Orașul se liniști treptat. Femeia în colanți îi plăti lui Jonathan mai mult de 50 de kaini pentru participanții la joc care răspunseseră la broșuri. Era atât de încântată să găsească pe cineva care lua munca în serios, încât îi ceru să vină din nou la lucru în seara următoare. Jonathan fu de acord să vină înapoi în seara următoare dacă va putea, apoi părăsi carnavalul pentru a-și căuta un pat confortabil pentru noapte. Nu avea nici cea mai mică idee ce să facă, așa că hoinări la întâmplare prin oraș. Pe când stătea sub lumina chioară a unui felinar, un bătrân purtând o cămașă de noapte păși afară din casă. Stătea și se uita la acoperișurile caselor de pe strada lui.
Curios, Jonathan se duse la el și îl întrebă, “La ce vă uitați?”
“Pe acoperișul acela, “ șopti bătrânul, arătând în întuneric. “Îl vezi pe omul acela gras îmbrăcat în roșu, galben și albastru? Sacul lui cu lucruri de furat se face mai mare cu fiecare casă pe care o vizitează.”
Jonathan se uită în direcția unde arăta omul. O umbră vagă se mișca pe bâjbâite pe acoperișul uneia din case. “A, da,” strigă el. “Îl văd. De ce nu dați alarma ca să-i preveniți pe oamenii care stau acolo?”
“O, n-aș face niciodată așa ceva,” se scutură omul. “Moș Cruvern are un temperament violent și e vai de cel care îi stă în cale.”
“Îl cunoști?” protestă Jonathan. “Dar…”
“Șșt! Mai încet,” spuse omul, ducându-și un deget la buze. “Moș Cruvern face vizite mai multe la cei care fac prea mult zgomot. Majoritatea oamenilor pretind că dorm în această noapte îngrozitoare, deși este imposibil să ignori încălcarea intimității.”
Încercând să vorbească încet, Jonathan se aplecă spre urechea omului. “Nu înțeleg. De ce închid cu toții ochii când sunt jefuiți?”
“Oamenii tac din gură în această noapte anume din aprilie,” explică bătrânul. “Altfel ar putea să-și strice surpriza din ajunul Crăciunului, când Moș Cruvern se întoarce să împrăștie câteva jucării și daruri în fiecare casă.”
“A,” spuse Jonathan ușurat. “Deci Moș Cruvern dă totul înapoi?”
“Nici vorbă! Dar oamenilor le place să își închipuie că asta face. Eu încerc să stau treaz ca să înregistrez ce ia și ce dă înapoi. E un fel de hobby al meu, ai putea spune. După calculele mele, Moș Cruvern păstrează majoritatea lucrurilor pentru el și spiridușii lui, sau pentru câteva case preferate din oraș. Dar,” spuse bătrânul, strângându-și pumnii cu mânie, “Moș Cruvern are grijă să dea fiecăruia câte puțin ca să-i țină fericiți. Asta îi face pe toți să doarmă în următorul aprilie când vine înapoi să ia ce vrea el.”
“Nu înțeleg,” spuse Jonathan. “De ce nu stau oamenii treji, să reclame hoțul și să-și păstreze avutul? Atunci ar putea cumpăra orice daruri vor pentru oricine vor ei.”
Bătrânul chicoti și clătină din cap văzând lipsa de înțelegere a lui Jonathan. “Moș Cruvern este într-adevăr fantezia copilăriei fiecăruia. Părinții i-au învățat întotdeauna pe copii că jucăriile și darurile vin în mod magic din cer și nu costă pe nimeni nimic.”
Văzând cum arată Jonathan, bătrânul spuse, “Se pare că ai avut o zi grea. Vino înăuntru și încălzește-te, tinere. Ai nevoie de un loc unde să înnoptezi?”
Jonathan întâmpină cu bucurie invitația omului. Bătrânul îl prezentă soției sale și ea îi aduse repede lui Jonathan o ceașcă de ciocolată fierbinte și o farfurie cu prăjituri calde. După ce dispăru și ultima firimitură, Jonathan se întinse pe o canapea pe care bătrânii puseseră pături și o pernă. Bătrânul își aprinse o pipă lungă și se lăsă pe pernele din balansoarul său.
Așezându-se mai comod, Jonathan întrebă, “Cum a început tradiția asta?”
“Aveam o sărbătoare pe care o numeam “Crăciun”, o minunată parte a anului. Era o sărbătoare religioasă marcată de daruri și veselie. Și fiecare se bucura atât de mult de ea, încât Consiliul Lorzilor a decis că era prea importantă pentru a o lăsa pe seama spontaneității neîngrădite și a celebrării haotice. Ei au preluat-o, astfel încât să se poată desfășura “corect”. Vocea lui trăda o dezaprobare abia mascată. “În primul rând, simbolismul religios nepotrivit trebuia să dispară. Lorzii au schimbat oficial numele sărbătorii în “Cruvern”. Iar popularul împărțitor legendar de daruri a fost re-botezat “Moș Cruvern” și a primit un costum donat de cel care strânge impozitele.”
Bătrânul făcu o pauză ca să pufăie de câteva ori adânc și să mai îndese tutunul în pipă. Apoi continuă, “Acum trebuie completate formulare de impozit de “Cruvern”, în trei exemplare, și duse la Biroul Bunăvoinței. Biroul Bunăvoinței determină generozitatea necesară din partea fiecărui contribuabil, pe baza unei formule stabilite de Lorzi. Tocmai ai fost martorul colectării anuale din aprilie.”
“Apoi vine Biroul Binelui și Răului. Cu ajutorul unui contabil de morală, trebuie completate formulare care explică în detaliu faptele bune și rele ale fiecăruia din întregul an. Biroul Binelui și Răului folosește o armată de funcționari și detectivi care examinează meritele celor care candidează pentru a primi daruri în decembrie.”
“În sfârșit, Comisia pentru Gustul Corect standardizează mărimile, culorile și stilul cadourilor care pot fi alese, emițând contracte unor producători pre-selectați care au o orientare politică adecvată. Fiecare, fără discriminare, primește exact aceleași ornamente de sărbători emise de guvern, pentru a-și decora casele. În ajunul Cruvernului, miliția este chemată pentru a cânta cântecele de sărbătoare potrivite.”
Dar tânărul aventurier obosit adormise deja. Bătrânul îi acoperi mai bine umerii cu pătura. El și soția lui îi șoptiră lui Jonathan la ureche, “Cruvern fericit!”
