Jonathan aproape renunțase să se mai elibereze, când auzi un mic zgomot la capătul aleii. O vacă mare și brună venea către el, mirosind gunoiul împrăștiat pe alee. “Muu-u-u”, făcu vaca. Clopoțelul de la gâtul ei scotea un clinchet ușor pe măsură ce se mișca. Deodată, la capătul aleii apăru altă vacă, urmată de un bătrân cu haine ponosite și un băț în mână. “Vino încoace, vită proastă,” mormăi văcarul.
Jonathan se zbătu și își folosi umărul ca să atingă o cutie de lângă el.
Bătrânul se uită atent în întuneric. “Cine-i acolo?” Văzându-l pe Jonathan legat și întins la pământ, el se aplecă să-i scoată călușul.
Jonathan respiră ușurat. “Am fost jefuit. Ajutați-mă să mă desfac!” Bătrânul scoase din buzunar un cuțit și îi tăie legăturile. “Vă mulțumesc, domnule,” spuse Jonathan frecându-și încheieturile amorțite. Apoi îi povesti omului ce se întâmplase.
“Mda,” spuse bătrânul, clătinând din cap. “În ziua de azi trebuie să fii atent la oricine. N-aș fi venit niciodată la oraș dacă n-aș fi crezut că s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor de la guvern.”
“Credeți că guvernul o să mă ajute să-mi capăt banii înapoi?” întrebă Jonathan.
“Mă îndoiesc, dar poți încerca. Poate că vei avea mai mult noroc decât mine la Bazarul Guvernelor,” replică bătrânul văcar. Fața lui avea mai multe riduri decât o prună și purta haine ponosite și cizme rupte. Jonathan se simți mai liniștit văzându-i portul calm și vorba directă.
“Ce este Bazarul Guvernelor? Este un loc unde se vând vite?” întrebă Jonathan. Bătrânul se încruntă și își contemplă cele două vaci placide.
“Asta am venit și eu să aflu,” spuse văcarul. “De fapt, e un fel de spectacol de varietăți. Clădirea e mai modernă decât o bancă și mai mare decât tot ce am văzut vreodată. Înăuntru sunt bărbați care vând tot felul de guverne menite să aibă grijă de problemele cetățenilor.”
“Oh?” spuse Jonathan. “Ce fel de guverne încearcă să vândă?”
Văcarul se scărpină pe ceafa arsă de soare și spuse, “Era un tip care își spunea “socialist”. Mi-a spus că forma lui de guvern îmi va lua una din vaci ca plată pentru că dăduse cealaltă vacă vecinului meu. Nu mi-a plăcut prea mult de el. Nu am nevoie de ajutor ca să îmi dau vaca unui vecin – dacă e necesar.”
“Pe urmă mai era un “comunist” care își avea cabina lângă primul vânzător ambulant. Avea un zâmbet mare și îmi strângea într-una mâna, chiar ca un prieten, spunându-mi cât de mult îi place și îi pasă de mine. Părea că e bine până când mi-a zis că guvernul lui o să-mi ia amândouă vacile. Ar fi just, pretindea el, pentru că fiecare va fi proprietarul tuturor vacilor în mod egal, și el îmi va da niște lapte dacă el va crede că am nevoie. Și pe urmă a insistat să cânt cântecul partidului.”
“Trebuie că era un cântec grozav!” exclamă Jonathan.
“Nu mi-a mai trebuit nici el după aia. Cred că ar fi smântânit laptele pentru el. Pe urmă m-am plimbat prin sala aia mare și am întâlnit un “fascist”. Bătrânul făcu o pauză ca să alunge una din vaci de lângă o grămadă de gunoi.
“Și fascistul avea o mulțime de vorbe dulci la început și o mulțime de idei îndrăznețe, ca și ceilalți tipi. A spus că o să-mi ia ambele vaci și o să-mi vândă mie o parte din lapte. Eu i-am spus, “Ce? Să-ți plătesc pentru laptele propriilor mele vaci?!” Atunci m-a amenințat că mă împușcă dacă nu-i salut steagul chiar atunci și acolo.
“Oho!” spuse Jonathan. “Pariez că ați plecat de acolo în mare grabă.”
“Înainte să-mi pot mișca un singur picior, a venit un tip “progresist” și mi-a spus că guvernul lui vrea să-mi ia amândouă vacile, să împuște una ca să reducă oferta, să o mulgă pe cealaltă și pe urmă să arunce la canal o parte din lapte. Cine ar fi tâmpitul nebun care să se ducă și să facă așa ceva?”
“Pare tare ciudat,” spuse Jonathan clătinând din cap. “Ați ales vreunul din guvernele acelea?”
“Nici dacă aș muri, băiete,” declară văcarul. “Cine are nevoie de ele? În loc să am un guvern care să vadă de treburile mele, m-am hotărât să-mi duc vacile la târg, unde pot să vând una din ele și să-mi cumpăr un taur.”
