Cristian Pătrășconiu în dialog cu Dan Cristian Comănescu
Sunteți președintele unui institut despre care nu se prea vorbește: Institutul Ludwig von Mises din România. V-aș întreba, mai întâi, abrupt și cât se poate de direct: care este rațiunea de a fi a acestuia? Și, corelativ, care sunt scopurile pe care le urmăresc acțiunile derulate de acest institut?
Rațiunea imediată de a fi a institutului este de a face accesibilă, în românește, perspectiva “austriacă” asupra dreptului și economiei politice, perspectiva Școlii unor Menger, Böhm-Bawerk, Mises si Rothbard. În opinia noastră, ea se bucură de avantajul unei superiorități demonstrabile asupra paradigmelor rivale, aș zice, în ultimă instanță, antiștiințifice și, din nefericire, antisociale.
Ne vedem însă, aproape inevitabil, angrenați și într-o tentativa de așezare a științei, în particular a perspectivei științifice asupra armoniei sociale, în contextul ei firesc, mai larg, teandric, rațional-duhovnicesc. Căutăm, la măsurile noastre minuscule, Duhul Sfinților Părinți ai Bisericii, care prețuiau ce este ziditor în cultura păgână clasică. Unii din noi L-am simțit nemijlocit în pledoaria Părintelui Galeriu, pentru un dialog al “conștiințelor aflate în slujirea cu iubire a Adevărului”. Dacă putem evita, pe urmele Sf. Vasile sau Maxim, orice alunecare eretică, sincretist-“ecumenistă” sau de alt fel, cred că este “calea regală” de ridicare a adevărurilor științifice în sfera relevanței și a sensului, în sfera Vieții.
Una dintre componentele institutului pe care îl conduceți este și o excelentă – nu e doar opinia mea – pagină de web (www.misesromania.org), unde sunt publicate texte de maximă importanță economică și filosofică (mai cu seamă, de filosofie politică). Nucleul acestui site este asigurat de textele în format electronic – studiile, articolele, cărțile – lui Ludwig von Mises, unul dintre marii gânditori economici ai omenirii, din păcate, prea puțin cunoscut în România. Vă invit să faceți, în câteva fraze, un portret de… idei al lui L. von Mises.
MisesRomania.org oferă un scurt rezumat al gândirii lui Mises, accesibil cu click pe fotografia color din dreapta – și o excelentă sinteză mai amplă, datorată celui mai redutabil discipol al său, Murray Rothbard. Însă Mises nu prea credea în rezumate și adevăruri fragmentate, care ușor dau naștere la erori și neînțelegeri regretabile. Era un profesor de modă veche, pentru care unitatea de măsură a culturii științifice e tratatul. Cel mai scurt portret “autorizat” de idei misesiene este tratatul Human Action – Acțiunea Umană. Celor interesați le-aș putea sugera să-l citească urmărind trei fire călăuzitoare: teoria calculului economic, discernământul epistemologic și deosebirea spiritului de literă.
Primul, calculul economic, este cheia înțelegerii unei dimensiuni vitale, dar puțin sesizate, a acțiunii umane: acțiunea calculată. O dată cu acțiunea calculată stă și cade raționalitatea economică a unui sistem complex de cooperare socială, bazat pe diviziunea muncii. Ca importanță, logica acțiunii calculate ocupă, în teoria misesiană, locul pe care îl ocupă ficțiunea echilibrului general în cadrul paradigmei dominante (dar inadecvate la realitatea acțiunii umane), care este așa-numită “economie neo-clasică”. Praxeologia acțiunii calculate permite înțelegerea realistă a formării prețurilor și a structurării coerente a producției, în conformitate cu preferințele consumatorilor, în procesul antreprenorial al pieței libere, furnizează definiția firească a monedei sănătoase și oferă un criteriu în raport cu care se pot constata dinamica perversă a intervenționismului și imposibilitatea planificării raționale în regim socialist.
Discernământul epistemologic este necesar, dincolo de problemele pe care le explicitează Mises însuși (respingerea relativismului istorist si empirist, dualismul metodologic, necesar eliberării științelor acțiunii umane din făgașele nefirești și contradictorii ale mecanicismului si ale pan-determinismului, deosebirea argumentelor constrângătoare de cele interpretativ-istorice), de pildă pentru a distinge între argumentele praxeologice juridic-operaționale și cele cu relevanță exclusiv conceptuală. Iar spiritul misesian este necesar pentru deprinderea și aplicarea metodelor lui Mises, identificând ideile implicite (despre bunăstare, de pildă), corectând, pe alocuri, litera și inadvertențele unei minți geniale, făcând completările necesare, așa cum procedează, bunăoară, tânărul și talentatul cercetător Guido Hülsmann.
Tipul de filosofie care subîntinde textele prezente pe site-ul mai sus amintit este îndeobște numit „libertarian”. Ce înseamnă să fii „libertarian”?
A fi “libertarian” înseamnă a fi liberal consecvent, în vechea tradiție europeană, în condițiile în care, cu începere din America, termenul de “liberal” și chiar cel de “conservator” au ajuns să fie uzurpate de socialiști. Mises spunea că programul liberal se reduce la un singur cuvânt: proprietate. Discipolii săi preferă adesea o definiție care pornește de la întrebarea: Când este violența fizică socialmente permisibilă? (Nu recomandabilă!) Răspunsul liberal (în America “libertarian”) este: Numai în cazurile de legitimă apărare a persoanei sau proprietății personale împotriva agresiunii fizice, sau în vederea obținerii cuvenitelor reparații, în urma unei astfel de agresiuni, numai de la agresor și numai de către victima sau împuterniciții săi. Pe scurt, libertarienii sunt adepții legii dreptului victimelor la restituție și la acordarea iertării, “de 70 de ori câte 7”, numită de ei și “principiul non-agresiunii”.
Ce trebuie să ai în dotarea… intelectuală ca să fii convins de argumentele libertariene?
M-aș referi la o chestiune distinctă, dar corelată: Ce trebuie ca să nu te situezi de partea agresiunii instituționalizate? Cred că înțelegerea argumentelor praxeologice folosește, dar nu ajunge. Logica acțiunii umane – praxeologia misesiană – oferă, în ultimă instanță, o explicitare a ceea ce este, fără nici o implicație directă pentru ce ar trebui să fie. Ea furnizează doar o pledoarie implicită și limitată pentru filosofia libertății naturale, adică a sistemului de cooperare socială bazat pe proprietatea privată, arătând că acesta este singurul aranjament social nonconflictual (condiția de posibilitate a dialogului și întelegerilor interpersonale nesilite) și economic rațional (condiția de posibilitate și perpetuare a diviziunii complexe a muncii). Dar mai este necesară și o minima lepădare de sinele cel mai hedonist, cel mai împătimit de prezent.
Fără argumente sistematice e mult mai greu, mai ales într-un mediu de agresiune instituționalizată și dacă ești educat în ideea că altfel nu se poate, sau chiar că așa e normal, viabil si bine. Dar nu cred că e imposibil, cu ceva mai multă lepădare de sine și cu tot bunul simț activat de ea, mai ales când agresiunea instituționalizată intră in criză. Biserica distinge între păcate și deprinderi păcătoase, ultimele fiind mai greu de tămăduit; însă cel mai greu de tămăduit probabil că sunt deprinderile păcătoase instituționalizate, care au căpătat statut de normalitate socială. Aud uneori că “simpla moralitate” ar fi treabă ușoară, iar mai sus începe urcușul monahal. Mă tem însă că numai țintind de la început foarte sus, la cele veșnice, putem să ajungem, așa, ca la un corolar, la “simpla moralitate”, de care ține liberalismul – și să nu cădem din ea.
O ultimă întrebare: care ar fi, în opinia dumneavoastră, excesele libertarianismului?
Liberalismul mi se pare firesc, iar firescul nu poate fi excesiv. Există însă un reducționism liberal, care limitează firescul la non-agresiunea fizică, la o libertate exterioară, căpătuită dar uscată. Este evident că mulți vor prefera oportunismul fără scrupule, “filosofiile absurdului”, sau diverse combinații între ele. Cred că Nicolae Steinhardt a observat că liberalismul e mai curând o atitudine aristocratică, “bărbătește detașată”, decât lotul intelectelor efeminate și al ariviștilor. “Paradoxul” libertății exterioare și chiar al prosperității este că numai cine le socotește ca nimic în comparație cu libertatea interioară și bucuria veșnică le prețuiește cu adevărat.
Interviu realizat de Cristian PATRASCONIU
Mulțumim revistei Focus Vest pentru bunăvoința cu care a făcut posibilă publicarea acestui interviu pe site-ul Institutului Ludwig von Mises – România.
© 2002 Institutul Ludwig von Mises – România
