Două episoade recente ilustrează perfect cât de deconectați sunt reprezentanții statului de realitatea pieței pe care o reglementează și controlează. Pe de o parte, în capitală un primar se plânge de „comerțul ilegal” cu usturoi, și reclamă un vid legislativ produs de abrogarea legii nr. 12/1990. Pe de altă parte, la munte la Brașov, protecția consumatorului calcă cu bocancul peste zeci de mii de tranzacții economice pentru că platforma pe care s-au încheiat „nu are autorizație de tip piață”.
Administrația publică în Evul Mediu și în București, 2021
Anul trecut s-a abrogat Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Proiectul în forma inițială[1] avea ca scop principal eliminarea unei obligații ridicole la care erau supuși comercianții: declararea adaosului comercial practicat, o rămășiță a mentalității comuniste în perioada de tranziție când prețurile erau încă plafonate și controlate de stat.
E vorba de acele bine-cunoscute hârtii afișate de comercianți prin care anunță că adaosul practicat este între „0 și 9999%”, adaos care trebuia declarat și la organele fiscale înainte de aplicarea sa (deși nu exista un formular tipizat, o statistică păstrată de fisc, sau o noimă în declarație). Pentru lipsa ei se dădeau amenzi de mii de lei, deși nu exista vreun prejudiciu, și se mai culegeau alte amenzi la mica înțelegere.
Pe lângă eliminarea acestei declarații, se propunea eliminarea altor contravenții preluate în alte acte normative mai noi și mai coerente. Consiliul Legislativ a sugerat că ar fi oportună abrogarea legii în întregime, și preluarea contravențiilor rămase în Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, lucru pe care comisia juridică a senatului l-a și făcut.
Câteva luni mai târziu, este descoperită existența comercianților stradali, pe care îi cunoaștem de 30 de ani uneori chiar și după nume, și este pusă în seama abrogării legii nr. 12/1990. Problema reclamată este că legea 12 permitea poliției locale să confiște marfa celor care „se instalează ilegal acolo unde este vadul comercial mai bun, luând din veniturile și clientela comercianților din piețe, care vând legal.”
Raționamentul este rupt din evul mediu, când erau vânați acei comercianți care îndrăzneau să submineze piața publică, în calitate de for organizat sub autoritatea coroanei, prin comercializarea bunurilor în afara ei. Principala problemă cu acești speculatori care deranjau pacea regelui era, acum sute de ani la fel ca și astăzi, faptul că pierdeau bani comercianții care se bucurau de paza puterii politice, și implicit pierdeau venituri locale cei care le vindeau acest „drept”. În ambele epoci, „coroana” nu este deloc preocupată de faptul că oamenii aleg în mod liber și voluntar să cumpere de unde este mai convenabil, ieftin, atrăgător sau bine pentru ei.
Cât de bine se confisca în temeiul legii 12/1990?
Am ajuns astăzi să ne plângem că inspectorii poliției locale nu mai pot confisca usturoiul adus la vânzare. La 30 de ani de la comunism, statul nu încetează să intre în viețile oamenilor cu bocancii și cu frica chestorilor. Singurii care beneficiază de alungarea comercianților, care ne aduc fructele și legumele proaspete pe care oamenii și le doresc, sunt doar aceia care vor avea mai puțină concurență și vor putea vinde mai scump.
Poate că răspunsul nu este să alungăm comercianții, ci să le oferim spații adecvate – accesibile, transparente, avantajoase pentru producători dar și pentru consumatori, și mai ales lipsite de corupție, mafie și PCR. Dar poate că totuși ar fi bine ca poliția să poată confisca bunurile oamenilor din tot felul de motive, și spre deosebire de restul instrumentelor de acest tip în mâinile unor inspectori, acesta nu va fi atât de abuzat ca altele.
Nu avem multe date disponibile ca să ne facem o idee cât de utile sunt politicile publice din România, dar ne putem uita întotdeauna în instanțele de judecată. Din 416 de hotărâri judecătorești definitive pronunțate între 2018-2020 și referitoare la procese-verbale prin care s-a dispus confiscarea unor bunuri în temeiul legii 12/1990, în aproximativ jumătate din cazuri s-a dispus anularea.
| Hotărâri analizate | 416 |
| Confiscare anulată | 50.24% |
| Confiscare menținută | 49.76% |
Sursa: date compilate de autor prin studierea a sute de hotărâri judecătorești
În multe cazuri în care confiscarea a fost menținută, s-a întâmplat în mod confuz prin menținerea sancțiunii complementare, dar înlocuirea amenzii cu avertismentul sau cu o amendă minimă. Astfel, deși fapta ar fi prezentat un pericol social minim, păgubitului îi erau confiscate bunuri în valoare de mii sau zeci de mii de lei. Cifrele astea trebuie văzute ca un instantaneu dintr-o imagine mai largă: câte cazuri nu merg în instanță pentru că e mai mare bătaia de cap cu un proces de un an de zile, sau câte cazuri se tranșează la mică înțelegere?
Cam ce se putea ciupi în temeiul legii 12/1990?
Ce spun cifrele astea despre măsura confiscării? Nu la fel de multe ca bunurile asupra cărora s-au judecat procesele:
- icoană pusă la vânzare pe OLX la ora 11:30 „fără autorizație”, și confiscată de poliție la 12:50 (ne mai amintim cât de rapid a fost răspunsul poliției în cazul Caracal?);
- 300 de lumânări și alte obiecte de cult confiscate de la parohia Adormirea Maicii Domnului din Târgoviște;
- 3 sticle de Alexandrion;
- 6 pâini;
- 4 cutii iaurt și 2 cutii de margarină de la o petentă de 80 de ani;
O listă mai largă mai jos de exemple, jumătate din confiscări menținute, jumătate anulate:
| 6 pâini în valoare de 6 lei | icoană cu IISUS HRISTOS vândută pe OLX, fără autorizație de vânzare bunuri culturale mobile |
| 4 cutii iaurt și 2 cutii de margarină de la o petentă de 80 de ani | 300 lumânări și obiecte de cult de la Biserica Adormirea Maicii Domnului |
| 5 bucăți draperii de culoare alb și maro cu auriu, 4 seturi de cuțite și suma de 35 lei | 8 monede metal galben și 22 monede metal alb puse pe OLX |
| 20 de perechi de șosete flaușate expuse spre comercializare fără a avea prețul afișat, fiecare având un preț unitar de 5 lei | 37 legături de mărar, 53 legături lobodă, 14 legături usturoi, 22 legături ștevie și 3 sticle de 500 ml țuică |
| două geci tip fâș second hand | 10 becuri led |
| 43 de lei | 400kg pește congelat |
| 40 de ouă în valoare totală de 16,80 lei | 127.090 de euro |
| 2,5 kg cafea | 928.000 lei |
| cazan de țuică | 1.240.169,96 lei |
| 161kg afine | 470.000 kg pepeni |
| 3700kg usturoi | 1000 kg pepeni |
| 2 tricouri bărbătești, 2 tricouri de copii și o rolă de elastic | 2 x 20 litri (2 cutii) vin alb demisec și 2 x 20 litri (2 cutii) vin roșu de masă |
| 10 pachete de țigări | 3 sticle de Alexandrion |
| 20 saci grâu și 15 saci porumb | 596.000 lei |
| 2800 de lei din vânzare cartofi pe drum sătesc din camion | bijuterii “posibil din aur” 157,97 g |
| 217 lei, din comercializarea 6 cartușe țigări | 5000kg varză |
| 25 de perechi de șosete de lână, de mărimi și culori diferite | 100 litri vin |
Sursa: date compilate de autor prin studierea a sute de hotărâri judecătorești
Trebuie să liberalizăm „piețele publice”
Orice politică publică are efecte care se văd și efecte care nu se văd. Ce vedem în public sunt comercianți care vând unor cumpărători care plătesc de bună voie pentru niște bunuri. Tarabe și tarabagii „ca în anii ’90”, așa sunt descriși. Se presupune că ei nu existau până în 2021 pentru că li se confiscau bunurile în baza legii 12/1990. Ciudat că „în anii ’90” nu descoperiseră legea asta ca să mențină pacea regelui și atunci.
Ce nu vedem sunt sutele de confiscări nelegale, mica corupție și miile de mici înțelegeri, timpul, nervii și banii pierduți cu procese și contestații, costurile sistemului public care dedică resurse împiedicării schimburilor comerciale dintre două părți care doresc să contracteze, încărcarea instanțelor de judecată cu procese privind 6 pâini, 2 iaurturi sau o icoană cu Mântuitorul.
Trebuie să ne reevaluăm în mod serios viziunea asupra economiei de piață și asupra comerțului, fie că vorbim de marile lanțuri de magazine, fie că vorbim de micii comercianți. Soluția nu este să îi alungăm, să îi amendăm și să le confiscăm proprietatea, ci să le oferim condiții bune pentru a-și desface și comercializa bunurile pe care oamenii doresc să le cumpere. Un prim pas de bun simț, și aliniat cu standardul de civilizație la care aspiră și România, este libera inițiativă în organizarea și administrarea piețelor. Monopolul statului nu înseamnă altceva decât să ținem consumatorii captivi unor grupuri de interese în cârdășie cu decidenții politici și inspectorii unor administrații corupte.
Și mai ales, trebuie să renunțăm la soluții care în jumătate din cazuri pedepsesc cetățeni în mod nelegal, blochează inovarea și mențin privilegii pentru o minoritate favorizată. Liberalismul nu înseamnă să muți frâiele din mâinile unui administrator socialist în mâinile unui administrator „liberal”, ci să dezlegi piața de astfel de lanțuri și să lași cursul pieței să fie condus de consumatorii care pun în concurență mai mulți administratori-antreprenori.
[Publicat inițial pe Juridice.ro]
Note:
- https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L536&an_cls=2020#ListaDocumente ↑
