Capitolul 21. Bazarul guvernelor

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Jonathan aproape renunţase să se mai elibereze, când auzi un mic zgomot la capătul aleii. O vacă mare şi brună venea către el, mirosind gunoiul împrăştiat pe alee. “Muu-u-u”, făcu vaca. Clopoţelul de la gâtul ei scotea un clinchet uşor pe măsură ce se mişca. Deodată, la capătul aleii apăru altă vacă, urmată de un bătrân cu haine ponosite şi un băţ în mână. “Vino încoace, vită proastă,” mormăi văcarul.

Jonathan se zbătu şi îşi folosi umărul ca să atingă o cutie de lângă el.

Bătrânul se uită atent în întuneric. “Cine-i acolo?” Văzându-l pe Jonathan legat şi întins la pământ, el se aplecă să-i scoată căluşul.

Jonathan respiră uşurat. “Am fost jefuit. Ajutaţi-mă să mă desfac!” Bătrânul scoase din buzunar un cuţit şi îi tăie legăturile. “Vă mulţumesc, domnule,” spuse Jonathan frecându-şi încheieturile amorţite. Apoi îi povesti omului ce se întâmplase.

“Mda,” spuse bătrânul, clătinând din cap. “În ziua de azi trebuie să fii atent la oricine. N-aş fi venit niciodată la oraş dacă n-aş fi crezut că s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor de la guvern.”

“Credeţi că guvernul o să mă ajute să-mi capăt banii înapoi?” întrebă Jonathan.

“Mă îndoiesc, dar poţi încerca. Poate că vei avea mai mult noroc decât mine la Bazarul Guvernelor,” replică bătrânul văcar. Faţa lui avea mai multe riduri decât o prună şi purta haine ponosite şi cizme rupte. Jonathan se simţi mai liniştit văzându-i portul calm şi vorba directă.

“Ce este Bazarul Guvernelor? Este un loc unde se vând vite?” întrebă Jonathan. Bătrânul se încruntă şi îşi contemplă cele două vaci placide.

“Asta am venit şi eu să aflu,” spuse văcarul. “De fapt, e un fel de spectacol de varietăţi. Clădirea e mai modernă decât o bancă şi mai mare decât tot ce am văzut vreodată. Înăuntru sunt bărbaţi care vând tot felul de guverne menite să aibă grijă de problemele cetăţenilor.”

“Oh?” spuse Jonathan. “Ce fel de guverne încearcă să vândă?”

Văcarul se scărpină pe ceafa arsă de soare şi spuse, “Era un tip care îşi spunea “socialist”. Mi-a spus că forma lui de guvern îmi va lua una din vaci ca plată pentru că dăduse cealaltă vacă vecinului meu. Nu mi-a plăcut prea mult de el. Nu am nevoie de ajutor ca să îmi dau vaca unui vecin – dacă e necesar.”

“Pe urmă mai era un “comunist” care îşi avea cabina lângă primul vânzător ambulant. Avea un zâmbet mare şi îmi strângea într-una mâna, chiar ca un prieten, spunându-mi cât de mult îi place şi îi pasă de mine. Părea că e bine până când mi-a zis că guvernul lui o să-mi ia amândouă vacile. Ar fi just, pretindea el, pentru că fiecare va fi proprietarul tuturor vacilor în mod egal, şi el îmi va da nişte lapte dacă el va crede că am nevoie. Şi pe urmă a insistat să cânt cântecul partidului.”

“Trebuie că era un cântec grozav!” exclamă Jonathan.

“Nu mi-a mai trebuit nici el după aia. Cred că ar fi smântânit laptele pentru el. Pe urmă m-am plimbat prin sala aia mare şi am întâlnit un “fascist”. Bătrânul făcu o pauză ca să alunge una din vaci de lângă o grămadă de gunoi.

“Şi fascistul avea o mulţime de vorbe dulci la început şi o mulţime de idei îndrăzneţe, ca şi ceilalţi tipi. A spus că o să-mi ia ambele vaci şi o să-mi vândă mie o parte din lapte. Eu i-am spus, “Ce? Să-ţi plătesc pentru laptele propriilor mele vaci?!” Atunci m-a ameninţat că mă împuşcă dacă nu-i salut steagul chiar atunci şi acolo.

“Oho!” spuse Jonathan. “Pariez că aţi plecat de acolo în mare grabă.”

“Înainte să-mi pot mişca un singur picior, a venit un tip “progresist” şi mi-a spus că guvernul lui vrea să-mi ia amândouă vacile, să împuşte una ca să reducă oferta, să o mulgă pe cealaltă şi pe urmă să arunce la canal o parte din lapte. Cine ar fi tâmpitul nebun care să se ducă şi să facă aşa ceva?”

“Pare tare ciudat,” spuse Jonathan clătinând din cap. “Aţi ales vreunul din guvernele acelea?”

“Nici dacă aş muri, băiete,” declară văcarul. “Cine are nevoie de ele? În loc să am un guvern care să vadă de treburile mele, m-am hotărât să-mi duc vacile la târg, unde pot să vând una din ele şi să-mi cumpăr un taur.”

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România