Capitolul XIII. Calculul monetar ca instrument al acţiunii

Ludwig von Mises - Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică. Partea a treia: Calculul economic
cuprins

1. Calculul monetar ca metodă de gândire

Calculul monetar este steaua polară a acţiunii desfăşurate în sistemul social de diviziune a muncii. El este busola omului care se angajează în producţie. Acesta calculează pentru a distinge domeniile de producţie remunerative de cele neprofitabile, acelea pe care consumatorii suverani este plauzibil să le aprobe, de acelea pe care este plauzibil să le dezaprobe. Fiecare pas din sfera activităţilor antreprenoriale face obiectul verificării cu ajutorul calculului monetar. Premeditarea acţiunii planificate devine calculul comercial făcut în avans al costurilor şi încasărilor anticipate. Stabilirea retrospectivă a rezultatului acţiunii trecute devine contabilizare a profiturilor şi a pierderilor.

Sistemul de calcul economic în termeni monetari este condiţionat de anumite instituţii sociale. El poate opera numai în cadrul instituţional al diviziunii muncii şi al proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, în care bunurile şi serviciile de toate ordinele sunt vândute şi cumpărate în schimbul unui mijloc general utilizat de schimb, i.e. în schimbul banilor.

Calculul monetar este metoda de calculare a rentabilităţii întrebuinţată de persoanele care acţionează în cadrul societăţii bazate pe controlul privat al mijloacelor de producţie. El este un instrument al indivizilor care acţionează; este un mijloc de calcul destinat evaluării avuţiei şi veniturilor private şi a veniturilor şi pierderilor private, ale indivizilor care acţionează pe cont propriu într-o societate bazată pe libera iniţiativă. [1] Toate rezultatele se referă exclusiv la acţiunile unor indivizi. Când statisticienii sintetizează aceste rezultate, rezultatul ilustrează suma acţiunilor autonome ale unei pluralităţi de indivizi care se orientează singuri, şi nu efectul acţiunii unui corp colectiv, al unui întreg sau al unei totalităţi. Calculul monetar este în întregime inadecvat şi inutil pentru orice consideraţii care nu privesc lucrurile din punctul de vedere al indivizilor. El priveşte calculul profiturilor individuale, nu valori sau bunăstări “sociale” imaginare. [p.230]

Calculul monetar este principalul vehicul al planificării şi al acţiunii în cadrul social al unei societăţi bazate pe libera iniţiativă orientată şi controlată de piaţă şi de preţurile de piaţă. El s-a dezvoltat în acest cadru, fiind treptat perfecţionat prin ameliorarea mecanismelor de piaţă şi prin extinderea sferei lucrurilor care sunt comercializate pe piaţă, pentru bani. Calculul economic este cel ce a făcut ca măsurătoarea, numărul şi socoteala să joace rolul pe care-l joacă în civilizaţia noastră cantitativă şi calculată. Măsurătorile întreprinse de fizică şi chimie sunt relevante pentru acţiunea practică numai datorită existenţei calculului economic. Calculul monetar este cel care a făcut din aritmetică un instrument în lupta pentru o viaţă mai bună. El face cu putinţă întrebuinţarea rezultatelor experimentelor de laborator pentru îndepărtarea cea mai eficace a neplăcerilor.

Calculul monetar îşi demonstrează întreaga perfecţiune în contabilizarea capitalului. El stabileşte preţurile monetare ale mijloacelor disponibile şi compară acest total cu schimbările induse de acţiune şi de intervenţia altor factori. Confruntarea aceasta arată ce schimbări au survenit în configuraţia preocupărilor omului care acţionează şi magnitudinea acestor schimbări; ea face cu putinţă stabilirea succesului şi a eşecului, a profiturilor şi a pierderilor. Sistemul bazat pe liberă iniţiativă a fost poreclit capitalism în sens depreciativ şi pentru a-l desfiinţa. Totuşi, termenul acesta poate fi considerat foarte pertinent. El se referă la trăsătura cea mai caracteristică a sistemului, principala sa performanţă, anume la rolul pe care-l joacă noţiunea de capital în funcţionarea sa.

Există persoane cărora calculul monetar le repugnă, care nu doresc să fie trezite din visele lor diurne de vocea raţiunii critice. Realitatea îi dezgustă; ei tânjesc după un tărâm al şanselor nelimitate. Ei sunt dezgustaţi de micimea unei ordini sociale în care totul este socotit cu luare aminte, în dolari şi penny. Ei îşi prezintă huiduiala drept comportamentul nobil al onorabililor prieteni ai spiritului, frumuseţii şi virtuţii, prin contrast cu josnicia ignobilă şi cu grosolănia spiritelor din lumea lui Babbitt. Dar cultul frumuseţii şi al virtuţii, al înţelepciunii şi al căutării de adevăr, nu sunt obstrucţionate de raţionalitatea minţii socotite şi calculate. Numai reveria romantică este cea care nu poate înflori în mijlocul criticismului lucid. Cenzorul sever al vizionarului extatic este omul socotit, cu mintea limpede.

Civilizaţia noastră este inseparabil legată de metodele calculului economic. Ea ar pieri dacă am abandona această unealtă atât de preţioasă a acţiunii. Goethe avea dreptate când numea contabilitatea în dublă partidă “una dintre cele mai frumoase invenţii ale spiritului uman”. [2] [p.231]

2. Calculul economic şi ştiinţa acţiunii umane

Evoluţia calculului economic capitalist a fost condiţia necesară a apariţiei unei ştiinţe sistematice şi coerente din punct de vedere logic a acţiunii umane. Praxeologia şi teoria economică ocupă un anumit loc în evoluţia istoriei umane şi în procesul de cercetare ştiinţifică. Ele nu puteau să apară decât după ce omul care acţionează a reuşit să-şi creeze metodele de gândire care au făcut cu putinţă calculul acţiunilor sale. Ştiinţa acţiunii umane a fost la început o disciplină care privea exclusiv acele acţiuni ce puteau fi verificate prin calcul monetar. Ea se ocupa exclusiv de ceea ce am putea numi orbita teoriei economice în sensul restrâns al termenului, i.e., de acele acţiuni care, într-o societate de piaţă, se desfăşoară prin intermedierea banilor. Primii paşi către elaborarea ei au fost anumite investigaţii nesistematizate, despre monedă, împrumuturile monetare şi preţurile diverselor bunuri. Cunoaşterea încapsulată în legea lui Gresham, primele formulări rudimentare ale teoriei cantitative a monedei -- cum ar fi cele datorate lui Bodin şi Davanzati – şi legea lui Gregory King marchează zorii cei mai timpurii ai înţelegerii faptului că în domeniul acţiunii prevalează regularitatea fenomenelor şi necesitatea inevitabilă. Primul sistem cuprinzător de teorie economică -- strălucita realizare a economiştilor clasici – era, în esenţă, o teorie a acţiunii calculate. El preciza implicit linia de demarcaţie între ceea ce trebuie considerat economic şi ceea ce trebuie considerat extraeconomic, ca fiind linia ce separă acţiunea calculată în termeni monetari de alte acţiuni. Pornind de aici, economiştii aveau să lărgească pas cu pas câmpul lor de studiu, până când au dezvoltat, în cele din urmă, un sistem care tratează toate alegerile umane, o teorie generală a acţiunii. [p.232]


Note

1. În parteneriate şi corporaţii cei care acţionează sunt întotdeauna indivizi, deşi nu este în mod necesar vorba de un singur individ.

2. Cf. Goethe, Wilhelm Meister’s Apprenticeship, cartea I, cap. 10.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România