Capitolul 8. Cele două grădini zoologice

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Continuându-şi drumul, Jonathan încerca să desluşească legile acestei ciudate insule. Oamenii n-ar trăi, desigur, acceptând reguli care îi fac nefericiţi. Trebuie să existe un motiv bun pentru toate acestea, unul pe care nu-l descoperise încă. Părea un loc foarte drăguţ pentru a trăi; pământul era aşa de verde, iar aerul era cald şi uşor. Acesta ar trebui să fie paradisul. Jonathan îşi relaxă pasul în timp ce continua să meargă spre oraş.

Deodată ajunse la o porţiune de drum cu garduri imense de fier de o parte şi de alta. În spatele gardului din dreapta erau animale ciudate de multe forme şi mărimi – tigri, zebre, maimuţe – prea multe pentru a fi numărate. În spatele celuilalt gard, pe partea stângă, se mişcau încoace şi încolo zeci de bărbaţi şi femei, purtând cu toţii aceleaşi haine în dungi albe şi negre. Priveliştea acestor două grupuri aşezate faţă în faţă de o parte şi de alta a drumului era foarte stranie. Zărind un bărbat în uniformă neagră, care răsucea în mână un baston scurt, făcându-şi rondul între cele două porţi închise, Jonathan se îndreptă către el.

“Vă rog, domnule, “ întrebă Jonathan politicos. “Îmi puteţi spune pentru ce sunt gardurile acestea înalte?”

Fără să piardă ritmul paşilor şi al bastonului, paznicul răspunse cu mândrie, “Gardul de peste drum este pentru grădina noastră zoologică. “

“Oh, “ spuse Jonathan, privind un grup de animale cu blană, care se agăţau cu cozile şi săreau de pe pereţii cuştii lor.

Paznicul, obişnuit să facă pe ghidul pentru copiii din zonă, continuă să explice. “Puteţi vedea că avem o mare varietate de animale în grădina zoologică. Acolo,” arătă el peste drum, “Ţinem animale primite din toată lumea. Aceste garduri menţin animalele în siguranţă într-un loc unde oamenii le pot studia. Nu putem admite animale ciudate care să se plimbe pe unde vor şi să afecteze societatea cu un comportament nepotrivit.”

“Oho,” exclamă Jonathan. “Cred că v-a costat o avere să găsiţi toate aceste animale, să le importaţi din întreaga lume şi apoi să le întreţineţi aici.”

Paznicul îi zâmbi lui Jonathan şi apoi clătină uşor din cap. “O, eu nu plătesc pentru grădina zoologică. Dar toată lumea din oraş plăteşte un impozit special pentru asta.”

“Toată lumea?” repetă Jonathan, simţind cu acuitate fundul gol al buzunarelor sale.

“Păi, sunt unii care încearcă să-şi ocolească responsabilităţile. Unii cetăţeni ezită, spunând că nu-i interesează să plătească bani pentru o grădină zoologică. Alţii refuză pentru că sunt convinşi că animalele ar trebui studiate numai în habitatul lor natural.”

Paznicul se întoarse cu faţa spre gardul din spatele lui şi bătu cu bastonul în barele grele de fier. “Când aceşti cetăţeni refuză să plătească impozitul pentru grădina zoologică, îi luăm pe ei din habitatul lor natural şi îi aducem aici, unde stau în siguranţă în spatele acestor gratii. Astfel de oameni ciudaţi pot fi studiaţi şi sunt împiedicaţi, la rândul lor, să se plimbe prin oraş şi să afecteze societatea cu comportamentul lor nepotrivit.”

Neputând să-şi creadă urechilor, lui Jonathan începu să i se învârtă capul. Comparând cele două grupuri din spatele gratiilor, se întrebă dacă ar fi putut, sau dacă ar fi fost dispus să plătească pentru întreţinerea paznicului şi a celor două grădini zoologice. Mâinile i se încleştară pe bare în timp ce se uita la feţele mândre ale oamenilor în haine dungate. Apoi se întoarse şi studie expresia de superioritate de pe faţa paznicului, care începuse din nou să patruleze înainte şi înapoi, învârtindu-şi bastonul.

Aceeaşi pisică galbenă binecunoscută de acum se învârtea printre gratiile Grădinii Zoologice căutând ceva de mâncare. Paznicul lovi cu putere bastonul său de una dintre gratii; pisica, speriată, ţâşni printre picioarele lui Jonathan şi se opri mai încolo, lingându-şi labele şi scărpinându-şi urechea.

“Sunt convins că îţi plac şoarecii, nu-i aşa?” i se adresă Jonathan mângâind-o pe creştet. “Ce zici de 'Şoareci'? Ei, Şoareci, acum că ai fost de ambele părţi ale gardului, cine crezi că fac mai mult rău, oamenii din interior sau oamenii de afară?”

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România