O femeie voinică și jovială năvăli peste Jonathan în timp ce acesta se întreba încotro s-o apuce. Fără ezitare, îi apucă mâna dreaptă și începu s-o scuture viguros. “Ce mai faceți? Nu-i așa că e o zi superbă?” spuse ea sacadat, în timp ce continua să-i scuture mâna cu brațul ei cărnos. “Sunt Lady Bess Tweed, reprezentanta prietenoasă a cartierului dvs. în Consiliul Lorzilor, și v-aș fi foarte recunoscătoare dacă mi-ați da contribuția și votul dvs. pentru re-alegerea mea în funcție, mai ales având în vedere situația presantă a acestei comunități minunate.”
“Chiar așa?” spuse Jonathan, neștiind ce să spună. Viteza discursului ei și forța cu care vorbea îl împinseseră pe Jonathan cu un pas înapoi. Nu mai întâlnise niciodată o persoană care să poată spune atât de multe cuvinte dintr-o răsuflare.
“O, da,” continuă Lady Tweed, abia ascultându-i răspunsul. “Și sunt dispusă să vă plătesc bine, o da, sunt dispusă să vă plătesc, nu puteți cere un târg mai bun, și ce părere aveți despre asta?”
“Să mă plătiți pentru o contribuție și un vot?” întrebă Jonathan încruntându-se zăpăcit.
“Desigur nu vă pot da bani gheață, ar fi ilegal, ar fi mită,” spuse Lady Tweed, făcându-i cu ochiul și dându-i un ghiont în coaste. Apoi continuă, “Dar vă pot da ceva la fel de bun ca banii-gheață – și cu o valoare de multe ori mai mare decât contribuția dvs. și asta am să fac și ce părere aveți?”
“Ar fi drăguț,” răspunse Jonathan, care își dădea seama că ea oricum nu-l ascultă.
“Cu ce vă ocupați? Pentru că dacă doriți, știți, pot să aranjez să primiți asistență guvernamentală, cum ar fi credite sau licențe sau subvenții sau scutiri de impozite. Dacă doriți, pot să vă ruinez concurenții prin dispoziții și inspecții și taxe, încât vedeți, nu există pe lume o investiție mai bună decât un politician bine plasat. Poate că ați dori o nouă șosea sau un parc în cartierul dvs. sau poate o clădire mare sau…”
“Așteptați!” țipă Jonathan, încercând să oprească torentul de cuvinte, “Cum puteți să-mi dați mai mult decât vă dau eu? Sunteți atât de bogată și generoasă?”
“Eu bogată? Pe toți sfinții, nu!” replică Lady Tweed. “Nu sunt bogată, adică, nu încă. Generoasă? Da, ați putea spune așa, dar nu am de gând să vă plătesc din banii mei, desigur. Fiindcă, vedeți, am în grijă banii guvernului. Știți, bani proveniți din impozite. Și, desigur, pot fi foarte generoasă cu acele fonduri – pentru oamenii potriviți.”
Jonathan încă tot nu înțelegea ce vrea ea să spună. “Dar, dacă îmi cumpărați contribuția și votul, nu e un fel de, ăă – mită?”
Pe fața lui Lady Tweed apăru un zâmbet arogant. “Voi fi brutal de sinceră cu tine, dragul meu prieten.” Îl luă cu brațul pe după umăr și-l strânse incomod de tare lângă ea. “Este mită, dar este legală când politicianul folosește banii altor oameni și nu pe ai lui. De asemenea, este ilegal ca tu să-mi dai bani gheață pentru anumite favoruri politice, dacă nu îi denumești “contribuție la campania electorală”. Atunci totul este OK. Dar, chiar și așa, dacă nu îți place să mi-i dai direct mie, poți să-i ceri unui prieten sau unei rude sau unui asociat să-mi dea bani gheață, sau acțiuni, sau diverse cadouri pentru mine sau familia mea, acum sau mai târziu, din partea ta.” Trase repede aer în piept. “Acum ai înțeles?”
Jonathan clătină din cap, “Tot nu văd care-i diferența. Adică, mi se pare că a-i mitui pe oameni pentru voturi și favoruri este mituire, indiferent cine sunt ei sau ai cui sunt banii. Eticheta nu schimbă nimic dacă fapta este aceeași.”
Lady Tweed îi zâmbi cu indulgență și începu să-l lingușească. “Dragul, dragul meu prieten, trebuie să fii mai flexibil. Eticheta este totul. Cum te cheamă? Ți-a spus cineva vreodată că ai un profil drăguț? Ai putea ajunge departe dacă ai candida pentru o funcție guvernamentală și dacă ai fi ceva mai flexibil în problema asta. Sunt sigură că ți-aș putea găsi un post drăguț în biroul meu după ce voi fi re-aleasă. Haide, sigur există ceva ce-ți dorești?”
Jonathan rămase la întrebarea lui inițială și o presă să-i dea o explicație. “Ce obțineți risipind banii contribuabililor? Puteți păstra banii pe care îi primiți drept contribuții?”
“Oh, o parte din ei îmi este utilă pentru cheltuieli și am o avere de lucruri promise dacă voi ieși vreodată la pensie, dar în primul rând ei îmi cumpără recunoaștere sau credibilitate sau popularitate sau dragoste sau admirație sau un loc în istorie – toate astea plus mai multe voturi!” spuse Lady Tweed tăios. “Voturile înseamnă putere și nimic nu-mi face mai multă plăcere decât să pot influența viața, libertatea, și proprietatea fiecărei persoane de pe insula asta. Îți poți imagina câți oameni vin la mine – la mine – pentru favoruri mai mari sau mai mici? Iar fiecare impozit și fiecare regulă este pentru mine un prilej să acord o excepție. Fiecare problemă, mare sau mică, pe care o rezolv îmi dă mai multă influență. Pot oferi mese și călătorii pe gratis oricui vreau eu. De când eram copil am visat la o asemenea importanță. Și tu poți să ai toate astea!”
Jonathan se foi încurcat în strânsoarea ei. Reușise să plece de lângă ea, dar Lady Tweed îl ținea încă strâns de mână. “Sigur,” spuse Jonathan, “e un târg foarte bun pentru dvs. și prietenii dvs., dar alți oameni nu se supără că banii lor sunt folosiți pentru a cumpăra voturi, favoruri și putere?”
“Evident,” spuse ea, ridicându-și cu mândrie bărbia rotundă. “De aceea eu am devenit liderul pentru reformă.” Dând drumul în cele din urmă mâinii lui Jonathan, Lady Tweed își aruncă în aer pumnul mare și plin de bijuterii. “De ani de zile am schițat reguli noi pentru a scoate banii afară din politică. Am spus întotdeauna că aceasta e o criză de mari proporții și am câștigat multe voturi cu promisiuni de reformă.” Se opri ca să surâdă afectat, apoi continuă, “Din fericire pentru mine, întotdeauna voi ști cum să scap de propriile mele reguli, atâta timp cât există favoruri prețioase de vândut.”
Lady Tweed își îndreptă din nou atenția asupra lui Jonathan, cântărindu-i cu un ochi de expert aspectul modest. “Nimeni nu-ți plătește nici un penny pentru favoruri, pentru că tu, deocamdată, nu ai favoruri de vândut. E direct proporțional, nu vezi? Dar cu aerul tău inocent și cu sprijinul potrivit din partea mea, un costum nou și o tunsoare la modă, aș putea desigur să dublez pentru tine numărul obișnuit de voturi pe care îl obține un începător. Apoi, după zece sau douăzeci de ani de îndrumare atentă – hei, posibilitățile sunt nelimitate! Caută-mă la Palatul Lorzilor și voi vedea ce pot face.” Cu această remarcă, Lady Tweed zări un grup de muncitori care priveau disperați fabrica închisă de peste drum. Brusc îi pieri interesul pentru Jonathan, se întoarse și plecă repede în căutarea unei prăzi proaspete.
“Să cheltui banii altora mi se pare problematic,” murmură Jonathan încet.
Abia auzindu-i cuvintele, cu urechile antrenate să prindă și cea mai mică adiere din aer, Lady Tweed se opri și se întoarse un pas, chicotind. “Ai spus “problemă”? Ha! De fapt e ca și cum i-ai lua unui copil bomboana din mână. Ce nu-mi dau oamenii din simțul datoriei, împrumut eu de la ei. Vezi tu, voi fi de mult plecată și o amintire plăcută pentru oameni, atunci când copiii lor vor primi nota de plată.”
