Capitolul 14. Bătălii de bibliotecă

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Activitatea de pe străzi devenea mai intensă pe măsură ce Jonathan se apropia de centrul oraşului. Indivizi bine îmbrăcaţi, cu expresii preocupate, mergeau pe trotuare cu un scop precis. Traversând în grabă o piaţă mare, Jonathan întâlni un bătrân şi o tânără care se certau în gura mare. Înjurau şi ţipau, gesticulau violent, săreau în sus de furie. Aşa că se alătură unui mic grup de spectatori ca să vadă care era motivul disputei.

În timp ce poliţia tocmai sosise ca să-i despartă, Jonathan se întoarse către o bătrânică slăbuţă de lângă el şi o întrebă, “De ce sunt atât de supăraţi unul pe altul?”

Femeia răspunse, “Aceşti doi scandalagii ţipă unul la altul de ani de zile din cauza cărţilor din biblioteca Consiliului. Bărbatul se plânge într-una că multe dintre cărţi sunt pline de sex murdar şi de imoralitate. El vrea ca acele cărţi să fie scoase de acolo şi arse. Ea reacţionează numindu-l “puritan pompos”.

“Deci ea vrea să citească acele cărţi?” întrebă Jonathan.

“Păi, nu tocmai,” răspunse un alt spectator, un bărbat înalt care ţinea de mână o fetiţă. “Plângerea ei e similară cu a lui – numai că se referă la alte cărţi. Ea pretinde că multe din cărţile din bibliotecă au o înclinaţie sexistă şi rasistă.”

“Tăticule, tăticule, ce înseamnă “înclinaţie?” întrebă fetiţa, trăgându-l pe tatăl ei de picior.

“O clipă, draga mea. După cum spuneam,” continuă bărbatul, “femeia cere ca acele cărţi sexiste şi rasiste să fie aruncate şi în locul lor biblioteca să cumpere lista ei de cărţi.”

Poliţia îi legase deja pe cei doi bătăuşi şi îi trăgea pe stradă în jos. Jonathan clătină din cap şi oftă, “Presupun că poliţia i-a arestat din cauza acestui scandal?”

“Da de unde,” râse femeia. “Amândoi sunt arestaţi pentru că au refuzat să plătească impozitul pentru bibliotecă. Conform legii, toţi trebuie să plătească pentru cărţi, indiferent dacă le plac sau nu.”

“Chiar aşa?” făcu Jonathan. “De ce nu îi lasă poliţia să-şi păstreze banii şi să sprijine bibliotecile pe care le aleg ei? Atunci pot plăti numai pentru ceea ce le place.”

“Dar atunci fetiţa mea nu şi-ar putea permite să meargă la o bibliotecă,” spuse bărbatul în timp ce îi întindea fetiţei o acadea mare albă cu roşu.

“Destul, domnule,” spuse bătrâna privind dezaprobator spre acadea. “Oare hrana pentru mintea fiicei dumitale nu este la fel de importantă ca hrana pentru stomacul ei?”

“Ce vrei să spui?” răspunse omul, simţind că trebuie să se apere din cauza acadelei. Fiica lui reuşise deja să-şi păteze rochiţa cu ea.

Femeia făcu o pauză, având o expresie preocupată. “Cu mult timp în urmă, aveam o mulţime de biblioteci diferite la care ne puteam abona. Oamenii se duceau unde voiau şi plăteau numai la biblioteca preferată. Pe clienţi îi costa un mic abonament în fiecare an, dar nimeni nu se supăra. Bibliotecile se luau la întrecere pentru membri, încercând să aibă cele mai bune cărţi, cel mai bun personal, cele mai potrivite săli şi ore de program. Unele aveau chiar servicii la domiciliu. Când oamenii plăteau pentru ceea ce au ales, a fi membru la o bibliotecă era o prioritate preţuită – chiar mai presus decât o acadea!” adăugă ea cu reproş. “Pe urmă Consiliul Lorzilor a spus că o bibliotecă este prea importantă pentru societate şi oamenii n-ar trebui să plătească pentru a avea acces la ea. Aşa încât Consiliul a oferit o bibliotecă mare pe gratis. Au angajat trei bibliotecari cu salarii foarte mari ca să facă treaba pe care o făcea înainte unul singur. Orele de funcţionare erau foarte limitate, totuşi biblioteca Consiliului era populară pentru că era pe gratis. La scurt timp după aceea, bibliotecile care cereau taxă de intrare şi-au pierdut clienţii şi au dat faliment.”

“Lorzii au oferit o bibliotecă gratuită?” repetă Jonathan. “Dar mi s-a părut că aţi spus că toată lumea trebuie să plătească un impozit pentru bibliotecă?”

“E adevărat. Dar se obişnuieşte să se denumească facilităţile Consiliului “gratuite”, chiar dacă oamenii sunt obligaţi să plătească. E mult mai – civilizat,” spuse ea cu ironie.

Bărbatul înalt obiectă energic, “Biblioteci cu abonament? N-am mai auzit de aşa ceva!”

“Sigur că nu,” i-o întoarse bătrâna. “Biblioteca Consiliului există de atât de mult timp încât nu-ţi poţi imagina nimic altceva.”

“Hei, stai puţin!” strigă bărbatul. “Critici impozitul pentru bibliotecă? Pentru ca Lorzii să poată asigura un serviciu preţuit, oamenii trebuie obligaţi să plătească.”

“Nu poate fi chiar aşa de preţuit dacă e nevoie să foloseşti forţa,” spuse femeia.

“Nu toţi ştiu ce e bun pentru ei, iar alţii nu şi-l pot permite,” declară bărbatul. “Oamenii inteligenţi ştiu că societatea liberă a fost construită de cărţile gratuite. Iar impozitele au împărţit povara, astfel încât fiecare să plătească partea lui justă. Altfel unii pot trăi pe spinarea altora!”

“Sunt mai mulţi profitori cu impozitul tău pentru bibliotecă,” replică bătrâna. “Cei care folosesc biblioteca şi cei care obţin scutiri de impozite trăiesc pe spinarea tuturor celorlalţi. Cât de just este? Cine crezi că are o influenţă mai mare la Consiliul Lorzilor: un prieten bogat al Consiliului sau un om sărac ce nu-şi poate permite să închirieze o carte?”

Împingând fetiţa în spatele lui, bărbatul răspunse cu aprindere, “Dar ce fel de alegere pentru bibliotecă vrei? Vrei să alegi o bibliotecă particulară care să aibă o înclinaţie împotriva unui grup anume din societate?”

“Nu poţi evita înclinaţiile!” ţipă femeia, apropiindu-şi faţa de a lui. “De ce crezi că se certau oamenii aceia mai devreme? Vrei ca bufonii din Consiliu să aleagă înclinaţia ta în locul tău?”

“Cine e bufonul?” aruncă bărbatul, împingând-o puţin. “Dacă nu-ţi place, de ce nu părăseşti insula?”

“Ticălosule obraznic!” îi aruncă femeia. Ţipau deja unul la altul, fetiţa plângea, şi cineva alergă să cheme poliţia. Jonathan trecu mai departe şi se hotărî să caute un pic de linişte în biblioteca din apropiere.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România