Capitolul 11. Putere de vânzare

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

O femeie voinică şi jovială năvăli peste Jonathan în timp ce acesta se întreba încotro s-o apuce. Fără ezitare, îi apucă mâna dreaptă şi începu s-o scuture viguros. “Ce mai faceţi? Nu-i aşa că e o zi superbă?” spuse ea sacadat, în timp ce continua să-i scuture mâna cu braţul ei cărnos. “Sunt Lady Bess Tweed, reprezentanta prietenoasă a cartierului dvs. în Consiliul Lorzilor, şi v-aş fi foarte recunoscătoare dacă mi-aţi da contribuţia şi votul dvs. pentru re-alegerea mea în funcţie, mai ales având în vedere situaţia presantă a acestei comunităţi minunate.”

“Chiar aşa?” spuse Jonathan, neştiind ce să spună. Viteza discursului ei şi forţa cu care vorbea îl împinseseră pe Jonathan cu un pas înapoi. Nu mai întâlnise niciodată o persoană care să poată spune atât de multe cuvinte dintr-o răsuflare.

“O, da,” continuă Lady Tweed, abia ascultându-i răspunsul. “Şi sunt dispusă să vă plătesc bine, o da, sunt dispusă să vă plătesc, nu puteţi cere un târg mai bun, şi ce părere aveţi despre asta?”

“Să mă plătiţi pentru o contribuţie şi un vot?” întrebă Jonathan încruntându-se zăpăcit.

“Desigur nu vă pot da bani gheaţă, ar fi ilegal, ar fi mită,” spuse Lady Tweed, făcându-i cu ochiul şi dându-i un ghiont în coaste. Apoi continuă, “Dar vă pot da ceva la fel de bun ca banii-gheaţă – şi cu o valoare de multe ori mai mare decât contribuţia dvs. şi asta am să fac şi ce părere aveţi?”

“Ar fi drăguţ,” răspunse Jonathan, care îşi dădea seama că ea oricum nu-l ascultă.

“Cu ce vă ocupaţi? Pentru că dacă doriţi, ştiţi, pot să aranjez să primiţi asistenţă guvernamentală, cum ar fi credite sau licenţe sau subvenţii sau scutiri de impozite. Dacă doriţi, pot să vă ruinez concurenţii prin dispoziţii şi inspecţii şi taxe, încât vedeţi, nu există pe lume o investiţie mai bună decât un politician bine plasat. Poate că aţi dori o nouă şosea sau un parc în cartierul dvs. sau poate o clădire mare sau…”

“Aşteptaţi!” ţipă Jonathan, încercând să oprească torentul de cuvinte, “Cum puteţi să-mi daţi mai mult decât vă dau eu? Sunteţi atât de bogată şi generoasă?”

“Eu bogată? Pe toţi sfinţii, nu!” replică Lady Tweed. “Nu sunt bogată, adică, nu încă. Generoasă? Da, aţi putea spune aşa, dar nu am de gând să vă plătesc din banii mei, desigur. Fiindcă, vedeţi, am în grijă banii guvernului. Ştiţi, bani proveniţi din impozite. Şi, desigur, pot fi foarte generoasă cu acele fonduri – pentru oamenii potriviţi.”

Jonathan încă tot nu înţelegea ce vrea ea să spună. “Dar, dacă îmi cumpăraţi contribuţia şi votul, nu e un fel de, ăă – mită?”

Pe faţa lui Lady Tweed apăru un zâmbet arogant. “Voi fi brutal de sinceră cu tine, dragul meu prieten.” Îl luă cu braţul pe după umăr şi-l strânse incomod de tare lângă ea. “Este mită, dar este legală când politicianul foloseşte banii altor oameni şi nu pe ai lui. De asemenea, este ilegal ca tu să-mi dai bani gheaţă pentru anumite favoruri politice, dacă nu îi denumeşti “contribuţie la campania electorală”. Atunci totul este OK. Dar, chiar şi aşa, dacă nu îţi place să mi-i dai direct mie, poţi să-i ceri unui prieten sau unei rude sau unui asociat să-mi dea bani gheaţă, sau acţiuni, sau diverse cadouri pentru mine sau familia mea, acum sau mai târziu, din partea ta.” Trase repede aer în piept. “Acum ai înţeles?”

Jonathan clătină din cap, “Tot nu văd care-i diferenţa. Adică, mi se pare că a-i mitui pe oameni pentru voturi şi favoruri este mituire, indiferent cine sunt ei sau ai cui sunt banii. Eticheta nu schimbă nimic dacă fapta este aceeaşi.”

Lady Tweed îi zâmbi cu indulgenţă şi începu să-l linguşească. “Dragul, dragul meu prieten, trebuie să fii mai flexibil. Eticheta este totul. Cum te cheamă? Ţi-a spus cineva vreodată că ai un profil drăguţ? Ai putea ajunge departe dacă ai candida pentru o funcţie guvernamentală şi dacă ai fi ceva mai flexibil în problema asta. Sunt sigură că ţi-aş putea găsi un post drăguţ în biroul meu după ce voi fi re-aleasă. Haide, sigur există ceva ce-ţi doreşti?"

Jonathan rămase la întrebarea lui iniţială şi o presă să-i dea o explicaţie. “Ce obţineţi risipind banii contribuabililor? Puteţi păstra banii pe care îi primiţi drept contribuţii?”

“Oh, o parte din ei îmi este utilă pentru cheltuieli şi am o avere de lucruri promise dacă voi ieşi vreodată la pensie, dar în primul rând ei îmi cumpără recunoaştere sau credibilitate sau popularitate sau dragoste sau admiraţie sau un loc în istorie – toate astea plus mai multe voturi!” spuse Lady Tweed tăios. “Voturile înseamnă putere şi nimic nu-mi face mai multă plăcere decât să pot influenţa viaţa, libertatea, şi proprietatea fiecărei persoane de pe insula asta. Îţi poţi imagina câţi oameni vin la mine – la mine – pentru favoruri mai mari sau mai mici? Iar fiecare impozit şi fiecare regulă este pentru mine un prilej să acord o excepţie. Fiecare problemă, mare sau mică, pe care o rezolv îmi dă mai multă influenţă. Pot oferi mese şi călătorii pe gratis oricui vreau eu. De când eram copil am visat la o asemenea importanţă. Şi tu poţi să ai toate astea!”

Jonathan se foi încurcat în strânsoarea ei. Reuşise să plece de lângă ea, dar Lady Tweed îl ţinea încă strâns de mână. “Sigur,” spuse Jonathan, “e un târg foarte bun pentru dvs. şi prietenii dvs., dar alţi oameni nu se supără că banii lor sunt folosiţi pentru a cumpăra voturi, favoruri şi putere?”

“Evident,” spuse ea, ridicându-şi cu mândrie bărbia rotundă. “De aceea eu am devenit liderul pentru reformă.” Dând drumul în cele din urmă mâinii lui Jonathan, Lady Tweed îşi aruncă în aer pumnul mare şi plin de bijuterii. “De ani de zile am schiţat reguli noi pentru a scoate banii afară din politică. Am spus întotdeauna că aceasta e o criză de mari proporţii şi am câştigat multe voturi cu promisiuni de reformă.” Se opri ca să surâdă afectat, apoi continuă, “Din fericire pentru mine, întotdeauna voi şti cum să scap de propriile mele reguli, atâta timp cât există favoruri preţioase de vândut.”

Lady Tweed îşi îndreptă din nou atenţia asupra lui Jonathan, cântărindu-i cu un ochi de expert aspectul modest. “Nimeni nu-ţi plăteşte nici un penny pentru favoruri, pentru că tu, deocamdată, nu ai favoruri de vândut. E direct proporţional, nu vezi? Dar cu aerul tău inocent şi cu sprijinul potrivit din partea mea, un costum nou şi o tunsoare la modă, aş putea desigur să dublez pentru tine numărul obişnuit de voturi pe care îl obţine un începător. Apoi, după zece sau douăzeci de ani de îndrumare atentă – hei, posibilităţile sunt nelimitate! Caută-mă la Palatul Lorzilor şi voi vedea ce pot face.” Cu această remarcă, Lady Tweed zări un grup de muncitori care priveau disperaţi fabrica închisă de peste drum. Brusc îi pieri interesul pentru Jonathan, se întoarse şi plecă repede în căutarea unei prăzi proaspete.

“Să cheltui banii altora mi se pare problematic,” murmură Jonathan încet.

Abia auzindu-i cuvintele, cu urechile antrenate să prindă şi cea mai mică adiere din aer, Lady Tweed se opri şi se întoarse un pas, chicotind. “Ai spus “problemă”? Ha! De fapt e ca şi cum i-ai lua unui copil bomboana din mână. Ce nu-mi dau oamenii din simţul datoriei, împrumut eu de la ei. Vezi tu, voi fi de mult plecată şi o amintire plăcută pentru oameni, atunci când copiii lor vor primi nota de plată.”

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România