Falimentul legislației bancare și crizele

Falimentul legislației bancare și crizele

Un extras din capitolul VIII al tratatului Moneda, creditul bancar și ciclurile economice:

Procesul social de piață este posibil mulțumită unui corp de norme consuetudinare care provin, la rândul lor, din acest proces. Aceste norme sunt constituite din modelele de comportament care sunt integrate în dreptul contractual privat și dreptul penal. Nu au fost proiectate deliberat de nimeni, ci sunt instituții evolutive care apar ca rezultat al informației practice încorporate în ele de către un număr foarte mare de persoane și de-a lungul unei perioade foarte lungi. Dreptul, în sens material sau substanțial, cuprinde, așadar, o serie de norme sau legi generale (i.e., aplicabile tuturor în mod egal) și abstracte (deoarece se limitează la a stabili doar un cadru larg de acțiune pentru indivizi, fără să caute un rezultat concret al procesului social). În contrast cu această concepție, a dreptului în sens material, trebuie să distingem conceptul de legislație, definit ca mulțime a ordinelor și decretelor coercitive, cu caracter de reglementare și ad-hoc, rezultatul acordării de privilegii contrare dreptului și reprezentând agresiunea instituțională și sistematică cu care statul încearcă să pună stăpânire pe procesele de interacțiune umană.[99] Legislația, înțeleasă astfel, implică abandonarea conceptului tradițional de lege, pe care tocmai l-am descris, și substituirea sa cu un „drept ilegitim” alcătuit dintr-un conglomerat de ordine, reglementări și decrete administrative, în care se precizează care trebuie să fie conținutul concret al comportamentului agentului economic supus reglementărilor. Astfel, în măsura în care acordarea de privilegii și coerciția instituțională se extind și se dezvoltă, legile, în sens tradițional, încetează să mai acționeze ca norme de referință pentru comportamentul individual, iar rolul lor este luat de ordinele și decretele coercitive care sunt emise de agenția de reglementare, în cazul nostru banca centrală. În acest fel, legea își pierde treptat mediul de referință practică, iar agenții economici care își pierd reperele constituite de dreptul în sens material ajung, fără să își dea seama, să își modifice personalitatea și să renunțe la obiceiul de a se adapta unor norme generale cu caracter abstract. În aceste condiții, cum „ocolirea” regulilor este, în multe cazuri, o chestiune de supraviețuire, iar, în altele, o manifestare a succesului unei funcții antreprenoriale corupte sau perverse, încălcarea normelor trece, din punct de vedere general, drept o manifestare demnă de admirat a ingeniozității umane, și nu drept o nerespectare a unui sistem de norme, cu consecințe grave asupra vieții sociale.

Considerațiile precedente sunt deplin aplicabile legislației bancare. Într-adevăr, instituirea unui sistem bancar cu rezerve fracționare, care s-a generalizat în toate țările cu economie de piață, implică, înainte de toate, așa cum am putut vedea în primele trei capitole ale acestei cărți, încălcarea unui principiu legal fundamental privitor la contractul de depozitare a banilor la bancă, și acordarea unui ius privilegii unor anumiți agenți economici, băncile private. Acest privilegiu permite băncilor să nesocotească asemenea principii și să dispună pentru propriul profit de majoritatea banilor pe care oamenii îi depun la vedere. Legislația bancară este construită, în primul rând, pe abandonul principiilor legale tradiționale privitoare la contractul de depozitare a banilor la vedere, care constituie miezul activității bancare moderne.

Mai mult, legislația bancară este alcătuită dintr-o încâlceală de ordine și decrete administrative, emise de banca centrală cu scopul de a reglementa în toate detaliile activitatea concretă a băncilor private. Această încâlceală nu numai că nu a fost capabilă să evite apariția recurentă a crizelor bancare, ci (iar aceasta este mult mai grav) a alimentat și agravat apariția ciclică a etapelor de creștere vertiginoasă artificială și a recesiunilor economice profunde, care au afectat cu regularitate economiile occidentale producând pierderi economice și umane imense. Astfel, se observă cum

„de fiecare dată când apare o nouă criză se promulgă de urgență o legislație cu totul nouă sau o serie de amendamente a celei vechi, in ideea naivă că legile vechi erau insuficiente și că cea nouă, mai detaliată și comprehensivă, ar putea preveni viitoarele crize. Prin aceasta, statul și banca centrală își justifică neputința de a preveni criza, care, însă, își va face iar apariția, astfel încât noile norme nu durează decât până la următoarea criză bancară și recesiune economică.”[100]

Putem trage concluzia că legislația bancară va fi sortită eșecului până în momentul când va fi abolită întru totul și înlocuită cu niște articole simple și rezonabile incluse în codurile comercial și penal, in care să se stabilească validitatea contractului de depozitare a banilor în bancă în funcție de respectarea principiilor legale tradiționale (rata rezervelor de 100%) și interzicerea tuturor contractelor care, prin încălcarea legii, maschează exercitarea activității bancare cu rezerve fracționare. Cu alte cuvinte, după cum susține Mises, trebuie substituită actuala junglă legislativă bancară de tip administrativ, care nu a reușit să își atingă scopurile, cu includerea unor articole clare și rezonabile în codul comercial și cel penal.[101]

[Iar conținutul notei 100 este următorul:]

[100] Vezi p. 2 a articolului elevei noastre Elena Sousmatzian Ventura, „¿Puede la intervención gubernamental evitar las crisis bancarias?” Elena Sousmatzian citează următoarea descriere a ciclului criză-legislație (oferită de Tomás-Ramón Fernández):

„Reglementarea bancară s-a dezvoltat dintotdeauna ca răspuns la crize. Când au apărut crizele, legislația existentă a fost întotdeauna considerată ca fiind neadecvată și lipsită de răspunsurile și soluțiile necesare. Astfel, a fost necesar să apară, de urgență, soluții care, în ciuda contextului «inventării» lor, la sfârșitul fiecărei crize au fost încorporate într-un nou cadru legal, care a rezistat doar până la următorul șoc, când s-a inițiat un ciclu similar.” (Tomás-Ramón Fernández, Comentarios a la ley de disciplina de intervención de las entidades de crédito, Serie de Estudios de la Fundación Fondo para la Investigación Económica y Social, Madrid, 1989, p. 9)

Elena Sousmatzian redă astfel această chestiune: în cazul în care crizele bancare pot fi evitate, intervenția statului s-a dovedit incapabilă să le evite; apoi, dacă sunt inevitabile, atunci intervenția statului în acest domeniu este de prisos. Ambele afirmații sunt adevărate în sensul că, după cum știm, activitatea bancară cu rezerve fracționare face ca apariția crizelor să fie inevitabilă, indiferent de legislația bancară pe care statele insistă să o fabrice și care, de multe ori, în loc să amelioreze problemele legate de ciclu, le agravează.

Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?