Admiratoarele și admiratorii socialismului (fragmente)

Admiratoarele și admiratorii socialismului (fragmente)

În contextul propunerii și discutării în forurile legislative a „certificatului verde”, o politică de segregare forțată a populației, pe criterii implicit dar și scandalos de arbitrare, circulă un citat dintr-un articol scris de Nicolae Steinhardt în 1935. Articolul este despre tipologiile celor care pledează pentru socialism în România acelor ani. Rămâne actual și este o mărturie a faptului că venirea comunismului, modul în care s-a manifestat până în ultima clipă și apoi semi-socialismul în care încă trăim sunt consecințe ale ideilor proaste și găunoase pe care le nutrește o masă critică, în frunte cu elitele ei. Preluăm aici acel citat despre visul de totalitarism medical pe care autorul îl încadrează pertinent între alte ipostaze ale socialismului, dar îi alăturăm fragmente din articol care sunt, veți vedea, cât se poate de relevante și actuale.

Cei pe care îi indică titlul de mai sus pot fi clasificați în patru grupe principale:

  1. Sexul feminin
  2. Doctorii
  3. Tinerii
  4. Oamenii de afaceri

Reluare:

[…]

II
Doctorii

Prin doctori se înțelege atât cei în medicină, adică doctorii propriu-ziși, medicii, cât și cei ce au un doctorat în orice altă disciplină. O modă de origine nemțească și ardeleană începe să acorde și la noi dreptul la titlul de doctor în conversații, pe cărți de vizită, pe afișe și în familie, celor din a doua categorie.

  1. Medicii
    1. Mulți medici sunt socialiști pentru că își închipuie că dacă știu anatomia omului sunt și specialiști în chestiunile sociale. De unde pacienții lor le spun orice și se dezbracă în fața lor, ei se consideră ca un fel de supraoameni, inițiați în toate. Una din principalele lor pretenții e priceperea în științele sociale. Popoarele ar trebui deci să-și scoată cămașa, să se întindă docile pe canapeaua din cabinetul lor de consultație și să aștepte tremurând verdictul lor însoțit de rețeta miraculoasă și definitivă. (Pretenție absolut ridicolă, căci fiziologia, patologia sau microbiologia n-au nici o legătură cu problema vieții societății.)
    2. Alți medici se cred obligați să simpatizeze socialismul pentru că, spun ei, noi am văzut omul în realitatea lui și omul e un animal căruia îi e foame. Socialismul acesta cu miros de sală de operație și cu gust de purgativ crede că omul e alcătuit exclusiv din pietre la rinichi, vegetații în nas, conjunctivită la ochi și ulcer la stomac. Poate că medicii se vor mira auzind că există, cum spune Hamlet, și altceva în lumea asta, mai mult decât cred ei, în simplista lor filozofie.
    3. Iar alții ar voi să vadă lumea organizată după stilul și asemănarea unui spital. Ei visează numai analize, controale, vizite, inspecții, injecții, certificate, fișe, observații, carantine, diete, prescripții și operații. Societatea omenească ar deveni, în acest vis urât, un sanatoriu cu disciplină de fier, cu paturi numerotate, pază la poartă, o plapumă de om, 250 gr. de pâine pe zi, un număr fix de calorii, vaccinuri săptămânale, radiografii lunare, măsurători anuale și înmormântare igienică la sfârșit. Utopica cetate fiind, firește, condusă de doctori.
    4. Femeile doctori au toate motivele să fie socialiste, întrunind însușirile ambelor calități. În plus, ele se socotesc emancipate dincolo de orice posibilitate de închipuire, se cred martire, zeițe, binefăcătoare, se cred pur și simplu, cred că le stă bine în alb, le plac florile, anecdotele picante, socotesc promiscuitatea un lucru natural, omul un animal care iubește. Văd socialismul ca o generalizare a sălii lor cu convalescenți, cu pacienți frumoși și fără puteri, ca în filmele americane, cu colegi amabili, cu: domnișoară doctor sau doctoriță dragă, cu o nesfârșită atotputernicie a femeilor, a doctorilor, a lor adică, pentru că sunt de două ori fermecătoare și temute.
  1. „Doctorii”

Posesorii de doctorate, licențe, diplome sau absolvențe în științe economice, financiare, industriale, comerciale sunt cei mai convinși. În unele cazuri au scris o teză, o lucrare, un referat despre o chestiune oarecare economică, sau, cum o numesc ei, socială. Acești moderni vrăjitori sunt cei pe care francezii îi arată sub denumirea de oameni cu cultură primară. Printre ei se pot număra fanaticii ateismului, maniacii statisticilor, cititorii primelor zece pagini dintr-un rezumat popular al Capitalului, micii funcționari care au dat peste un volum cu idei, profesorii de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, tinerii doctori sau doctoranzi cărora li s-a suit Parisul la cap, doctorii cu diplome false sau – și mai rău – falșii doctori cu diplome. Toți aceștia vorbesc cu un ton sentențios și grav. Ei poartă ochelari, mustață, monoclu sau palton cu blană la guler, geantă la subțioară, sunt aroganți, specializați, convinși, superiori. Acceptă orice invitație în cercurile mondene, fac curte fetelor bogate, disprețuiesc tradițiile învechite, cântă puțin la vioară, au teorii estetice și citesc studiile lui Herriot despre Turcia republicană, Rusia sovietică, Ucraina electrificată și alte țări interesante.

[…]

Dintre produsele timpului, pasiunea socialismului e cea mai mare și cea mai ridicolă. Îmbrățișată de ignoranți, de oameni interesați, de snobi și de copii prost crescuți, s-a întins ca o molimă. Nimeni n-a rezistat. Fetițe isterice la 18 ani, tineri atoateștiutori și poeți profetici au dat tonul. Burghezii cei mai mulți, orbiți de luminile atâtor saloane unde e bine văzut să ai idei înaintate, asurziți de zgomotul jazzurilor și saxofoanelor care vestesc cu accente jalnice și ascuțite, cu zgomote neașteptate și bubuituri catastrofa lumii cinstite, și-au pierdut cumpătul și au recunoscut tot ce li s-a cerut. Părinții n-au mai știut să se poate, s-au înclinat în fața tuturor capriciilor și, sfioși, au cerut numai voie să aprobe din pragul ușii și cu capul plecat petrecerile date de copiii lor în numele socialismului. Poate însă că va veni ziua în care își vor da seama că ei sunt aceia care servesc bufetul. Poate că întreaga burghezie își va da seama că își hrănește dușmanii și poate – mai ales – că toată lumea va vedea cine sunt în realitate admiratoarele și admiratorii socialismului, adică o bandă vinovată de derbedei îngâmfați, de inculți pretențioși și de maniaci insolenți, împinși fără direcție de vântul snobismului, prinși, neputincioși, în vârtejul prostiei.

[Revista burgheză II (1935), nr. 4-5, 20 ian., pp. 2-12. De asemenea și în Articole burgheze (Opere 6), Mănăstirea Rohia & Polirom, 2008, pp. 90-106.]

Scris de
Nicolae Steinhardt
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins