai caracteristică a sistemului, principala sa performanță, anume la rolul pe care-l joacă noțiunea de capital în funcționarea sa.

Există persoane cărora calculul monetar le repugnă, care nu doresc să fie trezite din visele lor diurne de vocea rațiunii critice. Realitatea îi dezgustă; ei tânjesc după un tărâm al șanselor nelimitate. Ei sunt dezgustați de micimea unei ordini sociale în care totul este socotit cu luare aminte, în dolari și penny. Ei își prezintă huiduiala drept comportamentul nobil al onorabililor prieteni ai spiritului, frumuseții și virtuții, prin contrast cu josnicia ignobilă și cu grosolănia spiritelor din lumea lui Babbitt. Dar cultul frumuseții și al virtuții, al înțelepciunii și al căutării de adevăr, nu sunt obstrucționate de raționalitatea minții socotite și calculate. Numai reveria romantică este cea care nu poate înflori în mijlocul criticismului lucid. Cenzorul sever al vizionarului extatic este omul socotit, cu mintea limpede.

Civilizația noastră este inseparabil legată de metodele calculului economic. Ea ar pieri dacă am abandona această unealtă atât de prețioasă a acțiunii. Goethe avea dreptate când numea contabilitatea în dublă partidă “una dintre cele mai frumoase invenții ale spiritului uman”. [2] [p.231]

2. Calculul economic și știința acțiunii umane

Evoluția calculului economic capitalist a fost condiția necesară a apariției unei științe sistematice și coerente din punct de vedere logic a acțiunii umane. Praxeologia și teoria economică ocupă un anumit loc în evoluția istoriei umane și în procesul de cercetare științifică. Ele nu puteau să apară decât după ce omul care acționează a reușit să-și creeze metodele de gândire care au făcut cu putință calculul acțiunilor sale. Știința acțiunii umane a fost la început o disciplină care privea exclusiv acele acțiuni ce puteau fi verificate prin calcul monetar. Ea se ocupa exclusiv de ceea ce am putea numi orbita teoriei economice în sensul restrâns al termenului, i.e., de acele acțiuni care, într-o societate de piață, se desfășoară prin intermedierea banilor. Primii pași către elaborarea ei au fost anumite investigații nesistematizate, despre monedă, împrumuturile monetare și prețurile diverselor bunuri. Cunoașterea încapsulată în legea lui Gresham, primele formulări rudimentare ale teoriei cantitative a monedei — cum ar fi cele datorate lui Bodin și Davanzati – și legea lui Gregory King marchează zorii cei mai timpurii ai înțelegerii faptului că în domeniul acțiunii prevalează regularitatea fenomenelor și necesitatea inevitabilă. Primul sistem cuprinzător de teorie economică — strălucita realizare a economiștilor clasici – era, în esență, o teorie a acțiunii calculate. El preciza implicit linia de demarcație între ceea ce trebuie considerat economic și ceea ce trebuie considerat extraeconomic, ca fiind linia ce separă acțiunea calculată în termeni monetari de alte acțiuni. Pornind de aici, economiștii aveau să lărgească pas cu pas câmpul lor de studiu, până când au dezvoltat, în cele din urmă, un sistem care tratează toate alegerile umane, o teorie generală a acțiunii. [p.232]


Note

1. În parteneriate și corporații cei care acționează sunt întotdeauna indivizi, deși nu este în mod necesar vorba de un singur individ.

2. Cf. Goethe, Wilhelm Meister’s Apprenticeship, cartea I, cap. 10.

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!