Cu peste 130.000 de semnături strânse, mișcarea civică „Pro Elveția” a cerut guvernului elvețian să organizeze un referendum național privind consolidarea neutralității țării. După ce autoritățile au adoptat sancțiunile UE împotriva Rusiei și au consolidat cooperarea cu NATO, organizatorii referendumului doresc să prevină o erodare treptată a neutralității internaționale a Elveției. De asemenea, ei vor să evite soarta Suediei, care a cerut brusc să adere la NATO după ce Rusia a invadat Ucraina. Guvernul suedez s-a grăbit să abandoneze o politică de neutralitate care datează din perioada napoleoniană, fără a organiza măcar o consultare populară. Această comparație oferă indicii interesante despre voința și capacitatea popoarelor de a rezista înclinației guvernamentale de a se implica în conflicte internaționale.
Neutralitatea elvețiană și războiul din Ucraina
Elveția se bucură de cea mai veche politică de neutralitate militară din lume, care durează de peste cinci secole. După ce a pierdut bătălia de la Marignano în 1515, Elveția a încheiat un acord de pace cu Franța, ceea ce i-a permis să trăiască pașnic timp de aproape 300 de ani. După războaiele napoleoniene, marile puteri ale Europei au confirmat neutralitatea Elveției în 1815. În 1920, Liga Națiunilor a recunoscut în mod oficial statutul de neutralitate al Elveției și a ales Geneva ca sediu. Elveția s-a alăturat Organizației Națiunilor Unite doar foarte târziu, în martie 2002, în urma unui referendum.
Dreptul la neutralitate este recunoscut în legislația internațională prin Convenția de la Haga (1907). Împreună cu dreptul de a nu participa la războaie și de a se bucura de inviolabilitate teritorială, țările neutre își păstrează dreptul la autoapărare. Pentru a descuraja o invazie a Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Elveția a mobilizat aproximativ 850.000 de soldați și s-a bazat, de asemenea, pe fortificații puternice în Alpi. De asemenea, a evitat cu grijă să ia partea vreunei tabere în război și nu a permis zboruri militare deasupra teritoriului său. Însă, această interdicție a fost de multe ori incălcată, mai ales de către avioanele aliate.
Neutralitatea este codificată doar vag în Constituția elvețiană, ca obiectiv politic care trebuie urmărit de către guvern și parlament. În ceea ce privește poziția sa față de conflictele dintre terțe părți, Elveția a încercat să urmeze linia ONU. Ea a rămas strict neutră atunci când au avut loc operațiuni militare fără mandat ONU și a permis drepturi de tranzit, însă nu pentru acțiuni militare, în cazul operațiunilor aprobate de către ONU. În ceea ce privește sancțiunile internaționale, Elveția a sprijinit doar embargourile impuse de către ONU, cum ar fi cel împotriva Irakului din 1991. Începând din 1996, Elveția a participat la programul NATO „Parteneriat pentru pace”, doar pentru că nu se punea problema de a se alătura alianței sau de a participa la conflicte militare.
Când a izbucnit războiul din Ucraina, poziția guvernului elvețian privind sancțiunile internaționale, furnizarea de arme beligeranților și apropierea de NATO a început să se schimbe. Elveția s-a coordonat cu UE în adoptarea unor sancțiuni din ce în ce mai stricte împotriva Rusiei, deși acestea din urmă nu sunt susținute de un mandat ONU. A impus restricții severe asupra persoanelor și companiilor rusești, oprind băncile elvețiene să facă afaceri cu acestea și înghețându-le activele. Mai mult, un oficial elvețian de rang înalt a declarat, în 2022, că țara va impune sancțiuni punitive în cazul în care China ar invada Taiwanul.
Până în prezent, guvernul elvețian a rezistat apelurilor vecinilor europeni de a permite reexportul de arme către Ucraina, dar acest lucru s-ar putea să nu dureze prea mult datorită apropierii de NATO. În ianuarie, guvernul a adoptat un plan de consolidare a apărării și de intensificare a cooperării militare internaționale, în special cu NATO și UE, iar în martie 2023, ministrul elvețian al apărării a participat, pentru prima dată în istorie, la Consiliul Nord-Atlantic al NATO. În acest context, grupuri ale societății civile, susținute de Partidul Popular Elvețian (SVP), cea mai mare mișcare politică din Elveția, au cerut organizarea unui referendum național pentru a consolida neutralitatea țării și a o înscrie în mod clar în Constituția federală.
Ce vor susținătorii referendumului
Organizatorii referendumului propun noi clauze constituționale care să interzică Elveției să intre în orice alianță militară, cu excepția cazului în care ea însăși este atacată. De asemenea, guvernul ar fi împiedicat să impună sancțiuni internaționale, cu excepția cazului în care acestea sunt susținute de un mandat ONU. Țara ar fi obligată să mențină o echidistanță politică absolută în toate conflictele și să rămână complet imparțială. Astfel, în contextul actual, nu ar mai fi posibilă adoptarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei și consolidarea cooperării cu NATO.
Există deja o dezbatere națională aprinsă cu privire la sprijinul acordat de Elveția Ucrainei și la neutralitatea sa în general. Politicienii liberali susțin că țara ar trebui să înceteze să mai „profite” de umbrela de securitate a NATO și să își consolideze legăturile și interoperabilitatea cu aceasta din urmă. Verzii consideră că inițiativa „neutralității” avantajează dictatorii străini și dăunează securității Elveției.
În același timp, conservatorii susțin că orice diluare a neutralității ar putea compromite credibilitatea Elveției ca mediator obiectiv al conflictelor internaționale. De asemenea, ar avea costuri economice semnificative. Având în vedere sectorul său financiar robust și statutul său de centru comercial internațional, Elveția pierde foarte mult dacă aplică sancțiuni țărilor străine și persoanelor bogate. De asemenea, prin aderarea la NATO, Elveția ar trebui să își dubleze cheltuielile anuale de apărare de aproximativ 1% din PIB în prezent. Prin urmare, peste 90% dintre elvețieni susțin statutul de neutralitate al țării, deși o ușoară majoritate înclină spre legături mai strânse cu NATO, potrivit unui sondaj recent.
În opinia noastră, cel mai puternic argument în favoarea neutralității elvețiene vine din partea SVP, care a afirmat într-o declarație de susținere a referendumului că: „Dacă toate statele s-ar comporta ca Elveția, nu ar mai exista război”. Acest lucru pare cu atât mai adevărat în actualul mediu geopolitic internațional, din ce în ce mai polarizat de politica marilor puteri și în care țările mai mici se străduie din greu să evite să fie implicate în conflictele internaționale. De asemenea, această afirmație este adevărată în general, așa cum o arată poziția clară anti-război a lui Rothbard în analiza sa libertariană din Etica libertății.
Potrivit lui Rothbard, guvernele duc războaie prin intensificarea extragerii de resurse din teritoriile și populația pe care le controlează, fie prin impozitare, fie prin recrutarea de militari, fie prin ambele. Ele afectează invariabil și persoane private străine, deoarece cetățenii țării inamice sunt resursele care permit statului advers să lupte. În cele din urmă, războaiele sporesc puterea statului și a grupurilor speciale de interese în detrimentul libertății cetățenilor obișnuiți. Prin urmare, libertarienii ar trebui să facă întotdeauna presiuni asupra guvernelor pentru a evita implicarea în războaie interstatale. În practică, acest lucru ar însemna să urmeze o politică strictă de neutralitate, precum Elveția.
Suedia a urmat o cale diferită
Timp de aproape două secole, Suedia a reușit să-și mențină neutralitatea militară, iar în plus, și-a dezvoltat o reputație de negociator iscusit în conflictele internaționale. Cu toate acestea, de la începutul anilor 2000, Suedia și-a intensificat relațiile cu NATO, iar la începutul războiului din Ucraina, a solicitat brusc să adere la alianță. Guvernul suedez a justificat această ruptură clară cu trecutul prin teama de amenințarea militară rusă. Cu toate acestea, Rusia a respectat neutralitatea Suediei în vremuri turbulente îndelungate – două războaie mondiale și Războiul Rece. La acea vreme, Suedia nu era nici măcar membră a UE și nu beneficia de clauza de apărare reciprocă a clubului. Dar acum, ca răspuns la demersul Suediei, Rusia a amenințat că va lua „contramăsuri politice și tehnico-militare”.
În termeni de costuri și beneficii, aderarea pare mai benefică pentru NATO decât pentru Suedia. Aceasta din urmă a anunțat deja creșterea cheltuielilor sale pentru apărare la 2% din PIB (așa cum se cere pentru toți membrii NATO) de la 1,5% din PIB în 2023. În plus, Suedia aduce în NATO un complex militar-industrial de clasă mondială și îmbunătățește semnificativ poziția geostrategică a alianței în Marea Baltică.
În ceea ce privește beneficiul unei securități sporite, este foarte puțin probabil ca Suedia să fie atacată, inclusiv de Rusia. În același timp, Suedia va fi obligată să ajute la apărarea oricărei țări NATO care ar fi atacată. De la sfârșitul Războiului Rece, SUA și-au înmulțit intervențiile militare externe fără o justificare adecvată și, prin urmare, Suedia riscă să fie târâtă în tot felul de conflicte militare, directe și prin interpuși, doar pentru a apăra interesele SUA. De asemenea, este foarte discutabil dacă NATO a rămas, sau nu, în primul rând, o alianță defensivă.
Este la fel de îngrijorător faptul că o decizie atât de importantă pentru viitorul Suediei a fost luată pe baza unor sondaje de opinie care, la momentul solicitării de aderare la NATO, au dat doar o majoritate foarte slabă în favoarea acesteia. Într-o democrație reală, această decizie ar fi necesitat cu siguranță o dezbatere adecvată și o consultare formală a poporului suedez prin vot direct.
Concluzie
Mai multe țări europene – Ungaria, Slovacia, Croația – au votat politicieni care pledează pentru o soluție pașnică rapidă la războiul din Ucraina și care ridică interesele naționale deasupra politicii marilor puteri. Referendumul elvețian privind neutralitatea va servi drept un alt barometru pentru sentimentul public cu privire la actualul mediu internațional conflictual. Depinde de cetățenii elvețieni, luând în calcul și experiența suedeză, să facă alegerea corectă în cadrul unui eventual referendum, pentru a-și păstra pacea, libertatea individuală și o democrație funcțională.
