Jonathan se gândi că e timpul s-o reîntâlnească pe Alisa. Abia aștepta să-i povestească întâmplările prin care trecuse, așa că grăbi pasul. Dădu colțul unei străzi și ajunse pe un maidan aflat între Blocul A, Blocul B și Blocul C, unde era adunată o altă mulțime, strigând și fluierând. Crezând că e vreo urgență, li se alătură în timp ce se împingeau către platforma centrală. Spre surpriza lui, fiecare din mulțime purta un fel de centură lată sau un ham pe spate.
Pe o platformă înaltă de un metru deasupra solului, cineva țipa cât îl țineau plămânii, “În acest colț – cântărind 130 de kg – timp de cinci luni campionul neînvins al Concursului Internațional al Muncitorilor – Teribilul Tigru în persoană – Karl –“Zdrobitorul” – Marlow!” Mulțimea izbucni în strigăte, urale și aplauze.
Mai la o parte, un om cu o cicatrice pe față stătea așezat la o masă pătrată, aranjând cu îndemânare un teanc de hârtii și grămezi de bani. “Scuzați-mă, domnule…” începu Jonathan.
“Pariază, fiule. Mai ai numai câteva secunde înainte să înceapă runda următoare,” lătră omul. Tocmai atunci Jonathan fu împins la o parte de o femeie bătrână, grăbită, care aruncă pe masă o mână de bancnote. “Cincizeci pe campion, repede!” ceru ea.
“OK, lady,” spuse omul. Ștampilă un bilet și îl rupse din carnet. “Uite-ți chitanța de pariu.”
Apoi prezentatorul de pe platformă anunță, “Iar în colțul opus, – cel care contestă titlul – cântărind 135 de kg de mușchi curat – docherul sfărâmător de încheieturi…”
Întorcându-se către omul de la masă, Jonathan întrebă, “E vreo problemă? O să fie o luptă?”
“O luptă desigur, dar nici o problemă,” spuse omul cu o grimasă. “Niciodată n-a fost mai bine. Pe aici, o luptă este o adevărată binecuvântare.” Clopotul sună și omul strigă spre mulțime, “Pariurile s-au închis!” Lupta începu cu ambii bărbați plasând pumni și ferindu-se de loviturile adversarului.
Fără să-și ridice privirea din pariurile și teancurile lui de bani, omul își dădu seama că Jonathan era îngrijorat din cauza violenței. “Ascultă, fiule, n-ai de ce să fii nervos. Atât învingătorul, cât și cel care pierde această luptă vor duce acasă o grămadă de bani. Ei știu în ce s-au băgat – și amândoi vor lua câte un premiu.” Unul dintre bărbați căzu deodată la podea, trimis pe spate de un pumn zdravăn. Mulțimea fremătă de entuziasm, în timp ce omul cu pariurile începu să numere banii într-o cutie de metal.
“Amândoi vor lua un premiu?” întrebă Jonathan.
“Sigur că da,” spuse omul. “Asta e cea mai populară luptă de pe insulă pentru că uneori cel care pierde poate lua mai mulți bani decât cel care câștigă.”
Ochii lui Jonathan se lărgiră. “Poate cineva, chiar și eu, să devină bogat pierzând?”
“Nu oricine poate să joace jocul,” răspunse omul. Uitându-se cu atenție la Jonathan, îl întrebă, “Ești un muncitor care lucrează în această comunitate? Trebuie să ai o slujbă de pierdut ca să-l poți provoca pe campion.”
“Păi, nu, deocamdată nu,” spuse Jonathan, ceva mai mult decât mirat. “Hei, nu înțeleg. De ce și-ar risca un muncitor slujba numai ca să-l provoace pe campion?” Clopotul sună sfârșitul unei noi runde. Mulțimea tăcu și ei puteau vorbi acum fără să țipe.
“Tocmai asta e ideea. N-ai auzit niciodată de Legea celui care pierde?” întrebă omul. “Unde ai fost? Nu se aruncă toți în ring, dar unora le place fiorul. Unii cred chiar că pot fi noul campion. Iar Legea celui care pierde elimină o mare parte din risc. Cel care pierde nu trebuie să-și facă griji pentru plata lui sau nota de plată a doctorului.”
“De ce nu?” întrebă Jonathan.
“Pentru că Legea celui care pierde spune că patronul omului trebuie să plătească tot. Dacă lucrurile se desfășoară corect, cel care pierde pote câștiga bani mai mulți decât atunci când lucra. N-ai fi putut să vezi lupte atât de inspirate înainte să se adopte Legea celui care pierde.”
Jonathan își întinse gâtul pe deasupra mulțimii și văzu că unul din bărbați se afla în colț, în timp ce asistentul lui îl spăla pe față. “Dar un șef n-ar trebui să-l compenseze pe muncitor numai pentru rănile primite în timpul slujbei? Ce are de-a face patronul cu lupta asta?”
“De fapt, nimic,” spuse omul. “Ascultă, fiule, muncitorul spune că a fost rănit, da? Și că nu se poate întoarce la muncă, da?”
“OK,” spuse Jonathan, încercând din răsputeri să-l urmărească.
“Și dacă spune că s-a rănit la muncă, patronul trebuie să aducă dovezi că muncitorul minte. Aceasta este imposibil.”
“Vrei să spui că muncitorul rănit ar putea să mintă ca să ia mai muți bani?” spuse Jonathan.
“Păi, asta s-a mai întâmplat,” spuse omul cu o grimasă. “Să nu mă înțelegi greșit, majoritatea muncitorilor din oraș nu mint. Dar Legea celui care pierde îi recompensează pe cei care o fac. Și, pentru că impozitele și costul asigurărilor cresc și tot mai multe firme dau faliment, muncitorii care nu joacă jocul pierd oricum. Așa că pe zi ce trece avem mai mulți jucători. Cei cărora nu le place ideea de a se preface răniți, intră doar în ring și îl înfruntă câteva runde pe Zdrobitor.”
“Dar patronii nu pot dovedi minciunile?” întrebă Jonathan.
“Pe mine mă doare spatele, fiule. Poți dovedi că nu e așa?” Omul arătă spre mulțime adăugând, “Pe toți ne doare spatele și cu toții vom depune mărturie unii pentru alții că s-a întâmplat la lucru. Ultima oară când au dovedit o minciună a fost în urmă cu 40 de ani.”
Jonathan înțelesese în cele din urmă de ce purta toată lumea centurile și hamurile acelea speciale. “Dar Consiliul nu face nimic împotriva minciunilor?”
Omul chicoti, “Bess Tweed e cea mai bună profesoară pe care am avut-o vreodată! Ea ne va susține orice am face – iar noi îi suntem loiali când vin alegerile. E o relație foarte comodă.”
“Poliția!” strigă cineva din mulțime. Omul de la masă închise repede cutia de tablă, plie masa și pretinse că stătea pur și simplu în mulțimea din jurul platformei. Începu să fluiere nonșalant.
Jonathan se uită prin mulțime încercând să vadă poliția. “Ce s-a întâmplat? Lupta este cumva ilegală?”
“Slavă domnului, nu,” răspunse omul cu calm. “Și polițiștilor le place un meci bun la fel de mult ca oricărui om. Pariurile făcute de particulari sunt ilegale. Consiliul Lorzilor spune că e imoral să pui pariu. Alegătorilor le place un Consiliu care să ia poziție împotriva imoralității. Cât despre Tweed, ea crede că e mai bine să ne economisim pariurile pentru alegeri.”
Tocmai atunci clopotul sună din nou, iar mulțimea întâmpină lupta cu urale. Jonathan simți o bătaie pe umăr și se întoarse. Era Alisa, care-i zâmbea. “Unde ți-e pisica?”
