Cerul se întuneca în timp ce Jonathan se așeză pe treptele bibliotecii privind la mulțimea din piață. Spre bucuria lui, piața se învioră în timp ce soarele începea să apună. Tot mai mulți oameni se îndreptau spre partea de piață unde se afla el, unde un minunat cort de carnaval fusese ridicat în spatele bibliotecii. Dorul de casă îi dispăru în entuziasmul momentului.
Privind uimit la lumini, imagini și sunete, Jonathan se îndreptă către cortul spectaculos. Pe o firmă colorată agățată deasupra scria: “CARNAVALUL DE PE CAPITOLIU: PAVILIONUL INTERESELOR SPECIALE”.
O femeie purtând colanți în dungi roșu cu negru se desprinse din mulțime și strigă la ceilalți: “Ascultați, ascultați. Pentru senzația vieții voastre, veniți în Pavilionul Intereselor Speciale.” Ea îl zări pe Jonathan, ai cărui ochi se măriseră de surpriză, și îl apucă de mânecă. “Fiecare este un câștigător, tinere.”
“Cât costă?” întrebă Jonathan.
“Vino cu numai 10 kaini și pleacă cu un premiu fabulos!” răspunse ea. Femeia se răsuci pe călcâie și gesticulă larg spre mulțime. “Ascultați, ascultați. Pavilionul Intereselor Speciale vă va face bogați!”
Neavând suficienți bani, Jonathan așteptă până când femeia fu ocupată cu ceilalți, apoi se strecură în spatele cortului și ridică marginea pânzei pentru a arunca o privire înăuntru. Îi văzu pe portari conducându-i pe oameni spre niște scaune așezate într-un cerc larg. Zece participanți așteptau ceva în picioare, în spatele scaunelor lor. Luminile scăzură, se auzi bătaia unei tobe, și sunetele unor trompete ascunse. Un reflector strălucitor dezvălui un bărbat frumos purtând un costum negru elegant și o pălărie de mătase. Acesta se aplecă adânc în fața cercului celor zece.
“Bună seara,” spuse bărbatul. “Sunt Maestrul Politician. În această seară dvs., cei zece norocoși, veți fi câștigătorii remarcabilului nostru joc. Cu toții veți câștiga. Cu toții veți pleca mai fericiți decât ați intrat. Vă rog să luați loc.” Cu aceasta, și o rapidă mișcare a mâinii, Maestrul Politician se duse la fiecare persoană din cerc și luă câte 1 kain de la fiecare participant. Nici unul nu ezită.
Apoi bărbatul cel frumos zâmbi larg și anunță, “Acum veți vedea cum sunteți răsplătiți.” Și deodată lăsă să-i cadă 5 kaini în poala unui participant. Norocosul primitor gemu în culmea fericirii și sări în sus de bucurie.
“Nu veți fi singurul câștigător,” declară Maestrul Politician. Și așa era. De zece ori Maestrul Politician ocoli cercul, luând de fiecare dată câte 1 kain de la fiecare persoană. După fiecare rundă, el punea 5 kaini în poala unuia dintre participanți, care se bucura nespus.
Când strigătele se mai potoliră și participanții începură să iasă afară, Jonathan alergă înapoi până în fața cortului să vadă dacă fiecare era într-adevăr satisfăcut. Femeia în colanți dungați roșu cu negru ținea cortina de la intrare deschisă. Ea îl opri pe unul din participanți și îl întrebă: “V-ați distrat?”
“O, sigur!” spuse omul, cu un zâmbet larg. “A fost extraordinar!”
“Abia aștept să le spun prietenilor,” spuse altul. “Poate că o să vin din nou mai târziu.”
Apoi un alt participant entuziasmat adăugă, “Da, o da. Fiecare a câștigat un premiu de 5 kaini!”
Jonathan privi gânditor grupul care se împrăștia. Femeia în colanți se întoarse către Maestrul Politician, care le făcea cu mâna de rămas-bun oamenilor, și comentă liniștită, “Da, mai ales noi suntem fericiți. Am câștigat 50 de kaini și toți acești fraieri sunt fericiți din cauza asta! Cred că anul viitor va trebui să cerem Consiliului Lorzilor să adopte o lege care să îi oblige pe toți să participe!”
Tocmai atunci un portar slăbănog veni în spatele lui Jonathan și îl apucă de guler. “Nici o mișcare, ticălosule. Te-am văzut cum trăgeai cu ochiul în spate. Ai crezut că poți să ai un spectacol pe gratis, nu?”
“Îmi pare rău,” spuse Jonathan, zbătându-se să scape din strânsoarea lui. “Nu mi-am dat seama că trebuie să plătești numai ca să privești. Iar doamna aceea atât de drăguță a făcut un anunț atât de interesant – iar eu nu aveam nici un ban, așa că…”
Întorcându-se încet către Jonathan și portar, femeia întrebă amenințător, “Nici un ban?” Apoi, pe neașteptate, fața i se relaxă într-un zâmbet. “Dă-i drumul,” spuse ea. “Nu e decât un copil drăguț. Deci ți-a plăcut spectacolul, nu?”
“O, da, doamnă!” spuse Jonathan, dând puternic din cap.
“Hei, ți-ar place să câștigi niște bani ușor? Ai de ales între asta,” și vocea ei deveni din nou amenințătoare, “sau te predau paznicului carnavalului.”
“Oh, grozav,” spuse Jonathan nu prea sigur. “Ce trebuie să fac?”
“E foarte simplu,” izbucni ea, toată numai dulceață. “Doar să faci o tură prin carnaval în seara asta, să împarți aceste broșuri și să spui tuturor cât de bine se vor distra în Pavilionul nostru. Ai aici un kain și vei mai câștiga câte unul pentru fiecare participant care va intra aici cu o broșură în mână. Acum du-te la treabă și nu mă dezamăgi.”
Pe când Jonathan își arunca pe umăr sacul cu broșuri, ea mai spuse, “Și încă ceva. În seara asta la sfârșitul spectacolului, voi face un raport cu ce ai câștigat. Mâine dimineață la prima oră, trebuie să iei jumătate din câștigul tău și să te duci la Palat să-ți plătești impozitul.”
“Impozit?” repetă Jonathan. “Pentru ce?”
“Lorzii cer o parte din salariul tău.”
Jonathan adăugă insinuant, “Cred că aș munci mai mult dacă aș ști că nu îmi vei raporta câștigul. Poate chiar de două ori mai mult.”
“Lorzii știu că oamenii încearcă să își ascundă câștigul, așa că au spioni pretutindeni, care ne urmăresc îndeaproape. Am putea avea mari probleme – poate chiar să ne închidă afacerea,” spuse femeia. “Așa că nu te plânge. Cu toții trebuie să plătim pentru păcatele noastre.”
“Păcate?” repetă Jonathan.
“O, da. Impozitele îi pedepsesc pe cei păcătoși. Impozitul pe tutun pedepsește fumatul, impozitul pe alcool pedepsește băutul, iar impozitul pe venit pedepsește munca. Idealul lor,” chicoti femeia înghiontindu-l pe cel care controla biletele, “este să fii sănătos și leneș. Și acum mișcă-te, puștiule!”
