Mai jos, introducerea cărții Biblia economică a omului civilizat, la a cărei lansare vă așteptăm peste o sătpămână, vineri, pe 29 septembrie. Detalii aici.
Ludwig von Mises este unul dintre acei economiști și autori în general a căror situație poate fi descrisă ca paradoxală. Pe de o parte, cine își ia răgazul de a-i consulta opera nu poate să nu constate soliditatea edificiului teoretico-istoric construit de el. Pe de alta, nu îl regăsim în panteonul mainstream-ului actual, ba mai mult, rezervele și nuanțele în ceea ce-l privește (atât pe el cât și opera sa) par să dea măsura respectabilității în arena academică și nu numai. Așa încât, cu Mises, omul contemporan fie nu are o întâlnire – și includ aici și consultările superficiale din surse indirecte cerute ici colo pe la cursurile de doctrine sau istoria gândirii economice, precum și înghițirea pe nemestecate a teoriilor lui care poate duce la un facil atașament prin care cineva devine misesian așa cum e și microbist – fie dacă o are, aceasta devine un eveniment sau experiment crucial. Căci dacă Mises are dreptate, urmează aproape întotdeauna o repoziționare și o restructurare consistentă a gândirii, precum și o plasare implicită sau explicită în afara sau chiar împotriva curentului dominant (deocamdată, cel puțin). Iar dacă nu are dreptate, atunci perspectiva studentului care s-a aplecat asupra operei sale s-a întărit semnificativ odată ce va fi rezistat unui set de provocări cum rar e dat să apară. Oricum am lua-o însă, Mises este din anumite puncte de vedere inevitabil – voit sau nevoit, explicit sau implicit – și asta pentru că ridică probleme și oferă răspunsuri prea importante pentru a fi onest ignorat. Iar pe cei care caută adevărul, întâlnirea cu Mises, oricare ar fi rezultatul ei, nu va putea decât să-i bucure.
Nu ne putem gândi la un experiment mai bun, mai sigur și mai … scurt (dacă ni se permite să spunem așa despre o carte de circa nouă sute de pagini) pentru a testa cele de mai sus decât lectura cărții Acțiunea umană. Un tratat de economie. Traducerea cărții este disponibilă pe site-ul Institutului Ludwig von Mises România – mises.ro. Sinteză a gândirii misesiene și operă de maturitate, aceasta are câteva caracteristici care o fac un produs aparte[1], atipic în peisajul producției academice a secolului XX, mai ales dacă ne concentrăm pe perioada de după marea criză din 1929-1933.
Mai întâi Acțiunea umană este unul dintre ultimele tratate de economie în sensul clasic al cuvântului, vizând să ocupe locul intermediar între manualul elementar de popularizare și articolele științifice specializate. Se adresează omului care, deși poate că nu știe economie deloc, are totuși calitatea de a fi educat într-un spirit mai larg și de a sta pe picioarele proprii în termeni de gândire și educație, fiind așadar pregătit pentru a parcurge critic și a asimila tratamentul sistematic aplicat problemelor economice. Căci cartea în discuție până la urmă este și asta: un tratament sistematic al problemelor economice pornind de la conceptele fundamentale de acțiune umană, mijloc, scop, raritate etc., până la cele mai îndepărtate implicații de tipul inflației simple, crizelor economice sau așa-ziselor dezechilibre din balanțele de plăți. Și sistematică fiind, nu se va mărgini – precum pleiada de manuale de economie în tradiția Economics-ului lui Paul Samuelson – la o organizare cel mult didactică a ideilor, concomitent cu o dezorganizare epistemologică și teoretic-economică propriu-zisă deconcertante. În această carte cititorul nu prea poate fi invitat ca, dacă-i place sau dacă-l interesează o anumită temă, să sară direct la cutare capitol, sau parte, sau pagină. Explicațiile punctuale se leagă între ele într-un tot unitar, înțelegerea acestuia din urmă fiind abia baza solidă a înțelegerii temeinice a primelor. De asemenea, cititorul va fi ferit cu Acțiunea umană de situațiile stranii din diverse manuale moderne de economie în care i se va servi ici o explicație keynesiană, colo una monetaristă, bine asezonate cu considerații marxiste, instituționaliste, behavioriste sau de teoria jocurilor – toate având între ele o compatibilitate cel puțin îndoielnică.
În al doilea rând, cititorul Acțiunii umane nu poate să nu fie izbit de primele circa două sute de pagini dedicate problemelor epistemologice. Departe de a fi doar pedanterie sau test de anduranță pentru virtualii discipoli (de tipul probelor la care se zice că erau supuși tinerii aspiranți la statului de călugări shaolin sau participanții la școala lui Pitagora care aveau obligația tăcerii în primul an), la Mises discuția epistemologică se cere cu stringență tocmai pentru a face inteligibil restul demersului din tratat. Mises nu s-a apucat de epistemologie deoarece și-ar fi propus să facă economie, dar luând-o așa mai pe departe, s-a rătăcit în acest domeniu și a uitat să mai dezvolte teoriile economice propriu-zise. Tocmai pentru că a obținut rezultate în domeniul teoriei economice și al interpretărilor istorico-economice, pe care nu le mai putea face pe deplin înțelese în contextul invaziei empirismului pozitivist și al exacerbării importanței teoriei echilibrului general de factură walrasiană, a ajuns Mises să se vadă nevoit a-și explicita și pune pe masă și metoda și a începe discuția de tot mai multe ori de aici. Astfel, privită în ansamblu, Acțiunea umană este remarcabilă și prin aceea că nu este nici – așa cum sugeram adineauri – tratat de metodă în care economia n-a mai apucat să intre, și nici tratat de economie fără metodă – ca multele produse grăbite ale mediului academic și educațional contemporan.
În al treilea rând, Acțiunea umană este complet lipsită de grafice, scheme și diagrame. Sceptic absolut în privința acestor elemente pirotehnice cu miză cel mult didactică, Mises a optat în cunoștință de cauză și cu maximă acribie pentru paradigma logico-verbală în virtutea imperativului autoimpus al realismului analizei. Conștient că simplificările, modelele, graficele și schematizările sfârșesc de cele mai multe ori prin a prinde viață ele însele, cercetătorul părăsind finalmente realitatea pentru jonglerii cu mărgele de sticlă în spații conceptuale mai ușor de îmblânzit, el refuză chiar și simpla reprezentare marshalliană a cererii și ofertei prin arhicunoscutele „curbe”. Chiar și acest simplu fapt dă mărturie pentru ideea misesiană că în centrul analizei economice trebuie să stea acțiunea umană, fenomen deloc pretabil abstractizărilor impersonale și determinist-mecaniciste.
Cartea este, prin urmare, mai mult decât un simplu tratat de economie cu prolegomene metodologice cu tot. E și un produs cultural și retoric care vorbește despre o altă lume științifică și nu numai. De la titlurile și citatele în franceză, germană sau latină pe care Mises le lasă netraduse cu aerul că „vorba ceea, cine n-o fi știind ce înseamnă?” până la referințele pasagere care trădează un volum de muncă infernal din perspectiva comodității noastre de moderni – la Henri Cernuschi, Mihail Rostovțev, Luis Rougier sau Ettore Ciccoti pentru a lua repede câteva la întâmplare – Acțiunea umană îi descoperă cititorului nu doar statura culturală și intelectuală a autorului, ci și un model – iarăși, abia întrezărit de noi cei din epoca vitezei și a ersatz-urilor – de cititor. Citindu-l pe Mises poți redescoperi ce-ar însemna să scrii și să citești la modul serios. Dar totodată și cum ar trebui să arate o lume și o cultură în care aceste activități ar sta așezate pe făgașele lor (mai) firești.
În cele ce urmează, vom încerca să introducem cititorul în câteva mari teme misesiene, prezente firește, și-n Acțiunea umană. Pe undeva, procedând astfel, trădăm spiritul misesian, reticent cvasi-absolut la ideea de pre-mestecare a ideilor unui autor prin prefețe sau studii introductive[2]. Tragem nădejde însă că înțelegând înstrăinarea „oamenilor recenți” ai acestor vremuri de tot ce însemna știință, teorie sau economie în perioada zenitului carierei sale, autorul însuși ar îngădui și ierta o astfel de încercare. Și vom proceda în câțiva pași. Mai întâi vom evidenția faptul că tratatul vine ca o explicitare a presupozițiilor teoretice generale implicite în contribuțiile fundamentale (teoria monedei, imposibilitatea calculului economic în socialism sau teoria crizelor economice) care l-au consacrat. Apoi vom evidenția câteva caracteristici ale sistemului misesian general de teorie economică și economie politică în încercarea de a-i surprinde și sugera specificitatea. După o luare în discuție a câtorva… să le zicem „fundături” ale tratatului care nu sunt mai puțin de folos pentru cercetătorii în tradiția lui Mises, vom încheia cu câteva considerații, întâi despre Mises ca om și apoi despre traducerea disponibilă pe site-ul Institutului Ludwig von Mises – România și traducător. Toate acestea, însă după o foarte scurtă încadrare a autorului și cărții din perspectiva istoriei gândirii economice.
Ludwig von Mises (1881-1973) a fost probabil cel mai important membru al școlii austriece de economie, curent intelectual care își are originea în eforturile lui Carl Menger (1840-1921) și ale celor mai importanți succesori ai acestuia (deși nu studenți direcți), Friedrich von Wieser (1851-1926) și Eugen von Böhm-Bawerk (1851-1914). Născută pe de-o parte din Principiile de economie mengeriene[3] și, pe de alta, din disputa cu privire la metodă[4] pe care fondatorul (secondat și de adepți) a avut-o cu școala istorică germană de generația a doua, al cărei lider era Gustav Schmoller (1838-1917)[5], școala austriacă de economie este parte a primei revoluții neoclasice din știința economică survenită în anii ’70 ai secolului al nouăsprezecelea. Specificitatea acestei revoluții este dată de rezolvarea problemei valorii, care blocase practic economia clasică în fundătura teoriei obiective a valorii muncă (cu facilitarea derapajelor marxiste), prin subiectivismul marginalist. „Subiectivism” întrucât valoarea n-a mai fost conceptualizată ca inerentă bunurilor în sine ci ca plasare a satisfacției date de utilizarea unui bun într-o ierarhie de preferințe aparținând unui subiect; „marginalism” întrucât problema valorii nu mai este pusă în termeni de clase de bunuri („valoarea pâinii”) ci „la margine”, adică în termeni de unități precise, discrete, de bunuri, la un anumit moment în timp și spațiu – valoarea unitară („prețul”) a unui stoc de astfel de unități omogene dintr-un bun fiind dată de satisfacția la care s-ar renunța dacă o astfel de unitate s-ar pierde sau distruge (de unde și ideea de „unitate marginală” și „utilitate marginală”). Specificitatea suplimentară a școlii austriece în interiorul acestei revoluții neoclasice, deși existentă de la bun început[6], va deveni clară și rotundă, în opinia noastră[7], abia odată cu Acțiunea umană. În speță, „austriecii” sunt adepții paradigmei logico-verbale în dauna matematizării și, în legătură cu aceasta, cauzal-realiști (anumite fenomene sunt cauzele altora care devin efecte) mai degrabă decât adepți ai conceptului de funcție (fenomenele se co-determină reciproc și simultan, reprezentarea prin grila cauze-efecte nefiind considerată adecvată). De asemenea, și iarăși nu fără legătură cu cele de dinainte, sunt axați pe analiză calitativă, considerând inadecvată metoda cantitativă pentru teoria economică (de regăsit în reluarea aproape obsesivă la Mises a ideii că „în economie nu există constante cantitative”). Și nu în ultimul rând, tocmai pentru că văd fenomenele economico-sociale ca fiind complexe, marcate de acțiunea simultană a unei multitudini de factori sau cauze, austriecii consideră empirismul – înțeles în sensul pozitivismului empirist care s-ar vrea bazat pe experimente controlate din care poate apoi inductiv deriva teorii și legități economice – ca pe o fundătură, reținând – pentru teoria economică propriu-zisă – numai calea apriorismului. În virtutea acestuia, teoria economică este dezvoltată deductiv pornind de la câteva adevăruri simple și greu de contestat la modul serios (care devin axiome).
Ca urmare a unui anumit succes al paradigmei mengeriene, se naște un veritabil curent, atât intern cât și internațional, căruia foarte puțin i-a lipsit să devină mainstream. În spațiul austriac, dincolo de cei doi corifei adjuncți dacă putem spune astfel – Böhm-Bawerk și Wieser – o pleiadă de economiști (de această dată elevi direcți ai lui Menger) aduc contribuții importante, mai mult sau mai puțin în spiritul școlii: Robert Mayer (1855-1914), Gustav Gross (1856-1935), Eugen Philippovich von Philippsberg (1858-1917), Viktor Mataja (1857-1934), Robert Zuckerkandl (1856-1926), Johann von Komorzynski (1843-1911) și alții.
Pe plan internațional viziunea mengeriană marchează decisiv lucrările unei alte galerii de autori (majoritatea astăzi uitați) precum John Bates Clark (1847-1938), Frank A. Fetter (1863-1849), Herbert J. Davenport (1861-1931), Philip H. Wicksteed (1844-1927).
În mediul vienez, imediat după cumpăna secolelor, intră în scenă și alte personalități, între care Ludwig von Mises (1881-1973) și Joseph A. Schumpeter[8] (1883-1950) sunt (astăzi) cei mai cunoscuți. Dar alături de Richard Reis (1866-1938), Hans Mayer (1879-1955), Richard von Strigl (1891-1942), aceștia fac trecerea către generația unor Friedrich A. Hayek (1899-1992), Fritz Machlup (1902-1983), Gottfried Haberler (1900-1995), Oskar Morgernstern (1902-1977), Paul Rosenstein-Rodan (1902-1985), Ewald Schams (1889-1949), Martha Stephanie Braun (1898-1990), Erich Schiff (1901-1992) sau Leo Illy (Schönfeld) (1888-1952), cei mai mulți dintre cei enumerați participând regulat la seminarul privat al lui Mises.
Retrospectiv, așa cum sugeram și mai sus, completarea programului mengerian se realizează abia prin opera misesiană, în speță prin tratatul Acțiunea umană. Menger și-a scris Principiile ca pe un prim volum general introductiv la o operă sistem mai cuprinzătoare dedicată tuturor problemelor economice – atât teoretice cât și aplicate sau de politică economică, cum se spune. Retragerea timpurie a lui Menger de la catedră, moartea lui Böhm-Bawerk în 1914, deplasarea lui Wieser și mai ales a elevilor lui spre o sinteză (totuși imposibilă cu păstrarea specificului austriac mengerian) cu școala de la Lausanne, ascensiunea lui Irving Fisher și a lui Frank Knight în spațiul american și mai ales a lui John Maynard Keynes în cel britanic (și apoi global) concură către o situație în care la momentul 1940 prima ediție germană a tratatului lui Mises să aibă un ton și un profil surprinzătoare chiar și pentru colegi de școală ca Hayek, și deja cu totul atipice în peisajul academic economic mondial. În principal pe baza acestei lucrări – laolaltă, firește, cu întreaga operă misesiană – se va face legătura cu perioada postbelică și va fi posibilă renașterea ulterioară a școlii austriece, de data aceasta în spațiul american. Prin primii doctoranzi din acest spațiu (ca Hans Sennholz (1922-2007), George Reisman (1937-), Israel Kirzner (1930-)) dar mai ales, în opinia noastră, prin opera și personalitatea lui Murray Rothbard (1926-1995), Mises și școala austriacă de factură misesiană de acum[9], își va găsi canalul de exprimare și dezvoltare[10]. Și asta pentru că majoritatea celor asociați astăzi cu școala austriacă (și cu instituția care a contribuit și contribuie cel mai mult la menținerea vie a acestei tradiții – Institutul Ludwig von Mises din Auburn, statul Alabama, SUA) sunt mai mult sau mai puțin rothbardieni: Joseph T. Salerno, Walter Block, Jeffrey Herbener, Roger Garisson, Jörg Guido Hülsmann, Hans-Hermann Hoppe și alții[11].
———————
Note:
[1] Pentru importanța și semnificația cărții în interiorul paradigmei austriece și în afara acesteia, a se vedea: Salerno, Joseph T., The Place of Human Action in the Development of Modern Economic Thought, The Quarterly Journal of Austrian Economics, Primăvara 1999, vol. 2, nr. 1, pp. 35-65; Jeffrey M. Herbener, Hans-Hermann Hoppe, Joseph T. Salerno, Jörg Guido Hülsmann și David Gordon, Introduction to the Scholar’s Edition, introducere la Ludwig von Mises, Human Action. A Treatise on Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2008; sau partea substanțială a monografiei lui Jörg Guido Hülsmann, Mises:The Last Knight of Liberalism, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2007, pp. 759-786, dedicată tratatului misesian.
[2] A se vedea și prefețele extrem de scurte scrise de Mises, de pildă, la lucrări precum Percy L. Greaves, Understanding the Dollar Crisis, Western Islands, 1973, sau Israel M. Kirzner, The Economic Point of View,Van Nostrand, 1960.
[3] Menger, Carl, Principles of Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2007; ediția germană originală Grundsätze der Volkwirtschaftslehre, Braumüller, Wien (Viena), 1871.
[4] A se vedea lucrarea lui Menger intitulată Investigations into the Method of the Social Sciences with Special Reference to Economics, New York University Press, New York and London, 1985 [ed. originală 1883].
[5] De altfel, conform lui Mises, The Historical Setting of the Austrian School of Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 1984, p. 19, titulatura de „școală austriacă” este în intenție persiflatoare la origini și e inițiativa lui Schmoller. Eugen Maria Schulak și Herbert Unterk
fler, în The Austrian School of Economics. A History of Its Ideas, Ambassadors, and Institutions, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2011, p. 28, apreciază că n-ar fi destule informații pentru a susține acest lucru.
[6] Deși de obicei Menger este pus laolaltă cu Stanley Jevons și Leon Walras în categoria pionierilor teoriei utilității marginale, există voci care consideră suficient de clară diferența între primul, pe de o parte, și ceilalți doi, pe de alta. A se vedea William Jaffé, Menger, Jevons and Walras De-homogenized, Economic Inquiry, vol 14, nr. 4, pp. 511-524, decembrie, 1976.
[7] Îl urmăm aici pe Joseph T. Salerno, The Place of Human Action in the Development of Modern Economic Thought.
[8] Despre care trebuie spus că deși austriac ca naționalitate, nu a fost membru al școlii austriece, ci mai degrabă un walrasian asimilabil școlii de la Lausanne. De altfel toți cei menționați mai sus în text trebuie considerați ca aparținând școlii austriece groso modo, neexcluzând diferențele și nuanțele, uneori chiar semnificative.
[9] Fără a minimaliza rolul și importanța lui Hayek, trebuie totuși să observăm că n-a creat în jurul său o școală și poate că acest lucru se leagă și de faptul că nu a scris niciodată un tratat sistematic de economie care să stea la baza acesteia.
[10] Alți participanți importanți la seminarul lui Mises din New York au fost Louis Spadaro, Percy L. Greaves, Bettina Bien Greaves, Leonard Liggio sau Ralph Raico.
[11] Credem că nu forțăm nota dacă îl introducem aici și pe traducătorul Acțiunii umane în limba română, Dan Cristian Comănescu.
