Când ieși din clădire, Jonathan dădu peste Șoareci, care rostogolea un șobolan mort. “Îmi dau seama de unde ai asta, Șoareci. Dar nu mi-e foame, mulțumesc,” zise el cu dezgust. Pisica începu să își scarpine urechea, fără să-i pese de refuzul lui Jonathan.
La un colț în spatele Bazarului Guvernelor, băiatul observă o femeie machiată strident și îmbrăcată cu o rochie strâmtă de un roșu țipător. Fiecărui bărbat care trecea pe lângă ea, femeia îi zâmbea și făcea câțiva pași cu el, încercând să lege o conversație.
Nu părea să cerșească. Nu, Jonathan se gândi că poate încerca să vândă ceva. Când eforturile ei nu dădeau roade, această vânzătoare se întorcea brusc și încerca să găsească un alt client. Jonathan se întrebă dacă și decorațiile ei ostentative și lipsite de gust fuseseră declarate bun public de către Lord Ponzi. Apoi văzu o altă femeie machiată puternic și purtând ciorapi negri sub o fustă foarte scurtă cu sclipici. Părea extrem de prietenoasă așa cum se uita direct la Jonathan. Dar înainte să poată deschide gura ca să vorbească, o dubă de poliție veni în viteză de după colț și frână puternic chiar în fața lui.
Câțiva ofițeri de poliție îmbrăcați în negru săriră afară și le luară pe ambele femei, împingându-le în dubă, în timp ce ele țipau și se zbăteau. Bărbații trântiră ușile și duba plecă. Unul dintre polițiști rămase în urmă, luând notițe într-un carnețel negru pe care îl scosese din buzunar.
Jonathan ar fi vrut să fi fost tot atât de mulți polițiști la îndemână și când era el jefuit. De ce erau peste tot, dar nu și unde avea el nevoie de ei? Poate că de data asta va putea să raporteze furtul și să primească vreun ajutor. “Scuzați-mă, domnule, aș dori să reclam un furt.”
“Nu e departamentul meu,” replică polițistul, fără măcar să-și ridice ochii din carnețel.
Jonathan se smți blocat. “Care este departamentul dvs.?”
“Imoralitate,” spuse omul.
“Poftim?”
“Departamentul de imoralitate, amice. La acest departament noi ne ocupăm de comportarea imorală.”
“Păi, furtul pe care vreau să-l reclam este cu siguranță imoral.” Nemaiprimind nici un răspuns, Jonathan întrebă, “De ce au fost arestate femeile acelea?”
“Nu-ți dai seama singur după hainele lor?” Bărbatul își ridică în cele din urmă privirea din notițe și văzu expresia perplexă a lui Jonathan. “Femeile acelea se făceau vinovate de a fi făcut bărbaților favoruri sexuale în schimbul banilor. Ar fi fost mult mai bine pentru ele dacă ar fi făcut un schimb în natură.”
“Schimb în natură? Ce înțelegi prin asta?” întrebă Jonathan, care în momentul acesta era mai puțin preocupat de problemele lui, dar din ce în ce mai curios cu privire la acele femei.
“Adică,” spuse polițistul accentuând fiecare cuvânt, “femeile acelea ar fi trebuit să-și distreze asociații după ce primeau o cină, băuturi, dans, și un bilet la teatru în loc de bani gheață. Ar fi fost mult mai bine pentru afacerile comunității și perfect legal.”
Jonathan era mai confuz ca niciodată. “Deci pentru favoruri sexuale nu trebuie folosiți niciodată banii gheață?”
“Există și excepții, desigur. De exemplu, banii gheață pot fi folosiți dacă acțiunea e filmată și arătată tuturor oamenilor din oraș. Atunci e un eveniment public, nu privat, și e permis. În loc să fie arestați, participanții pot deveni chiar celebri și pot câștiga o avere cu contractele.”
“Deci schimbul de bani gheață contra activitate sexuală pur privată este cel imoral?” întrebă Jonathan.
“Există excepții și pentru tranzacțiile private cu bani gheață, în special când femeile poartă haine mai frumoase decât aceste femei de stradă,” spuse bărbatul cu dispreț. “Târgurile pe termen scurt, pentru o oră sau o noapte, sunt ilegale. Dar dacă un cuplu încheie un contract permanent, pe viață, atunci se pot utiliza bani gheață. De fapt, părinții își încurajează uneori copiii să facă asemenea târguri. Cei care doresc să intre în rândurile nobililor au fost adesea lăudați pentru acest tip de comportament. Este un mijloc legitim de a-ți îmbunătăți statutul și siguranța socială.”
Polițistul termină de notat și căută într-o sacoșă. Scoase de acolo un bățdepiatră și câteva cuie. “Poți să-mi dai o mână de ajutor?”
“Sigur,” spuse Jonathan. Încă se mai gândea la informațiile pe care i le dăduse omul cu privire la morala societății.
Polițistul se întoarse și se îndreptă spre un magazin din apropiere. Apucă câteva scânduri dintr-o grămadă de pe trotuar și îi făcu semn lui Jonathan. “Uite, ține de capătul ăsta. Vreau să bat scândurile peste ferestrele și ușile acestui magazin.”
“De ce faceți asta?”
“Magazinul este închis,” spuse el cu o voce scăzută, fiindcă ținea câteva cuie în gură. “Pentru că proprietarul a fost găsit vinovat de a fi vândut fotografii obscene. Acum putrezește la pușcărie.”
“Ce este o fotografie obscenă?” întrebă Jonathan cu naivitate.
“Păi, o fotografie obscenă este cea care arată o activitate stupidă și dezgustătoare.”
“Și proprietarul magazinului făcea această “activitate dezgustătoare”?”
“Nu, el doar vindea fotografiile.”
Jonathan trebui să cântărească cu grijă toate astea. Polițistul termină de bătut în cuie scândura de deasupra ușii. “Deci dacă vinzi fotografii ale unui act obscen te faci vinovat de acel act?”
Fu rândul polițistului să se oprească și să cântărească întrebarea lui Jonathan. “Păi, într-un fel, da. Oamenii care vând astfel de fotografii se fac vinovați de a promova activitatea respectivă. Știi, consumatorii sunt influențați cu ușurință.”
Jonathan se lovi cu palma peste frunte. “Acum înțeleg. Ar fi trebuit să fie biroul ziarului. Ar fi trebuit să-i arestezi pe fotografii de știri pentru că fac fotografii cu război și crime! Dar ziarele sunt oare vinovate că promovează războiul și crimele numai pentru că tipăresc și publică fotografii ale unor oameni care ucid și sunt uciși?”
“Nu, nu. Oh! Blestematul de bățdepiatră!” exclamă ofițerul, scuturându-și degetul de durere și dând drumul unui șir de înjurături. Țintise pe lângă un cui și-și lovise din greșeală degetul. Luându-și uneltele, se pregăti să plece. “Obscenă e numai activitatea sexuală. Activitatea sexuală obscenă este făcută de perverși. Oamenii cinstiți o condamnă. Pe de altă parte,” spuse omul, “războiul și crimele sunt lucruri pe care oamenii cinstiți și perverșii, cu o îndrumare corespunzătoare, le pot citi și face împreună. De fapt, reportajele grafice despre război și crime pot câștiga premii de ziaristică.”
Când și ultimul cui fu bătut, Jonathan plecă. Înțelesese că omul acesta era prea ocupat cu imoralitatea pentru a-l ajuta într-un simplu caz de jaf.
