Activitatea de pe străzi devenea mai intensă pe măsură ce Jonathan se apropia de centrul orașului. Indivizi bine îmbrăcați, cu expresii preocupate, mergeau pe trotuare cu un scop precis. Traversând în grabă o piață mare, Jonathan întâlni un bătrân și o tânără care se certau în gura mare. Înjurau și țipau, gesticulau violent, săreau în sus de furie. Așa că se alătură unui mic grup de spectatori ca să vadă care era motivul disputei.
În timp ce poliția tocmai sosise ca să-i despartă, Jonathan se întoarse către o bătrânică slăbuță de lângă el și o întrebă, “De ce sunt atât de supărați unul pe altul?”
Femeia răspunse, “Acești doi scandalagii țipă unul la altul de ani de zile din cauza cărților din biblioteca Consiliului. Bărbatul se plânge într-una că multe dintre cărți sunt pline de sex murdar și de imoralitate. El vrea ca acele cărți să fie scoase de acolo și arse. Ea reacționează numindu-l “puritan pompos”.
“Deci ea vrea să citească acele cărți?” întrebă Jonathan.
“Păi, nu tocmai,” răspunse un alt spectator, un bărbat înalt care ținea de mână o fetiță. “Plângerea ei e similară cu a lui – numai că se referă la alte cărți. Ea pretinde că multe din cărțile din bibliotecă au o înclinație sexistă și rasistă.”
“Tăticule, tăticule, ce înseamnă “înclinație?” întrebă fetița, trăgându-l pe tatăl ei de picior.
“O clipă, draga mea. După cum spuneam,” continuă bărbatul, “femeia cere ca acele cărți sexiste și rasiste să fie aruncate și în locul lor biblioteca să cumpere lista ei de cărți.”
Poliția îi legase deja pe cei doi bătăuși și îi trăgea pe stradă în jos. Jonathan clătină din cap și oftă, “Presupun că poliția i-a arestat din cauza acestui scandal?”
“Da de unde,” râse femeia. “Amândoi sunt arestați pentru că au refuzat să plătească impozitul pentru bibliotecă. Conform legii, toți trebuie să plătească pentru cărți, indiferent dacă le plac sau nu.”
“Chiar așa?” făcu Jonathan. “De ce nu îi lasă poliția să-și păstreze banii și să sprijine bibliotecile pe care le aleg ei? Atunci pot plăti numai pentru ceea ce le place.”
“Dar atunci fetița mea nu și-ar putea permite să meargă la o bibliotecă,” spuse bărbatul în timp ce îi întindea fetiței o acadea mare albă cu roșu.
“Destul, domnule,” spuse bătrâna privind dezaprobator spre acadea. “Oare hrana pentru mintea fiicei dumitale nu este la fel de importantă ca hrana pentru stomacul ei?”
“Ce vrei să spui?” răspunse omul, simțind că trebuie să se apere din cauza acadelei. Fiica lui reușise deja să-și păteze rochița cu ea.
Femeia făcu o pauză, având o expresie preocupată. “Cu mult timp în urmă, aveam o mulțime de biblioteci diferite la care ne puteam abona. Oamenii se duceau unde voiau și plăteau numai la biblioteca preferată. Pe clienți îi costa un mic abonament în fiecare an, dar nimeni nu se supăra. Bibliotecile se luau la întrecere pentru membri, încercând să aibă cele mai bune cărți, cel mai bun personal, cele mai potrivite săli și ore de program. Unele aveau chiar servicii la domiciliu. Când oamenii plăteau pentru ceea ce au ales, a fi membru la o bibliotecă era o prioritate prețuită – chiar mai presus decât o acadea!” adăugă ea cu reproș. “Pe urmă Consiliul Lorzilor a spus că o bibliotecă este prea importantă pentru societate și oamenii n-ar trebui să plătească pentru a avea acces la ea. Așa încât Consiliul a oferit o bibliotecă mare pe gratis. Au angajat trei bibliotecari cu salarii foarte mari ca să facă treaba pe care o făcea înainte unul singur. Orele de funcționare erau foarte limitate, totuși biblioteca Consiliului era populară pentru că era pe gratis. La scurt timp după aceea, bibliotecile care cereau taxă de intrare și-au pierdut clienții și au dat faliment.”
“Lorzii au oferit o bibliotecă gratuită?” repetă Jonathan. “Dar mi s-a părut că ați spus că toată lumea trebuie să plătească un impozit pentru bibliotecă?”
“E adevărat. Dar se obișnuiește să se denumească facilitățile Consiliului “gratuite”, chiar dacă oamenii sunt obligați să plătească. E mult mai – civilizat,” spuse ea cu ironie.
Bărbatul înalt obiectă energic, “Biblioteci cu abonament? N-am mai auzit de așa ceva!”
“Sigur că nu,” i-o întoarse bătrâna. “Biblioteca Consiliului există de atât de mult timp încât nu-ți poți imagina nimic altceva.”
“Hei, stai puțin!” strigă bărbatul. “Critici impozitul pentru bibliotecă? Pentru ca Lorzii să poată asigura un serviciu prețuit, oamenii trebuie obligați să plătească.”
“Nu poate fi chiar așa de prețuit dacă e nevoie să folosești forța,” spuse femeia.
“Nu toți știu ce e bun pentru ei, iar alții nu și-l pot permite,” declară bărbatul. “Oamenii inteligenți știu că societatea liberă a fost construită de cărțile gratuite. Iar impozitele au împărțit povara, astfel încât fiecare să plătească partea lui justă. Altfel unii pot trăi pe spinarea altora!”
“Sunt mai mulți profitori cu impozitul tău pentru bibliotecă,” replică bătrâna. “Cei care folosesc biblioteca și cei care obțin scutiri de impozite trăiesc pe spinarea tuturor celorlalți. Cât de just este? Cine crezi că are o influență mai mare la Consiliul Lorzilor: un prieten bogat al Consiliului sau un om sărac ce nu-și poate permite să închirieze o carte?”
Împingând fetița în spatele lui, bărbatul răspunse cu aprindere, “Dar ce fel de alegere pentru bibliotecă vrei? Vrei să alegi o bibliotecă particulară care să aibă o înclinație împotriva unui grup anume din societate?”
“Nu poți evita înclinațiile!” țipă femeia, apropiindu-și fața de a lui. “De ce crezi că se certau oamenii aceia mai devreme? Vrei ca bufonii din Consiliu să aleagă înclinația ta în locul tău?”
“Cine e bufonul?” aruncă bărbatul, împingând-o puțin. “Dacă nu-ți place, de ce nu părăsești insula?”
“Ticălosule obraznic!” îi aruncă femeia. Țipau deja unul la altul, fetița plângea, și cineva alergă să cheme poliția. Jonathan trecu mai departe și se hotărî să caute un pic de liniște în biblioteca din apropiere.
