VII. Human Action

Murray N. Rothbard - Ludwig von Mises pe înţelesul tuturor
cuprins

Formularea metodologiei adecvate pentru ştiinţele economice era, desigur, un lucru util şi binevenit; construcţia efectivă pe acest fundament şi utilizând această metodă a întregului corp de analiză economică era cu totul altceva, o sarcină cu mult mai dificilă. În mod normal, este de necrezut că un acelaşi om ar putea să ducă ambele sarcini până la capăt: aşadar, să elaboreze metodologia şi apoi să dezvolte sistemul întreg al ştiinţei economice pe aceste fundamente.

Ţinând seama de bilanţul deja atât de bogat al realizărilor lui Mises (la acea vreme), va fi părut incredibil că ar putea să ducă la capăt el însuşi această nespus de redutabilă şi dificilă misiune. Şi cu toate acestea, izolat şi singur, părăsit de aproape toţi adepţii săi, în exil la Geneva ca refugiat din Austria fascistă, într-un climat general şi profesional ostil tuturor idealurilor, metodelor şi principiilor sale, Ludwig von Mises a izbândit. În 1940, el publică lucrarea monumentală Nationalökonomie, veritabilă încununare a operei sale, lucrare uitată cu toate acestea instantaneu, într-o Europă frântă sub povara temerilor de război. Din fericire, Nationalökonomie avea să cunoască o versiune extinsă, în 1949, în limba engleză, cu titlul definitiv Human Action. Human Action este o construcţie remarcabilă în sine; iar faptul că a fost finalizată într-un climat atât de riguros nefavorabil îi adaugă o dimensiune exemplară puţin obişnuită.

Human Action este izbânda; este întregul economic, clădit pe axiome praxeologice neviciate, întemeiat riguros pe analiza omului care acţionează, pe individul aşa cum acţionează în lumea reală, animat de ţelurile sale. Este ştiinţa economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicaţiilor logice ale existenţei acţiunii umane. Pentru autorul acestor rânduri, care s-a bucurat de privilegiul de a citi cartea cu ocazia publicării, ea a însemnat schimbarea cursului vieţii şi al ideilor. Căci ea conţinea acel sistem de gândire economică pe care unii dintre noi îl visaseră, dar pe care îl socoteam de neatins: o ştiinţă economică întreagă şi raţională, aşa cum se cuvenea să fie, dar încă nu era. O asemenea teorie oferea Human Action.

Dimensiunile excepţionale ale reuşitei lui Mises pot fi măsurate şi pornind de la faptul că Human Action nu este doar întâiul tratat de economie scris după primul război mondial în tradiţia austriacă; este vorba despre primul asemenea tratat general, fără echivalent în orice tradiţie. Într-adevăr, după primul război mondial, teoria economică n-a încetat să se fragmenteze, fărâmiţată în bucăţi şi bucăţele de analiză neintegrată; economiştii încetaseră de a-şi organiza disciplina coerent, în întreguri deductive integrate, comparabile cu realizările antebelice datorate unor nume ilustre precum Fetter, Clark, Taussig sau Böhm-Bawerk. Astăzi încă, singurii scriitori care mai încearcă să prezinte o imagine de ansamblu a disciplinei sunt autorii de manuale elementare: prin lipsa lor de coerenţă ei reuşesc numai să releve stadiul nefericit pe care l-a atins teoria economică. Dar Human Action a indicat calea de ieşire din mlaştina incoerenţei.

Puţine lucruri se mai pot adăuga (aici) despre Human Action, aşa încât din multele contribuţii amănunţite care sunt de găsit în marele corpus economic, vom scoate pe scurt în evidenţă doar câteva. Cu toate că Böhm-Bawerk descoperise şi accentuase preferinţa de timp pentru a explica dobânda, el însuşi nu reuşise să-şi aşeze în întregime teoriile pe acest temei, lăsând chestiunea preferinţei de timp încurcată. Frank A. Fetter a fost cel care a clarificat şi rafinat teoria, stabilind explicaţia dobânzii exclusiv pe baza preferinţei de timp, în remarcabilele dar prea neglijatele sale scrieri din primele două decenii ale secolului. În esenţă, viziunea lui Fetter despre sistemul economic admitea că utilităţile şi cererile consumatorilor determină preţurile bunurilor de consum, că venitul factorilor individuali de producţie este determinat de productivitatea lor marginală şi că toate aceste venituri sunt decontate apoi de rata dobânzii sau preferinţa de timp, creditorul sau capitalistul fiind beneficiarul decontului. Mises a reanimat analiza uitată a lui Fetter, arătând, în continuare, că preferinţa de timp este o categorie praxeologică necesară, ţinând de acţiunea umană, şi integrând apoi teoria dobânzii datorată lui Fetter, cu teoria capitalului a lui Böhm-Bawerk şi propria sa teorie a ciclurilor economice.

Mises a elaborat şi o foarte necesară critică a metodei matematice şi statistice la modă în economie, un sistem derivat din opera neo-clasicului elveţian Leon Walras, o metodologie care a eliminat, practic, limba curentă şi logica verbală din teoria economică. Continuând tradiţia explicit anti-matematică a economiştilor clasici şi austrieci (dintre care mulţi posedau o pregătire matematică temeinică), Mises a evidenţiat faptul că ecuaţiile matematice sunt folositoare numai pentru descrierea ţinutului imaginar, static şi din afara timpului al „echilibrului general”. Îndată ce părăsim această Nirvană pentru a analiza indivizii care acţionează în lumea reală, o lume a timpului şi anticipaţiilor, a speranţelor şi erorilor, matematica devine nu numai inutilă, dar şi teribil de înşelătoare. Mises a arătat că însăşi utilizarea matematicii în economie este parte din eroarea pozitivistă care îi tratează pe oameni asemenea pietrelor, crezând în consecinţă că, precum în fizică, acţiunile umane ar putea fi cumva reprezentate cu precizia matematică ce descrie traiectoria unui proiectil în zbor. Mai mult, deoarece actorii individuali nu pot vedea şi estima decât în termeni de diferenţe substanţiale, utilizarea calculului diferenţial, cu presupoziţiile sale despre modificările cantitative infinit mici, este vădit inadecvată studiului acţiunii umane.

Utilizarea „funcţiilor” matematice implică şi faptul că toate evenimentele de pe piaţă sunt „reciproc determinate”; într-adevăr, în matematică, dacă x este funcţie de y, atunci y este, în acelaşi mod, funcţie de x. „Determinaţiile reciproce” de acest fel pot fi întru totul legitime în câmpul de investigaţie al fizicii, unde nu lucrează un agent cauzal unic. Dar, în sfera acţiunii umane, agentul cauzal există şi este „unic”: acţiunea animată de scopuri a individului. Teoria economică austriacă arată, de pildă, că sensul cauzal este de la cererea consumatorilor la preţurile factorilor de producţie şi în nici un caz în direcţia contrară.

Metoda „econometrică", la fel de preţuită, care aspiră să integreze modelarea matematică cu evenimente statistice, este de două ori inadecvată: într-adevăr, orice utilizare a statisticii pentru a stabili legi previzibile presupune că în sfera acţiunii individuale se pot descoperi, ca în fizică, anumite constante confirmabile, legi cantitative invariabile. Însă, după cum subliniază Mises, nimeni nu a descoperit până acum măcar o singură constantă cantitativă a comportamentului uman şi nici nu pare probabil să o găsească cineva, dată fiind voinţa liberă inerentă fiecărui individ. Aceeaşi eroare alimentează obsesia curentă pentru previziunile economice „ştiinţifice" şi Mises respinge categoric aspiraţia vană, de vârstă venerabilă şi incurabilă ce are la bază o asemenea greşeală fundamentală. Bilanţul trist al previziunilor econometrice din ultimii câţiva ani, cu întregul echipament de calcul modern adăugat aşa-ziselor „modele" econometrice sofisticate, nu este decât încă o confirmare a uneia dintre numeroasele concluzii pătrunzătoare stabilite de Ludwig von Mises.

În mod tragic, cu excepţia unor fragmente metodologice, în perioada interbelică în lumea anglofonă a pătruns numai un singur aspect din analiza economică misesiană, şi acela filtrat. Pe baza teoriei sale asupra ciclurilor economice, Mises anticipase o depresiune, într-o vreme când, prin anii 1920, în plină New Era, majoritatea economiştilor, inclusiv Irving Fisher, proclamau un viitor de prosperitate indefinită, garantată de manipulările băncilor centrale guvernamentale. Şocul marii depresiuni a adus cu sine, mai ales în Anglia, un viu interes pentru teoria ciclurilor economice elaborată de Mises. Interesul a sporit cu sosirea la London School of Economics a distinsului discipol al lui Mises, Friedrich A. von Hayek, a cărui proprie elaborare bazată pe teoria misesiană a ciclului economic a fost rapid tradusă în engleză, la începutul anilor 1930. Este perioada în care la seminarul lui Hayek de la London School se forma o pleiadă de teoreticieni ai ciclului austriac, printre care: John R. Hicks, Abba P. Lerner, Ludwig M. Lachmann şi Nicholas Kaldor; promotorii britanici ai teoriei lui Mises, precum Lionel Robbins şi Frederic Benham, publicau explicaţii misesiene ale marii depresiuni din Anglia. Contribuţiile studenţilor austrieci ai lui Mises, ca Fritz Machlup şi Gottfried von Haberler, începeau să fie traduse şi Robbins îngrijea, în fine, în 1934, traducerea lucrării lui Mises, Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel. În 1931, Mises publicase propria sa analiză în Die Ursachen der Wirtschaftskrise („The Cause of the Economic Crises", în vol. On the Manipulation of Money and Credit, 1978). Totul părea să indice, în acea primă jumătate a anilor 1930, că teoria misesiană a ciclului economic se va impune, caz în care restul teoriei economice a lui Mises nu putea să mai întârzie prea mult.

America suferea de lentoare în asimilarea teoriei austriece, dar influenţa enormă pe care o avea în această ţară economia britanică ar fi asigurat de bună seamă şi aici răspândirea teoriei ciclurilor economice. Primul rezumat al doctrinei Mises –Hayek pe această temă a fost prezentat în Statele Unite de Gottfried von Haberler [3] şi, curând după aceea, economistul Alvin Hansen îmbrăţişa şi el teoria austriacă. Pe lângă teoria ciclului economic, teoria austriacă a capitalului şi a dobânzii era reanimată într-o serie de articole remarcabile publicate în America de Hayek, Machlup şi mai tânărul Kenneth Boulding.

Părea tot mai evident că viitorul aparţine economiei austriece şi că Ludwig von Mises va dobândi, în fine, recunoaşterea atât de meritată, dar niciodată atinsă. Dar, în pragul victoriei, s-a produs dezastrul sub forma faimoasei revoluţii keynesiene. Ca focul de preerie, noua justificare şi raţionalizare a inflaţiei şi a deficitelor guvernamentale furnizată confuz şi incomplet de John Maynard Keynes în a sa General Theory of Employment, Interest and Money (1936) a invadat lumea economică. Lipsită de popularitate, ştiinţa economică era, până la Keynes, un stăvilar împotriva inflaţiei şi a deficitelor bugetare; de acum însă, înarmaţi cu jargonul keynesian cvasi-matematic, nebulos şi obscur, economiştii se puteau avânta într-o coaliţie populară profitabilă, alături de politicienii şi guvernele obsedate să-şi consolideze influenţa şi puterea. Economia keynesiană era armura intelectuală croită fidel pe măsura Statului Providenţă (Welfare State) modern, a intervenţionismului şi etatismului vast şi atotputernic.

Conformându-se unei practici curente în ştiinţele sociale, keynesienii nu s-au ostenit să respingă (cu argumente) teoria misesiană; ea a fost pur şi simplu uitată, măturată în goana revoluţiei keynesiene, al cărei nume se justifică astfel. Teoria ciclurilor economice elaborată de Mises, împreună cu tot restul doctrinei economice austriece, se vărsau fără multă discuţie în „gaura memoriei” orwelliană, fiind de acum pierdute pentru economişti şi restul lumii, deopotrivă.

Dintre simptomele acestei uitări masive, cel mai dureros rămâne, cu siguranţă, dezertarea adepţilor cei mai capabili ai lui Mises: s-au abandonat keynesismului nu numai studenţii din Anglia ai lui Hayek, Hansen ce avea să devină curând liderul keynesian american, ci şi austriecii, de la care se putea aştepta mai mult şi care s-au grăbit spre înaltele posturi economice din Statele Unite, pentru a forma acolo aripa keynesiană moderată. După lăsarea în urmă a frumoaselor perspective din anii 1920-1930, numai Hayek şi mai puţin cunoscutul Lachmann au rămas fideli tradiţiei austriece şi neîntinaţi. Izolat, în mijlocul acestui dezastru în care se prăbuşeau speranţele sale, pe bună dreptate mari, Ludwig von Mises lucra la desăvârşirea impresionantei structuri care este Human Action.


[3] vezi Gottfried von Haberler„,Money and the Business Cycle", în Quincy Wright, ed. Gold and Monetary Stabilization, Chicago, University of Chicago Press, 1932, pp. 43-47. Textul lui Haberler rămâne, încă, una dintre cele mai bune introduceri în analiza misesiană a ciclului economic.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România