Blestemul naţiunilor subdezvoltate

Ludwig von Mises

Traducere de Tudor Smirna.

I

Investiţiile străine au fost reuşita capitalismului de tip laissez-faire. S-au dezvoltat, pas cu pas, abia în secolul XIX. Scriind în 1817, Ricardo încă putea spune că cei mai mulţi oameni avuţi sunt „satisfăcuţi cu o rată scăzută a profitului în propria lor ţară, în loc să caute averii lor o utilizare mai avantajoasă în naţiunile străine.”[1]

Ceea ce i-a împins pe antreprenori şi capitalişti către investiţiile străine bineînţeles că n-a fost „altruismul”, ci dorinţa de a obţine profituri prin satisfacerea consumatorilor domestici, în cel mai bun şi ieftin mod posibil, cu acele bunuri pe care le cereau cel mai urgent. S-au dus în ţările străine pentru a oferi pe piaţa de acasă, direct sau indirect (prin schimb triunghiular, de exemplu), acele resurse şi alimente care altfel nu s-ar fi putut obţine deloc, sau doar cu un cost mai mare. Dacă ceea ce şi-ar fi dorit consumatorii ar fi fost achiziţionarea unei cantităţi mai mari de bunuri care puteau fi produse acasă fără ajutorul resurselor străine, şi nu importul de alimente sau resurse brute, ar fi fost mai profitabilă extinderea producţiei domestice decât investiţia peste hotare.

Dar investiţiile străine n-au adus naţiunilor ţintă beneficii mai mici decât celor investitoare. Aceste naţiuni receptoare erau înapoiate şi subdezvoltate în măsura în care au întârziat dezvoltarea acelor condiţii ideologice şi instituţionale care sunt indispensabile pentru acumularea capitalului pe scară largă. Chiar dacă erau bine înzestrate de natură, le lipsea capitalul necesar pentru obţinerea resurselor exploatabile. Din cauza puţinătăţii capitalului disponibil, productivitatea marginală a muncii era mică şi deci salariile erau scăzute în comparaţie cu situaţia din ţările capitaliste. Intrarea capitalului străin a dus la creşterea salariilor şi a îmbunătăţit nivelul mediu de trai al maselor.

Socialiştii oferă o interpretare diferită a acestor chestiuni. Din perspectiva lor, afacerile sunt trucuri al căror scop este exploatarea nedreaptă a lucrătorilor. Existenţa şi operarea lor sunt contrare legilor externe ale moralităţii. Există o singură cale de a pune capăt acestei exploatări, anume naţionalizarea, mai exact exproprierea capitaliştilor privaţi şi a antreprenorilor şi transferul fabricilor, minelor şi fermelor lor în posesia statului. Acesta este ţelul guvernării laburiste în Marea Britanie şi ceea ce statul iranian, îmbibat de spiritul Fabian, este pe cale de a înfăptui în Iran. Dacă este corect ca britanicii să naţionalizeze minele de cărbune britanice, atunci nu poate fi greşit ca iranienii să naţionalizeze industria petrolieră iraniană. Dacă domnul Atlee[2] ar fi fost coerent, i-ar fi felicitat pe iranieni pentru măreţul lor succes socialist. Dar nici un socialist nu a fost şi nu va putea vreodată să fie coerent.

Britanicii nu au nici o şansă de a-i convinge pe iranieni să nu naţionalizeze sondele, rafinăriile şi conductele deţinute de britanici atrăgând atenţia la dezavantajele pe care poporul iranian le va avea cu certitudine. Ei înşişi au ignorat aceste discuţii „reacţionare” atunci când s-a pus problema naţionalizării diverselor industrii britanice.

În condiţiile actuale ale dreptului internaţional, orice naţiune suverană este liberă să procedeze după cum crede de cuviinţă cu proprietatea situată în cadrul graniţelor sale. Un stat străin poate protesta pe canale diplomatice şi poate susţine pretenţiile cetăţenilor săi la despăgubire. Dar dacă statul naţiunii naţionalizatoare nu este pregătit să cedeze unor astfel de deschideri diplomatice, chestiunea este tranşată. Este suficientă evocarea unor precedente precum cel al Rusiei în 1917 sau cel al exproprierii mexicane a industriei petroliere.

Statul străin poate intenta proces la Curtea Internaţională de Justiţie. Dar deciziile acestei curţi sunt practic imposibil de aplicat. Dacă statul străin recurge la ultima ratio regnum, la intervenţia militară, acest lucru ar fi interpretat fără echivoc ca o agresiune, conform Naţiunilor Unite.

Experţii în drept internaţional şi juriştii Naţiunilor Unite vor scrie cu siguranţă rapoarte şi tratate foarte profunde despre aspectele legale ale conflictului anglo-iranian. Aceste lucrări nu fac nici cât hârtia pe care sunt tipărite. Adevărul simplu este acela că dacă statul iranian nu se răzgândeşte de la sine, pentru că s-ar putea să anticipeze un câştig politic şi material imediat de pe urma unei asemenea schimbări, nimic nu-l poate împiedica să exproprieze industria petrolieră. Este evident că Mare Britanie nu poate câştiga nimic prin măsuri militare. Chiar şi în puţin probabilul caz al unei victorii britanice, britanicii nu ar descoperi decât că statul pe baionete în birourile antreprenoriale este foarte incomod. In plus, există spectrul unei ocupaţii ruseşti a celei mai mari părţi din Iran şi pericolul chiar mai mare al unui nou război mondial.

II

Consecinţele imediate ale exproprierii petroliere în Iran sunt într-adevăr foarte triste. Afectează serios planurile militare ale puterilor occidentale şi revoluţionează condiţiile de pe piaţa mondială a petrolului.

Însă mai importante sunt consecinţele mai îndepărtate ale afacerii. Investiţiile străine ale persoanelor şi firmelor private au ajuns deja aproape de dispariţie acum mai mulţi ani. Investitorul privat a învăţat din experienţă că investiţiile în state străine sunt practic echivalente cu aruncarea banilor pe fereastră. Este adevărat că nu toate ţările receptoare au recurs la exproprierea nedisimulată a proprietăţii şi la neonorarea împrumuturilor. Însă multe dintre ţările „bune” au recurs şi ele la jefuirea de facto a investitorilor străini prin controalele valutare şi impozitarea discriminatorie. Unui american sau unui elveţian nu prea le este de folos că deţin un cont blocat într-o bancă din Ruritania, mai ales dacă observă cum echivalentul în valută forte al unităţii monetare ruritaniene scade din ce în ce mai vertiginos.

Ca substitut adecvat pentru investiţiile private peste hotare, Administraţia americană recomandă investiţiile publice şi împrumuturile oferite fie direct de către băncile guvernamentale (naţionale sau internaţionale), fie garantate de către aceste bănci. Ideea este ca statele, în primul rând cel american, să umple golul creat de politicile intenţionat anticapitaliste ale ţărilor subdezvoltate. Dar exemplul iranian arată că nici aceste investiţii şi credite de stat nu sunt ferite de acţiunile prădătoare. De ce ar trebui ca statul american să pompeze fonduri în Ruritania, dacă Parlamentul ruritan are libertatea să facă ce doreşte cu ele? Nu mai există oportunităţi de investire în Statele Unite? Este destul de nerealist să presupunem că Congresul va continua să tolereze o politică ce subvenţionează ţările străine în detrimentul plătitorului american de taxe. Nu are rost să ne amăgim. Speranţele că mult discutatul Punct 4[3] ar putea fi un substitut satisfăcător pentru dezintegrata piaţă internaţională a capitalului s-au dovedit deşarte.

III

Această dezintegrare a pieţei internaţionale a capitalului este cea care aduce blestemul ţărilor subdezvoltate.

Aceste ţări au beneficiat în ultimele decenii de metodele moderne de luptă contra epidemiilor şi altor boli, dezvoltate în Vestul capitalist. Mortalitatea a scăzut şi speranţa medie de viaţă a crescut. Populaţia a crescut considerabil. Dar politicile economice ale acestor naţiuni împiedică acumularea în continuare a economisirii şi investiţiilor domestice; câteodată induc direct chiar consumul capitalului acumulat anterior. Cum nu se mai poate vorbi de import serios de capital, cota de capital investit pe persoană scade. Rezultatul este o scădere a productivităţii marginale a muncii. Însă statul şi sindicatele încearcă în acelaşi timp să impună salarii care depăşesc productivitatea marginală a muncii. Rezultatul este creşterea şomajului.

Ignorând cauzele reale ale şomajului, statul încearcă să îl combată cu diverse măsuri complet inutile, care în schimb sunt atât de costisitoare încât depăşesc cu mult veniturile publice şi sunt finanţate prin emiterea unor cantităţi suplimentare de bani-decret. Inflaţia descurajează şi mai mult economisirea domestică şi formarea de capital.

Statele tuturor acestor ţări subdezvoltate vorbesc neobosit despre necesitatea „industrializării” şi modernizării metodelor învechite de producţie agricolă. Însă propriile lor politici sunt principalul obstacol în calea oricărei îmbunătăţiri şi al oricărui progres economic. Nu se poate pune problema imitării procedurilor tehnologice ale ţărilor capitaliste dacă nu există capital disponibil. De unde să apară acest capital, dacă atât formarea domestică de capital cât şi intrările străine de capital sunt sabotate?

Acum vreo două sute de ani, condiţiile din Anglia nu erau mult mai bune, ci poate chiar mai proaste decât cele existente azi în India sau China. Sistemul de producţie disponibil atunci era jalnic de inadecvat. În cadrul său nu era loc pentru un segment al populaţiei în continuă creştere. Mase întregi de sărmani înfometaţi îşi târau existenţa în umbra morţii. Aristocraţia funciară care era atunci la conducere nu ştia cum să ajute această sărăcime decât prin azilul de săraci, azilul de muncă sau închisoare. Însă atunci a venit „Revoluţia Industrială”. Capitalismul laissez-faire a transformat cerşetorii înfometaţi în persoane capabile să-şi câştige propria pâine. A îmbunătăţit pas cu pas condiţiile până când, la finele epocii victoriene, nivelul mediu de viaţă al omului de rând era cel mai ridicat din Europa, mult mai ridicat decât al oamenilor care în epoci anterioare erau consideraţi înstăriţi.

Ceea ce trebuie să facă naţiunile subdezvoltate, dacă vor sincer să elimine penuria şi să amelioreze condiţiile economice ale maselor de sărmani, este să adopte acele politici ale „individualismului dur” care au creat bunăstarea Europei Occidentale şi a Statelor Unite. Trebuie să adopte laissez-faire-ul; trebuie să înlăture toate obstacolele din calea spiritului antreprenorial, a acumulării domestice de capital şi a intrărilor de capital străin.

Dar statele acestor ţări fac azi exact contrariul. În loc să imite politicile care au creat bogăţia şi bunăstarea comparative ale naţiunilor capitaliste, ele aleg acele politici contemporane ale Occidentului care încetinesc şi mai tare acumularea de capital şi pun accentul pe ceea ce consideră ele că este o distribuţie mai corectă a averilor şi veniturilor. Lăsând deoparte întrebarea dacă aceste politici sunt benefice pentru naţiunile avansate economic, trebuie subliniat că sunt de o stupiditate evidentă când sunt adoptate de ţările înapoiate economic. Acolo unde sunt foarte puţine de distribuit, o politică de redistribuire aşa-zis „mai corectă” nu ajută la nimic.

IV

În ultima jumătate a secolului XIX cei mai inteligenţi dintre patrioţii naţiunilor subdezvoltate au privit la contrastul dintre condiţiile nesatisfăcătoare ale propriilor ţări şi prosperitatea Occidentului. Nu au putut evita concluzia că europenii şi americanii au reuşit mai bine decât popoarele lor în lupta cu penuria şi înfometarea. Pentru ei a devenit prioritar să îşi aducă popoarele la fel de prospere ca cele ale Occidentului. Aşa că i-au trimis pe tinerii de elită la universităţile europene şi americane pentru a studia ştiinţa economică şi a afla astfel secretul creşterii nivelului de trai. Indieni, chinezi, africani şi membrii altor naţiuni înapoiate aglomerau sălile de curs, ascultând cu atenţie la ceea ce aveau de spus faimoşi profesori britanici, americani, sau germani.

Iar asta este ceea ce aceşti profesori – marxişti, fabieni, veblenieni, socialişti de catedră, adepţi înfocaţi ai omnipotenţei statale şi ai planificării plenare, propovăduitori ai inflaţiei, deficitelor bugetare şi taxării confiscatorii – i-au învăţat pe studenţi: individualismul fără scrupule, politica laissez-faire şi iniţiativa privată sunt cele mai mari rele care se pot abate asupra omenirii. Ele i-au îmbogăţit pe câţiva baroni jefuitori şi au condamnat masele oamenilor decenţi la sărăcire şi degradare accelerate. Însă, din fericire, evul întunecat al capitalismului se aproprie de final. Oamenii nu se vor mai lăsa prostiţi de doctrinele calpe ale lingăilor burgheziei, apologeţii depravaţi ai unei ordini sociale vădit nedrepte. Noi, adepţii neînduplecaţi ai justiţiei şi bogăţiilor pentru toţi, am pulverizat pentru totdeauna erorile şi sofismele autorilor ortodocşi. Statul Asistenţial va oferi prosperitate şi securitate pentru toată lumea. Ştiinţele economice ale abundenţei şi plenitudinii vor înlocui ideile economice bazate pe raritate. Producţia pentru folosinţă va înlocui producţia pentru profit. Va veni vremea eliberării din nevoi, adică fiecare va primi tot ce doreşte.

Aceşti profesori nu au menţionat niciodată truismul – în opinia lor, de o absurditate evidentă – că nu există alte mijloace de îmbunătăţire a condiţiilor oricărei naţiuni sau a întregii omeniri decât creşterea cotei de capital investit pe persoană. Dimpotrivă. S-au întrecut în prezentarea dogmei keynesiene a pericolelor economisirii şi acumulării de capital. Nu s-au referit niciodată la faptul că natura – nu capitaliştii – a făcut ca mijloacele de susţinere a vieţii umane să fie rare. În opinia lor, Statul avea la dispoziţie fonduri inepuizabile din care guvernarea putea cheltui fără limită. Nici până în ziua de azi nu au înţeles că impozitarea progresivă a epuizat acest aparent surplus în toate celelalte ţări şi că îl va epuiza chiar şi în Statele Unite în curând.

Îndoctrinaţi cu aceste principii, absolvenţii universităţilor occidentale s-au întors în ţările lor şi au încercat să aplice ceea ce învăţaseră. Erau sincer convinşi că pentru a crea prosperitate pentru toţi nu trebuia nimic altceva decât aplicarea formulelor pseudo progresivismului occidental. Credeau că industrializarea înseamnă sindicate, salarii minime obligatorii şi ajutoare de şomaj, şi că schimbul şi comerţul înseamnă controale de toate felurile. Doreau să naţionalizeze înainte de a fi permis afacerilor să construiască fabrici şi întreprinderi care să poată fi expropriate. Vroiau să ofere un nou aranjament corect în ţări al căror problemă era tocmai aceea că nu cunoscuseră ceea ce azi este dispreţuit ca aranjamentul cel vechi şi incorect.

Toţi aceşti intelectuali radicali ai ţărilor subdezvoltate învinuiesc Europa şi America pentru înapoierea şi sărăcia propriilor lor popoare. Au dreptate, însă pentru motive cu totul diferite decât cele la care se gândesc. Europa şi America nu au adus blestemul ţărilor subdezvoltate, ci i-au lungit durata prin cultivarea în intelectualii lor a ideologiilor care sunt cel mai serios obstacol în calea oricărei îmbunătăţiri a condiţiilor. Socialiştii şi intervenţioniştii Occidentului au otrăvit minţile Orientului. Ei sunt responsabili pentru înclinaţiile anti-capitaliste ale Orientului şi pentru simpatia cu care intelectualii Orientului privesc la sistemul sovietic, ca la cea mai intransigentă aplicare a ideilor marxiste.

Toate ţările subdezvoltate sunt inundate de traduceri din Marx, Lenin şi Stalin, şi de cărţi ale tuturor nuanţelor ale socialismului non-marxist şi anticapitalismului. Foarte rar s-au publicat, însă, în vreuna din limbile acestor ţări, cărţi care expun modul de operare al economiei de piaţă şi care analizează critic dogmele crezului socialist. Nu e de mirare că publicul lor crede că descrierea capitalismului oferită de Manifestul Comunist se potriveşte exact condiţiilor actuale din America, unde, de exemplu, muncitorul „se afundă din ce în ce mai adânc” odată cu progresul industriei şi că „burghezia nu este în stare să asigure existenţa sclavului în sclavia sa”. Nu e de mirare că privesc la sistemul sovietic ca la modelul unui viitor mai bun.

Trebuie să înţelegem că este imposibil să îmbunătăţim condiţiile economice ale naţiunilor subdezvoltate prin oferirea de ajutoare. Dacă le trimitem alimente pentru a lupta împotriva foametei, nu facem decât să le ferim guvernările de necesitatea de a abandona politicile agricole dezastruoase. In trecut, de exemplu, principala problemă a Iugoslaviei era cum să găsească pieţe externe pentru surplusul considerabil de cereale, porcine, fructe şi cherestea. Azi, ţara cu cel mai fertil sol din Europa în afară de Rusia şi România este lovită de foamete. Dacă le trimitem ţărilor sărace manufacturi sau dacă le „împrumutăm” dolari, practic plătim pentru deficitele sistemelor naţionalizate de transport şi comunicaţii şi pentru minele şi industriile de stat. Adevărul este că Statele Unite subvenţionează peste tot în lume cel mai rău fel de faliment din istorie: socialismul. În lipsa acestor subvenţii generoase, continuarea schemelor socialiste ar fi devenit de mult nefezabilă.

Problema prosperităţii crescute a naţiunilor subdezvoltate nu poate fi soluţionată prin ajutoare materiale. Este o problemă spirituală şi intelectuală. Prosperitatea nu este pur şi simplu o chestiune de investiţie a capitalului. Este una ideologică. Ceea ce le trebuie în primul rând ţărilor subdezvoltate este ideologia libertăţii economice şi a iniţiativei private care fac posibile acumularea şi menţinerea capitalului, precum şi întrebuinţarea capitalului disponibil pentru satisfacerea cea mai bună cu putinţă şi cea mai ieftină a nevoilor cele mai urgente ale consumatorilor.

Statele Unite nu pot contribui altfel la îmbunătăţirea condiţiilor economice ale ţărilor subdezvoltate decât transmiţându-le ideile libertăţii economice.

[Articol scris în 1952 şi publicat în 1990. Textul original în limba engleză este disponibil aici: https://mises.org/mmmp/mmmp12.asp]


[1] David Ricardo, On the Principles of Political Economy and taxation, vol. 1 of The Works and Correspondence of david Ricardo, Piero Sraffa, ed. (Cambridge: Cambridge University Press, 1951-1973), p. 137. N. ed.

[2] Lordul Clement Atlee, un socialist declarat, a fost conducătorul Partidului Laburist din Marea Britanie, între 1935 şi 1955. A fost prim-ministru al Angliei între 1945 şi 1951. N.ed.

[3] Punctul 4 al Cartei Atlantice privea egalitatea accesului la comerţul şi materiile prime ale lumii şi asigurarea unor condiţii standard de muncă la nivel mondial, adaptarea economică şi securitatea socială. N. ed.


© Institutul Ludwig von Mises - România

Comentarii

  1. este un articol interesant

    ana · 17 noiembrie 2013, 12:34 · #

  2. Are dreptate Mises in acest articol.
    Natiunile sub-dezvoltate economic (fata de cele mai bogate, si, eventual si mai mari geografic, demografic) ar trebui sa aiba in primul rand Libertatea de a isi alege propria Libertate – (inclusiv marxismul, daca asta isi doresc).

    Clar, nu va functiona … inclusiv, pentru motivul ca vor trebui sa traiasca din importuri si exporturi pe piete internationale unde regulile sunt deja facute si impuse tot de economiile mai bogate.
    Ex.: URSS-ul nu putea sa supravietuiasca intr-o lune deja dominata de capitalism – sovieticii cu adevarat au facut rau suplimentar Rusiei si Europei de Est, privind din aceasta perspectiva. rubla sovietica era de nimic fata de monedele Occidentale.
    Ce libertate economica sa mai aiba Rusia dupa 1991-1992, cand lumea era deja cuprinsa de economia globalizata de piata, promovata de interese private si etatiste ale Occidentului? Cum sa recupereze decalajul? Ba, inca, sa mai solutioneze in mod democratic si problemele sociale aparute inexorabil.

    Filip · 20 ianuarie 2014, 21:30 · #

  3. “Ce libertate economica sa mai aiba Rusia dupa 1991-1992, cand lumea era deja cuprinsa de economia globalizata de piata”?

    Cat de incoerenta poate fi o fraza? Cam atat de incoerenta …

    ionut · 20 ianuarie 2014, 23:11 · #

  4. Filip, confunzi economicul, politicul si socialul, iar rezultatul este un ghiveci!

    iosiP · 21 ianuarie 2014, 03:16 · #

  5. Lui Mises nu i-a venit sa spuna adevarului pe nume pana la capat –
    Atunci cand Occidentul nu mai sustine corporatiile private, cand vor exista reguli comerciale – macar de tip OrdoLiberal – pe pietele internationale, sa se acorde anumite subventii, ajutoare, statelor mai putin dezvoltate economic, sa fie ajutate sa ajunga tehnologic la un nivel de relativa egalitate, compatibilitate cu Occidentul si … apoi, aveti libertate sa va alegeti propria cale de dezvoltare economica!

    pt. iosiP – chestiunile sociale ale Rusiei post-sovietice – m-am refeit la dezintegrarea societatii respective din anii 90, perioada haosului intern, coruptie, privatizari aiurea, aparitia oligarhilor, aparitia de noi grupuri de potentati, etc. – toate s-auintamplat datorita prabusirii unui colos politic-economic-social ca URSS, in conditiile in care Occidentul nu a facut Rusiei acte de caritate – decat, mici ajutoare nesemnificative pentru ochii opiniei publice, pentru imaginea de campioni ai democratiei si echitatii.

    Este o greseala – pana si d.p.v. al dezbaterii teoretice – sa separi politicul de social si economic.

    Filip · 21 ianuarie 2014, 12:35 · #

  6. Ce liberatate economica sa mai aiba Rusia dupa 1991? cand era la pamant in interior iar in exterior G. Bush si Vestul Europei anuntau la ONU ca “o noua ordine mondiala se formeaza pe Glob, pe baza principiilor democratice … etc., etc.” … Avea libertatea unei alegerii democratice, care de fapt era impusa de cei care stapaneau lumea atunci.

    Filip · 21 ianuarie 2014, 12:42 · #

  7. @Filip,

    Alternativele sunt clare pentru orice stat, nu numai pentru Rusia:
    1. “Alege” modelul socio-economic capitalist si primeste sustinere financiara.
    2. Alege un alt model – care poate fi si marxist – dar nu primeste sustinere financiara.
    Nu este vorba de agresiune ci de lipsa actelor de caritate, care sunt benevole (prin definitie).

    Sau altfel spus, mutatis mutandis, desigur: nu am dreptul sa incalc optiunea vecinului de fi alcoolic (e proprietatea lui, bautura lui etc.) in schimb am tot dreptul sa nu-i imprumut bani daca stiu ca ii va da pe bautura.

    iosiP · 21 ianuarie 2014, 16:53 · #

  8. Si o completare: practic, tu sustii drepturile pozitive (despre care se stie bine ca nu sunt naturale).
    Discursul tau este similar cu cel al stangii, care sustine ca “dreptul la sanatate” inseamna ca altii sunt obligati sa-ti plateasca asistenta medicala. In realitate, singurul drept pe care il ai este cel de acces neingradit la acele servicii medicale pe care esti capabil sa le platesti, iar daca eu iti refuz finantarea nu inseamna ca iti incalc drepturile.
    Desigur, daca vrei finantare din partea mea atunci respecti conditiile impuse de mine: de exemplu, renunti la fumat, la bautura si la noptile nedormite petrecute prin carciumi. Iar asta nu inseamna ca iti impun modul de viata: daca nu vrei sa faci aceste lucruri esti liber sa nu le faci, doar ca atunci cand vrei bani pentru medic esti tot liber… sa canti la alta masa!

    iosiP · 21 ianuarie 2014, 17:04 · #

  9. In afara de teorie juridica si filosofica, si retorica democratica de tip think tank American, este indicat sa cunoastem macar un pic de Istorie propriu-zisa.

    Istoria ne arata un lucru … respectiv chestia asta cu dreptruile naturale, pe care incepuseti sa o amintiti.
    Cel puternic – cu bata in mana (adica, si cu bani si cu tanculete, tunulete, mitraliere, etc., si cu opinia publica prostita in favoarea sa) sigur ca va fi confortabil sa tina (SI SA IMPUNA) celui invins in razboiul propriu-zis si ingenuncheat de o varietate de probleme interne lectii democratie si etica morala .

    Mise ce ne invata? Ca cel invins trebuie sa rabde pana la auto-asfixiere tot ceea ce ii baga pe gat cel puternic … pentru ca asta este calea praxeologica.

    Filip · 21 ianuarie 2014, 18:30 · #

  10. Avem ca bun exemplu didactic de actualitate, cazul Ucrainei. … Ce ar putea spune astazi Mises – Ucrainei?
    intrebarea este desigur retorica, va recomand sa nu va hazardati la un raspuns … praxeologic.

    Filip · 21 ianuarie 2014, 19:20 · #

  11. Si cum spuneati ca se aplica ideea de infrangere “cu bata in mana” in cazul Rusiei?

    Si un raspuns – nu la ultima intrebare, am inteles ca este retorica – NU, cel invins nu trebuie sa accepte tot ceea ce ii baga pe gat cel puternic, daca a fost invins intr-un conflct in care cel puternic a fost agresor. Dar, DA, trebuie sa accepte tot ceea ce ii baga pe gat cel puternic daca a ajuns intr-o situatie precara pentru ca a adoptat o doctrina aberanta.

    Sau altfel spus (scuzati limbajul): daca s-a bagat singur in rahat, sa faca sluj frumos… Iar daca nu doreste, atunci sa iasa singur!

    iosiP · 21 ianuarie 2014, 20:51 · #

  12. Nice…

    Acuzatii gratuite, atacuri la persoana si o “subtila” incercare de captatio benevolentiae.

    Traiasca asiatatii sociali si pomana obligatorie, in frunte cu conducatorul ei, tovarasul Victor Ponta (prim-plagiator prin vointa boborului).

    Hai pa!

    iosiP · 22 ianuarie 2014, 00:28 · #

  13. … propun sa ne vedem fiecare de treburile sale.
    Cred ca ne-am exprimat punctele de vedere pentru generatiile viitoare.
    Punctul de vedere este ca libertarianismul fundamentat pe teoria economica a scolii austriece (de economie si drept – asa am inteles ca are si aceasta componenta juridica, resp. pe teoria proprietatii private si nu numai) este o teorie buna, consistenta insa insuficienta pentru aplicabilitate practica, pragmatica. Sunt sincope si suprapuneri pe unele domenii – tematica proprietate privata versus proprietate publica nu este clar lamurita; este imposibil sa afirmi ca totul trebuie impartit in proprietate privata si atat – pana si drumul de acces din fata casei mele, proprietate privata – e o abordare liberala, neo-liberala, cam extrema. … In sfarsit, si altele …

    Cert este ca traim vremuri de atac fara precedent, atac furibund, turbat, inconstient, la adresa a tot ceea ce inseamna servicii si bunuri publice. Este o campanie specifica masoneriei Occidentale de divide et impera. Din nefericire, generatia T. Basescu – PDL a inflorit in aceasta propaganda straina, subtila si vicleana.

    Filip · 22 ianuarie 2014, 09:55 · #

  14. “este o teorie buna, consistenta insa insuficienta pentru aplicabilitate practica, pragmatica.”

    Eu propun ca tu sa-ti vezi de treburile tale, ca sa nu mai postezi p’aci aberatii ca cea de mai sus: ori e buna , consistenta, logic-coerenta, ori nu se poate aplica practic!

    “Bunul public” este defint, chiar de mainstream, ca acel bun care are urmatoarea caracteristica esentiala: consumarea lui de catre X indivizi nu disponibilitatea de consum a lui pentru restul indivizilor. Un exemplu ar fi iluminatul public: oricat as consuma eu din el, asta nu micsoreaza disponibilitatea de consum a celorlalti. Doar ca, inclusiv pentru acesta, exista o teorie care spune ca poate fi furnizat de catre firme private (vezi teoria farurilor private).

    Alt exemplu ar fi “apararea nationala”. Doar ca:

    “Să argumentezi că un guvern finanţat prin taxe poate în mod legitim să îşi protejeze cetăţenii împotriva agresiunii înseamnă să te contrazici pe tine însuţi, din moment ce entitatea porneşte întregul proces făcând exact opusul protejării celor de sub controlul său. Statul, prin însăşi natura sa, face două lucruri cetăţenilor săi, care sunt incompatibile cu această idee. În primul rând, îi forţează pe cetăţenii săi să se înroleze în activităţile sale de „apărare” şi, în al doilea rând, le interzice altora care vor să ofere protecţie clienţilor din spaţiul „său” geografic să facă asemenea contracte cu ei ca alternativă la “contractul” (ghilimelele sunt nota personala) pe care el [statul] îl oferă în mod coercitiv. Dacă adevărata protecţie împotriva violenţei include şi protecţia împotriva guvernului (statului), şi nu există nici un motiv pentru care nu ar trebui să fie aşa, atunci această entitate (statul) este prima care violează drepturile oamenilor. Aici, statul este imposibil de diferenţiat de şeful mafiei care îi spune victimei că o va proteja împotriva lui însuşi” –
    Apărarea naţională, teoria externalităţilor şi a bunurilor publice – Walter Block

    Nu inteleg ce nu e clar: proprietatea “publica” (termen inexact, ea e de fapt a tuturor si a nimanui) e ilegitima pen’ ca, prin acest concept, se intelege, de fapt, proprietate publica sustinuta cu forta, prin initierea violentei, prin agresiune (taxare, impozitare si reglementare).Si, prima si cea mai nociva manifestare a proprietatii “publice” este statul (organizatia detinatoare a monopolului initierii violentei legale intr-un teritoriu geografic).

    Singurul mod de a construi o societate (care sa fie si durabila) este primatul proprietatii private.

    “Cu d-alde dvs. si cu d-alde Basescu si clanul PDL, pe care ii slujiti ideologic cu multa cinste”

    Afirm textual: mananci bors!

    ionut · 22 ianuarie 2014, 13:51 · #

  15. Am eliminat un comentariu al lui Filip, pentru limbaj nepotrivit.

    Tudor · 22 ianuarie 2014, 16:24 · #

  16. Fanatismul cu care atacati proprietatea publica – pe care o definiti intr-un mod autentic, adica pervertit! – indica, fara dubii, faptul ca, in cazul dvs. si al fanaticilor jihadisti, nu trebuie insistat pe discutii adiacente.

    Societatea romaneasca a cunoscut un regres moral teribil in ultimii ani, (anii presedintelui anterior mentionat). Cred ca este una din preconditiile instalarii unor conceptii “autentice” despre Stat, libertate, proprietate privata, etc., in randul tinerilor intelectuali romani.

    Acuzatia referitoare la PDL/Presedinte deriva din reactia pe care ati avut-o intr-o opinie mai veche, provocata de incidentul din Ianuarie 2012 cu privatizarea SMURD-ului … si din luarile de pozitie repetate in care indemnati la boicotul Statului. Acestea sunt manifestari firesti de democratie – asa cum si eu m-am exprimat fara menajamente fata de Presedinte. Cred ca ideologic va incadrati in zona aceasta de liberalism mai recent …, gen PDL.
    Din nou, nu este nicio problema. Evident, puteti nega. Si ati facut-o repetat, in mod clar. Da, recunosc, a fost remarca destul de agresiva din partea mea, insa, nu neaparat gresita d.p.v. moral.

    Opinie personala:
    Nu pot aseza pe acelasi nivel pe economisti “austrieci” autentici – cum ar fi Mises, in primul rand – si unii adepti mai recenti, care insista mult pe aspectele socio-politice ale libertarianismului.

    Multa Sanatate!
    Scuze pentru deranj!

    Filip · 22 ianuarie 2014, 20:26 · #

  17. … e posibil sa eliminati comentarii pentru limbaj nepotrivit doar celor a caror opinii nu rezoneaza cu dvs. … in sfarsit, e un drept al dvs. ce nu poate fi contestat.

    Filip · 22 ianuarie 2014, 20:38 · #

  18. “Fanatismul cu care atacati proprietatea publica – pe care o definiti intr-un mod autentic, adica pervertit!”

    Recomandare de lectura (preferabil inainte de Mises, Rothbard si Ayn Rand): dexonline.ro

    iosiP · 23 ianuarie 2014, 01:12 · #

  19. Scurt eseu despre vecini

    De ce nu imi ajut eu vecinul alcoolic?

    Am un vecin alcoolic. Bea de stinge, bea aproape orice, si face urat la betie.
    Recent, a venit la mine sa-mi ceara niste bani “cu imprumut”, iar eu l-am refuzat! Nevasta-mea, mai sufletista de felul ei, s-a suparat pe mine asa incat a trebuit sa ii explic. Si iata ce i-am spus:

    1. In mod clar, nu-mi voi primi niciodata banii inapoi. Vecinul va lua cateva bombonele copiilor, sa vada acestia ce bun e “tatucu”, iar restul ii va cheltui pe bautura. Sau altfel spus, nu-l voi ajuta sa-si rezolve problemele.

    2. Beat fiind, vecinul va iesi noaptea in pridvor ca sa ne injure, si sa arate strazii intregi ce rai suntem noi, familia iosiP, ca nu le luam bombonele copiilor nostri ci le cerem sa mature curtea sau sa spele masina ca sa primeasca bomboane.

    3. In fine, mai devreme sau mai tarziu vecinul se va imbolnavi de ciroza, si tot noi vom fi obligati sa-i platim tratamantul… Nu de alta dar altminteri risca sa vina peste noi, cu toporul cumparat tot din banii nostri, ca sa obtina ce-i trebuie.

    Cred ca nevasta-mea a inteles!
    _________________________________

    Si-acum, traducerea: inlocuiti doar “alcoolism” cu “comunism”, si veti obtine…

    Tara vecina este comunista. Nationalizeaza de stinge, nationalizeaza orice, si face urat cand aude de priprietatea privata.
    Recent, m-a contactat pe cai diplomatice sa-mi ceara un “imprumut international”, iar eu i-am refuzat!
    Filip, mai sufletist de felul lui, s-a suparat pe mine asa incat a trebuit sa ii explic. Si iata ce ii spun:

    1. In mod clar, nu ne vom primi niciodata banii inapoi. Tara vecina va oferi cateva mariri de salariu functionarilor, sa vada ce bun e statul comunist, iar restul il va cheltui pe beneficii sociale. Sau altfel spus, nu-i vom ajuta sa-si rezolve problemele.

    2. Avand acces la finantare, statul vecin isi va utiliza propaganda ca sa-i injure pe capitalisti, ca nu le marim salariile angajatilor nostri ci ii obligam sa fie productivi ca sa preimeasca un spor salarial.

    3. In fine, mai devreme sau mai tarziu statul vecin va intra in incapacitate de plata, si tot noi vom fi obligati sa-i acordam un credit nerambursabil… Nu de alta dar altminteri riscam sa vina peste noi, cu armele construite tot din banii nostri, ca sa-si redreseze economia.

    Oare Filip va intelege?

    iosiP · 23 ianuarie 2014, 03:00 · #

  20. @ iosiP – Amice, am inteles! Esti caz perfect de spitalul Obregia! Este disonanta cognitiva in stadiu catatonic – agresiv.

    Ceea ce nu am inteles …, dar sa lasam pentru alta data.

    Filip · 23 ianuarie 2014, 09:29 · #

  21. @ iosiP – definitia proprietatii publice, definitie pe care o dati dvs. intr-o replica anterioara, este COMPLET gresita!
    Consider ca este o definitie AUTENTICA – adica, o definitie ce VA APARTINE!Adica, este mincinoasa fata de adevar, respectiv o pervertire/o stricare deliberata sau inconstienta (in orice caz, o stricaciune, o minciuna) a adevarului!
    … Nu cred ca trebuie sa ma trimiteti pe mine la DEX. Daca tot ati indicat DEX-ul, cautati dvs. acolo mai bine, pentru dvs.. Dar, daca nu scrie la Mises, Rothbard si Rand ca in DEX, e clar ca DEX-ul este mincinos, nu-i asa? …
    _____
    Inteleg ca din exmplul – din nou foarte original – pe care il expuneti mai sus, va referiti (poate) la cazul Ucrainei, pe care am mentionat-o eu anterior? Asta sa inteleg? Daca este asa, si daca doriti un comentariu al meu pentru aceasta expunere a dvs., (acest rationament al dvs. pe care il prezentati vis-a-vis de Ucraina?), va pot rapsunde ca lipsesc minime consideratii de istorie si geo-politica.

    Diagnostic: Sunteti caz clasic de fanatism anarho-capitalist! … Explicatia termenului “anarho-capitalism” o gasiti dvs. oriunde doriti sa o cautati – whatever works for you.

    Mises spunea, la varsta inaintata, la un moment dat despre Hayek, Friedman si altii – you are all a bunch of socialists! Eu nu ma pot compara cu Mises, insa voi spune despre dvs., in acelasi fel ca odinioara Mises – you are all a bunch of anarchists, BUT inherently making great services to corporate capitalists!

    Filip · 23 ianuarie 2014, 09:52 · #

  22. precizare: proprietatea publica este proprietatea noastra comuna – dvs. continuati si spuneti ca este “a noastra si a nimanui” – nu mai gasesc acuma unde ati scris .. cam asa ceva ati spus (or ionut), ca este proprietatea comuna dar, de fapt, a nimanui, etc., dupa care atacati autoritatea statului.
    Deci, este corect ca este proprietate comuna – dupa asta insa, urmeaza o interpretare malitioasa a proprietatii publice, pe care am considerat-o pervertita fata de adevarul/un standard de referinta/ comun acceptat. Dvs. ati dori un fel de proprietate publica, care, de fapt, sa fie a dvs. personala.
    Cum vedeti dvs. chestiunea drumurilor publice intre proprietatile private? Cine sa le intretina material? Inteleg de la dvs. ca Statul este un opresor si nu poate fi un bun manager (si, exclus, un proprietar) al drumurilor publice. … Insa, cum abordati chestiunea autoritate de Stat/autoritate centrala si autoritatea unei comunitati locale asupra acestor drumuri? Poate ca aici este o cheie de descifrare a libertarianismului, pe care ar trebui sa o inteleg eu mai atent. Care ar fi rolul comunitatilor locale, in cazul desfiintarii autoritatii centrale/etatiste. Sau, sa inteleg oare ca nici macar o autoritate a comunitatii locale nu acceptati? Ca totul trebuie redus exclusiv la proprietatea privata?

    Poate ca sunt eu mai ordo-liberal? Recunosc ca ar trebui sa mai studiez chestiunea.

    Oricum, ideea de mai sus cu statul/tara vecina/ care apuca pe drumul comunist/alcolist/ – … ce scrieti dvs. – imi este complet inacceptabila, daca este sa inteleg ca va referiti efectiv la un stat/tara vecina, pe exemplul Ucrainei actuale sau pe discutia despre economia Rusiei post-URSS, post-anii ’90, pe care am provocat-o initial. Abordati aceste exemple prin prisma teoriei pure, excluzand aspecte politice si sociale.

    Scuze! Imi cer scuze pentru remarca cu trimiterea la spitalul Obregia – am raspuns eu agresiv, daca as putea sterge acuma acest comentariu al meu, as face-o.

    Remarca cu disonanta cognitiva. Disonanta cognitiva este o problema de santate (pe care, sincer, nu o doresc nimanui – din nou imi cer scuze pentru agresivitatea replicii!!!) psihica. Pe scurt, imposibilitatea de a accepta pragmatic adevarul. Adica, pe ramul unui mar (copacul fructifer) este un mar! Or, persoana respectiva este ferm convinsa ca vede acolo o para. I se atrage atentia de catre alte persoane ca este intr-adevar un mar si nu o para. Persona in chestiune continua sa sustina ca este de fapt o para. – in realitate este un mar; persoana respectiva se inseala dramatic si refuza sa intelega/sa accepte/ ca este un mar.
    De ce am scris aceasta remarca? Ce m-a impins la asta? Faptul ca refuzati si dvs. sa acceptati … unele chestiuni. Vedem, de fapt, un fruct ce contine o jumatate de mar si o jumatate de para, insa, din fericire, acceptam dialogul intre noi. In sfarsit, sunt nevoit sa ma retrag eu din acest argument. Va felicit pentru interesul de care va bucurati din partea opiniei publice … sau private, cum doriti! …
    M-ati facut curios despre Ayn Rand!

    Filip · 23 ianuarie 2014, 10:42 · #

  23. Oh, nu! Nu m-ati facut deloc curios despre Ayn Rand. … Daca asta cititi dvs., e clar ca … n-are rost sa imi fi cerut scuze fata de dvs. … inclusiv cu acuzele la PDL si Pres..

    Filip · 23 ianuarie 2014, 10:48 · #

  24. @ iosiP.
    Raspuns: Da! Am inteles. Dupa lupte milenare, am inteles in sfarsit. Doar ca, intre timp, am capatat un duios “Dor Transilvan”.
    Sper sa intelegeti si dvs.

    Nu (mai) raspund la provocari.

    Filip · 23 ianuarie 2014, 12:07 · #

  25. “Cum vedeti dvs. chestiunea drumurilor publice intre proprietatile private? Cine sa le intretina material?”

    Intrebarea e nu cine, ci la ce nivel? Cin’ ti-a spus tie ca drumul public tre’ sa fie sosea asfaltata, de exemplu? De unde pana unde? Daca poti s-o mentii la nivelul ala (din plati voluntare) bine, daca nu, nu. Da’ asta nu inseamna nicidecum ca trebuie sa-i jefuiesti pe toti ca sa torni tu asfalt pe drumul “public”.

    Exemplu: ai 3 case, curtile sunt una in prelungirea celeilalte (prima e la drumul principal) si un drum de acces (perpendicular pe drumul principal). 2 dintre cei 3 hotarasc ca vor sa asfalteze drumul ala “public”. al 3-lea zice pas. Tu ce parere ai, asta, ultimu’, trebuie pus la plata, obligatoriu si apoi fortat sa platesca un impozit anual pentru intretinerea acelui drum? Da’ daca le vine ideea sa-l placheze cu marmura? Asta-i socialismu’ pe care-l promovezi tu din toate puterile.

    ionut · 23 ianuarie 2014, 14:26 · #

  26. @ ionut
    Un singur lucru mai spun, respectiv: “Pa!”

    Filip · 23 ianuarie 2014, 15:17 · #

  27. “Un singur lucru mai spun, respectiv: “Pa!””

    Pai sper ca de data asta se fie chiar “pa”, dar vad ca nu te mai opresti…

    iosiP · 23 ianuarie 2014, 20:30 · #

  28. As concluziona aceasta dezbatere cu cateva remarci:
    1. Scuze pentru lungimea dezbaterii. Adevarul este ca am primit niste replici la care nu m-am abtinut sa nu raspund. Poate ca a fost ceva util in acest dialog. Eu asa as considera cel putin in cele ce ma privesc. Fapt pentru care ar trebui sa va multumesc.
    2. Scuze pentru agresivitatea tonului si a unor remarci. Nu a fost o intentie de jignire sau de acuzare. A fost o exprimare de sinteza a dezacordului meu fata de unele opinii ale interlocutorilor.
    3. Dau dreptate lui Mises referitor la acest articol. Nu l-am “contrazis”. Este remarcabil ca s-a exprimat critic, la acea vreme, la adresa factorilor de decizie politica in economia Occidentului … capitalist … sau democratic, liberal.
    4. Nu cred ca exista un “blestem” propriu-zis al natiunilor “subdezvoltate”. Natiunile pot fi uneori mai dezvoltate economic, alteori pot suferi mult la acest capitol. Natiunile cresc si se transform ape parcursul istoriei. Unele nu se mai regasesc dupa cateva secole, altele se unesc, se refac, se destrama, etc.. Asa cum Pamantul este intr-o orbita in miscare, asa si istoria este dinamica. … Sper doar pentru noi, pentru natiunea noastra, ca istoria ne va fi favorabila in anii ce vor veni – aici, ar trebui sa ne ajutam si noi pe noi insine mai mult (asta e o complet alta discutie).
    5. Nu cred ca sistemul Capitalist din secolele 19 si 20 a invins definitive, ireversibil, sistemul socialist. Cred ca, intr-adevar comunismul nu mai trebuie repetat si nici replicat, a fost un esec dramatic, dureros. Insa, socialismul/social-democratia ar trebui sa supravietuiasca. Nu as mai intra in polemica socialism = etatism, etc., am redeschide toata discutia. Cred ca este gresit sa asimilam socialismul cu etatismul/statismul. De pilda, acea scriere a lui Thomas Moore (cred, daca imi mai amintesc bine ?) – Utopia – acea insula cu societate utopica – ar fi un exemplu de socialism lipsit de dictatura Statului. In sfarsit, e doar un exemplu teoretic, nu insist sa apar socialismul in general.
    6. Poza/Ilusratia articolului este chestionabila! Pot lansa numeroase intrebari referitor la alegerea sa. Probabil ca este o ilustratie de epoca, o munca de “artist”, in stiul propagandei mass-media de secol XX … zic eu ironic. In sfarsit, nu o mai contest si pe asta, e de-a ajuns atata.
    7. Proprietate publica versus proprietate private – va voi surprinde daca va voi marturisi ca sunt un suporter al proprietatii private. Insa, as amana discutia pentru … alta data.
    8. Taxe si impozite – va voi surprinde din nou daca va marturisesc ca sunt pentru reducerea bazei de impozitare si a cuantumului taxelor isi mpozitelor cred in Romania, adica, sunt mai degraba liberal actualmente decat socialist, in sens etatist. Cred ca am mai comentat despre asta anterior … cu luni in urma … pe undeva, tot pe site-ul dvs.. Am sustinut ferm si sustin si acum reducerea fiscalitatii pentru populatie si IMM-uri. NU pentru corporatii. De ce NU pentru corporatii? Simplu, sunt “protectionist” cu economia nationala, in aceste vremuri.
    9. Ar mai fi cate ceva, insa, ma grabesc sa inchei cu aceasta opinie: fiind o saptamana dedicate unitatii crestine, imi cer iertare pentru supararile ce vi le-am provocat. Sunt ortho-dox, nu sunt un fan al ecumenismului acestuia modernist, insa, spiritul – duhul – acestei saptamani ar trebui sa ne indemne la calm si pace – indemn pe care l-am cam nesocotit, desi nu intentionat.
    10. V-am acuzat de anarho-capitalism – am fost poate prea dur, poate prea bland in exprimare … la spitalul Obregia nu va recomand sa mergeti, fiind in sistemul public romanesc de sanatate, adica al Statului, ma tem ca oricine intra acolo, indiferent de problem, risca sa iasa si mai bolnav! Asta e o certitudine.
    11. pana la proxima reauzire, numai de Bine! … duc lipsa contributorilor “DiGigio” si “Ghita Bizonu”. In mod sigur, ar fi fost de acord cu mine!??
    12. … sa ne amintim de vremuri anterioare … iata un filmulet ilustrativ in acest sens, pe care l-am descoperit absolut INTAMPLATOR pe Tube; sper sa apreciati umorul “autentic” , nu insinueaz nimic in mod deliberat – www.youtube.com/watc… – o coregrafie splendida, un mise-en-place ce rivalizeaza cu Broadway-ul New Yorkez.

    Scriu/Postez comentariul acesta mai mult pentru Tudor, pe care l-am intalnit si caruia ii multumesc pentru ajutorul util ce mi-a acordat de cateva ori.

    Filip · 24 ianuarie 2014, 00:38 · #

  29. Cand citesc comentariile lui IosiP ma clarific, cand ale lui Filip, ma incurc. Am avut un professor care ne spunea la examene: “daca nu ma puteti convinge, incurcati-ma”.

    Cris · 8 aprilie 2014, 22:51 · #

  30. @Filip,

    Subiectul discutat era libertatea natiunilor subdezvoltate de a-si alege oranduirea sociala, si obligatia celor dezvoltate de a le acorda ajutoare economice, neconditionat de felul de “libertate” ales.

    Este vreo legatura cu statul Israel, in afara faptului ca acesta este puternic sustinut de catre SUA (care, intre noi fie vorba, ar fi mai reticenta in sustinere daca israelienii ar deveni comunisti peste noapte)?
    Deci despre ce vorbim?

    iosiP · 13 aprilie 2014, 02:57 · #

  31. Filip, iosiP, ma vad nevoit sa va sterg ultimele doua comentarii. Va rog incercati sa va autocenzurati.

    Tudor · 13 aprilie 2014, 23:41 · #

  32. Tudor, eu incerc, dar recunosc ca am lipsit din clasa la lectia aia cu intorsul celuilalt obraz!
    Sau altfel, nu inteleg pertinenta intrebarii numitului Filip (in contextul subiectului, desigur), si nici nu vad ce obligatie – morala sau de alta natura – am sa-i raspund la “ultimatum”.

    In rest, scuze (fata de tine si de cititorii acestui forum) pentru agresivitatea comentariului sters, dar iti marturisesc ca daca Filip mai scapa caiii ii voi raspunde pe acelasi ton.

    iosiP · 14 aprilie 2014, 01:11 · #

  33. Acuma, sincer, pt. administratorul site-ului – adresez rugamintea daca se pot sterge comentariile postate de mine dupa post-ul lui Cris ? din 8 aprilie.
    [...Restul mesajului, suprimat de moderator.]

    Filip · 14 aprilie 2014, 18:09 · #

  34. Vrei un raspuns? Hai sa-ti dau un raspuns: dupa parerea mea, infiintarea statului Israel a fost o greseala si o agresiune la adresa populatiei cere locuia in acea arie geografica. Iar argumentul ca “au fost acolo” pana acum vreo 2000 de ani (sau cati or fi fost) nu tine, altfel ar insemna sa se cam carabaneasca multi, din multe locuri in care nu se auzise de ei nici macar acum vreo 500 de ani… sau chiar mai putin.
    Altfel spus, pentru mine statul Israel nu are mai multa valoare ca oricare alt stat de pe glob.
    Mai ai intrebari “pe-alaturea cu drumul”? Ca daca nu, propun sa revenim la subiect!

    iosiP · 15 aprilie 2014, 02:05 · #

  35. SUA (care, intre noi fie vorba, ar fi mai reticenta in sustinere daca israelienii ar deveni comunisti peste noapte)?
    pai au fost comunisti intre ei… chibuturile sunt mai apropiate de CAP-uri decit de ferme ca organizare. Modelul filistin a fost exersat in Germania, pina la izbucnirea razboiului.
    Iar in exterior au fost supercapitalisti. Ma refer concret ca firmele din industria militara, care au luat patente vechi de la americani si ni le-au vindut noua pe bani multi, punindu-le pe MIG-uri, care urmau previzibil oricum sa-si dea obstescul sfirsit in zece ani.
    Despre ce libertate de piata vorbim cind punem sa alerge paralimpicii cu campionii ? in plus, arbitrii sunt alesi si platiti tot de catre campioni. Capitalismul este bazat pe expansiune, iar omenirea a intrat in faza de regres, asa incit vom avea altfel de capitalism decit pina acum. unul social… pentru ca vor muncii robotii…

    dans · 2 iunie 2014, 15:43 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)