Disputa liber schimb sau protecționism revine din nou în actualitate în condițiile pandemiei de Covid19. Numărul statelor care aplică restricții la exportul de echipamente medicale necesare în lupta cu Covid19 crește cu fiecare lună. Din cele 54 de măsuri de restricționare a exporturilor de la îneputul anului, 34 dintre acestea sunt doar pe luna martie, care tocmai s-a încheiat (Tackling Covid19. Together, p. 2).
Din nefericire, și România este deja pe harta statelor care au restricționat exportul de medicamente și echipamente medicale în legătură cu Covid19. Ce tip de politică comercială ar trebui deci aplicată pe timpul unei pandemii? Mai liberală sau mai restrictivă? Intuiția ne-ar spune mai restrictivă (pentru a ne proteja proprii cetățeni), însă economia ne învață că există multe argumente în favoarea unei politici comerciale mai liberale. Avem șansa, cunoscând argumentele economice, să prevenim o criză nu doar economică, ci și umanitară.
În ultimile două rapoarte publicate de Gobal Trade Alert (GTA) pe tema relației dintre eficacitatea politicilor naționale de sănătate și politica comercială, sunt prezentate câteva argumente în favoarea menținerii unei politici comerciale de liber schimb, adică a unui trafic internațional liber cu echipamente medicale necesare în tratarea Covid19. Ele ar putea fi sintetizate astfel: argumente politico-economice și argumente etico-morale.
Argumentele politico-economice se regăsesc pe două paliere de discuție, cel al exporturilor și cel al importurilor. Ambele susțin că suntem într-o situație în care este important ca eforturile realizate în politica națională de sănătate să nu fie anulate de politici comerciale aberante (ex. restricția exportului de echipamente medicale).
În privința limitării sau restricției totale a exportului de medicamente, argumentul favorabil susține că în felul acesta firmele producătoare și exportatoare vor produce mai mult pentru piața națională. Ce nu se ia în vedere, desigur, este costul de oportunitate.
Oricare ar fi câștigul temporar din limitarea exporturilor, pierderile ulterioare vor descuraja firmele locale să crească producția și să investească în capacități noi, exact ceea ce Organizația Mondială a Sănătății a cerut în prezent. În termeni practici, în timpul unei pandemii, aceasta înseamnă că o interdicție la export „asigură” anumite stocuri medicale în prezent, în detrimentul unui volum mai mare de stocuri ce ar putea fi produs în viitor la nivel local (Tackling Covid19. Together, p. 7).
Așadar ceea ce câștigi acum prin asigurarea unui stoc de bunuri medicale de urgență (măști, combinezoane, ventilatoare medicale etc.) forțând exportatorii să-și limiteze vânzările, vei pierde în viitorul apropiat deoarece va dispărea stimulentul acestora de a investi în capacități de producție superioare (din perspectiva volumului). Scopul este deci ca producția la nivel național să crească, dar nu prin a-i forța pe unii să suporte costuri aberante, ci a lăsa firmele să depisteze via mecanismul prețurilor când este cazul să producă mai mult pentru piața locală. Vom spune de unde știm că firmele pot face asta? Răspunsul este contraintuitiv: prețurile le vor indica unde este nevoia mai mare. Sigur, putem întreba în mod similar de ce ar ști mai bine decât firmele/antreprenorii un comando militar condus de tehnocrați în domeniul medical?!
Apoi, soluția temporară a stimulentelor fiscale pentru aceste firme, pentru a compensa pierderile rezultate din reducerea exportului, va genera probleme ulterioare (presiuni pe buget, care oricum au crescut în condițiile instituirii statului asistențial universal pe timp de Covid19). Nimeni – responsabil politic – nu-și dorește presiuni mai mari pe buget, mai ales având în vedere că perspectiva unei tranșe consistente de la FMI este cât se poate de reală.
Ceea ce poate părea un răspuns politic oportun la o problemă sanitară sporește de fapt povara asupra finanțelor publice la momentul nepotrivit (Tackling Covid19. Together, p. 7).
Pericolul retalierii (adică răspuns similar) este și el adus în discuție de rapoarte. Dacă vei limita exporturile către partenerii tăi comerciali, trebuie să te aștepți să-ți fie mai dificil să imporți de la ei echipamente medicale. Apare deci o dinamică a intervenționismului și puțini ies din asta. Se escaladează măsurile care au ca efect limitarea volumului de echipamente medicale comercializat (atât ca producție cât și ca distribuție).
În al treilea rând, interdicțiile privind exportul pun în pericol cooperarea interguvernamentală. Eroziunea încrederii între națiunile participante la comerțul internațional nu se limitează la livrările medicale și cooperarea în materie de sănătate… Este posibil ca partenerii comerciali să nu uite (n.t. pe viitor) impunerea unor interdicții formale sau informale în calea exportului de medicamente și echipamente cheie – o problemă ridicată recent de un oficial al Case Albe în privința pandemiei de H1N1 din 2009. Aliații adevărați nu recurg la restricții în calea exportului în momente ca acestea (Tackling Covid19. Together, p. 7).
În plus, restricționarea exportului va fi – așa cum se arată în rapoarte – un dar făcut naționaliștilor și populiștilor din țările vizate. Aceștia vor specula probabil momentul și vor încerca viabilizarea politică a ideilor protecționiste. Așa cum știm că fac deja și unii politicieni de la noi, auto-declarați liberali.
O soluție de avarie indicată de rapoartele GTA – costisitoare totuși fiscal – este o schemă de prețuri minime la care statul se angajează să cumpere stocurile necesare la nivel național, în felul acesta asigurând necesitățile.
Securitatea aprovizionării poate fi în anumite cazuri o falsă problemă – și chiar pretext protecționist. În privința echipamentelor necesare pentru Covid19 nu se poate pune problema restricționării exportului pe motivul securității aprovizionării, dintr-un motiv foarte simplu. Statistic vorbind, există doar patru produse medicale din lista de necesare pentru Covid19 care sunt produse și exportate de un număr mai mic de 10 exportatori. Potrivit GTA trei dintre aceste patru produse sunt din categoria îmbrăcăminte de protecție (ex. combinezoane), restul sunt termometre. Valoarea exportului cu aceste produse în 2018 a fost sub 1,5 miliarde de dolari. O posibilă explicație este că există o ofertă consistentă la nivel național, deci niciun motiv de panică.
Aceste valori mici ale comerțului se pot explica prin existența unor prețuri foarte mici sau o ofertă locală de dimensiuni mari, niciuna dintre aceste explicații nefiind în concordanță cu argumentul vulnerabilității la un număr mic de furnizori străini „lacomi” (Tackling Covid19. Together, p. 8).
Pentru toate celelalte tipuri de necesare Covid19, adică kituri de testare și echipamente înrudite, dezinfectanți și produse de sterilizare, consumabile medicale și alte aparate medicale (precum ventilatoarele medicale sau aparate de oxigenare) există mai mult de 10 exportatori mari și o piață pe măsură. Spre comparație, în 2018, valoarea exportului cu produse din categoria dezinfectanți și produse de sterilizare a depășit 300 miliarde dolari, în timp ce exportul cu produse din categoria kituri de testare și aparate înrudite s-a ridicat la 185 miliarde dolari. Nu există, deci, rațiuni suficiente pentru a invoca securitatea aprovionării, atât timp cât există o cooperare internațională pe linia evitării restricției exporturilor.
În privința importului, concluzia rapoartelor este simplă: barierele tarifare (taxele) sau netarifare (licențe de import, achiziții guvernamentale de tip cumpără local ș.a.) vor reduce din eficiența politicii naționale de sănătate, implicația umană fiind că personalul medical este pus în pericol direct prin astfel de măsuri. Barierele la import cresc prețurile produselor medicale și astfel costul spitatelor și al personalului medical în lupta cu Covid19. Mai mult:
în măsura în care profesioniștii din domeniul sănătății nu pot folosi echipament de protecție provenit din străinătate sau uzează îmbrăcămintea de protecție, atunci există un risc mai mare pentru propria sănătate atunci când tratează pacienții cu COVID-19. Directorul general al OMS avea dreptate atunci când a susținut că nu se poate lupta cu COVID-19 fără profesioniști medicali de prim rang, care rămân sănătoși (Tackling Covid19. Together, p. 8).
Ca atare:
fiecare guvern ar trebui să (re)examineze calculul politico-economic care stă la baza măsurilor tarifare și non-tarifare curente care afectează importurile de produse medicale și săpun, cu inten5#539;ia de a le elimina imediat (Tackling Covid19. Together, p. 8).
Rapoartele GTA mai arată – pe baza unui studiu econometric – faptul că există o tendință evidentă de scădere a importurilor de echipamente medicale atunci când taxele la import sar de 5% ad valorem (engl. sensitivity of imports of medical supplies to tariffs). Implicația practică (de politică comercială) a acestui fapt este că:
Aprovizionarea la extern cu produse medicale și săpun s-ar extinde considerabil dacă taxele pe aceste importuri ar fi abolite. Va crește astfel cererea de produse medicale și săpun, ceea ce evidențiază din nou provocarea centrală cu care se confruntă astăzi guvernele – încurajarea extinderii substanțiale și rapide a capacității de producție a produselor medicale necesare pentru a depăși criza COVID-19 (Tackling Covid19. Together, p. 9).
Din figura nr. 1 a Raportului Tackling Coronavirus. Together (p. 16) se poate observa că România se plasează în categoria țărilor ce aplică taxe medii sub 3% pe echipamente necesare Covid19. Deși ar părea că importurile noastre nu sunt sensibile la acest nivel al tarifului, o reevaluare rapidă a Ministerelor de resort n-ar strica. În fond, ca economiști știm faptul că ne putem exprima ușor despre incidența unei taxe, dar mai greu despre impactul ei, care este pur subiectiv și dificil (dacă nu imposibil) de calculat.
Argumentul etico-moral adus privește perdanții unei eventuale politici comerciale restrictive. 25 din națiunile care produc echipamente medicale necesare în tratarea Covid19 (e.g. ventilatoare medicale) sunt națiuni ce fac parte din lumea dezvoltată economic. Dacă aceste națiuni vor interzice sau limita exporturile principalii perdanți vor fi țările din spațiul slab dezvoltat sau chiar subdezvoltat (care oricum au o situație economică problematică), respectiv America Latină, Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est.
miliarde de oameni din țările în curs de dezvoltare depind de comerțul internațional pentru acces la această tehnologie critică, folosită pentru a ajuta pacienții care suferă de stadii avansate de COVID-19 (Tackling Covid19. Together, p. 2).
Există multe cauze umanitare pentru care se luptă lumea astăzi. În contextul actual, o dovadă de umanitate sau umanitarism este să ne raliem la cauza menținerii unui comerț internațional liber. Dacă suferim că sunt exploatați copiii la munci grele prin aceste zone, sau că au venituri foarte mici, sau că trăiesc în mizerie, atunci e cu atât mai important să susținem exporturile libere de echipamente medicale. Deși ar putea părea că nu facem decât să schimbăm locurile perdanților (prin exporturi libere), respectiv mutăm povara pe proprii cetățeni, în realitate ceea ce facem este că transformăm comerțul internațional într-un joc cu sumă pozitivă, în care toți participanții obțin beneficii printr-un volum mai mare de bunuri. Vor fi mai multe echipamente medicale disponibile, acesta fiind cel mai important lucru într-o pandemie. Restricția exportului de echipamente medicale se bazează în acest caz (ca și în multe alte cazuri) pe falsa presupoziție că în comerț cineva câștigă (firmele, cetățenii statelor importatoare), iar altcineva pierde întotdeauna (cetățenii statelor exportatoare) – joc cu sumă nulă, eroarea lui Montaigne (vezi Ludwig von Mises, Acțiunea umană, 2018, p. 686). Or, comerțul devine joc cu sumă nulă abia atunci când exportul este limitat prin măsuri coercitive, căci limitarea e impusă din exterior și modifică artificial preferințele celor implicați.
Un argument interesant adus de cele două rapoarte se referă la modalitatea politico-instituțională în care trebuie procedat pentru a coopera internațional în virtutea menținerii exporturilor libere în situația prezentă. O surpriză poate pentru adepții multilateralismului, căci o criză necesită soluții și măsuri urgente în care nu-și au loc și rost tipicele mega-întâlniri-costisitoare de consultări ce se desfășoară de regulă în cadrul OMC. Un apel deci la suveranitate națională (fără naționalism) și unilateralism, o idee pe care mulți experți ai integrării și globalizării o cred depășită. Într-un cuvânt, a menține exporturile libere de echipamente medicale e o treabă ce ar ține de propriul guvern. Schimbul liber unilateral (engl. unilateral free trade) este de altfel și soluția clasic liberală la un context internațional în care toate guvernele în jurul tău „joacă miuța” cu eroarea lui Montaigne.
Concluziile GTA privind criza Covid19
Prezentăm mai jos concluziile rapoartelor GTA privind măsurile publice necesare pe care le pot lua guvernele în situația actuală.
1. Eliminarea imediată a tarifelor la toate bunurile COVID-19 identificate de Organizația Vamală Mondială și pe săpun.
2. Eliminarea imediată a restricțiilor la export, inclusiv schemele de autorizare export și cele referitoare la exporturi paralele, pe toate bunurile COVID-19 identificate de Organizația Vamală Mondială. Aceasta se aplică și bunurilor transbordate.
3. Suspendarea pe timp de doi ani a tuturor reglementărilor naționale privind achizițiile publice și a măsurilor de localizare impuse de stat care fac dificilă aprovizionarea transfrontalieră a bunurilor COVID-19 identificate de Organizația Vamală Mondială.
4. Nu va fi introdusă nici o nouă limită la importul sau exportul de mărfuri declarate COVID-19, menționate la punctele 1-3 de mai sus.
5. Revizuirea imediată în termen de o lună a tuturor politicilor netarifare, a reglementărilor și practicilor care au potențialul de a limita importul sau exportul de produse COVID-19, părți și componente ale acestora și săpun.
6. Atâta timp cât livrările medicale și vaccinurile implicate sunt puse la dispoziție rapid pentru cumpărătorii din întreaga lume, se impune o suspendare pentru doi ani a normelor regionale și OMC privind ajutorul de stat, al căror scop specific este: creșterea producției de bunuri medicale sau extinderea capacității de producție a materialelor medicale, sau cercetare și dezvoltare, testare și distribuirea vaccinurilor relevante.
7. Evitarea limitării prin contract comercial sau alt mijloc guvernamental drepturile unui furnizor medical, al unui furnizor de medicamente sau al unui furnizor de vaccin să livreze oricărui cumpărător din întreaga lume un produs sau serviciu necesar pentru a face față pandemiei COVID-19.
8. Eliminarea impedimentelor în mișcarea transfrontalieră a personalului sănătos necesar pentru creșterea producției de materiale medicale COVID-19, care dezvoltă, testează, produce și distribuie vaccinuri și transportă astfel de produse la nivel internațional.
9. Asigurarea accesului la infrastructurile critice de transport, comunicare și legale care facilitează circulația transfrontalieră a bunurilor COVID-19 și a componentelor de pe lanțul de aprovizionare, a vaccinurilor și medicamentelor, inclusiv datele, ideile și proprietatea intelectuală asociate dezvoltării acestora.
10. Acest pachet de măsuri nu poate fi împiedicat sau evitat prin acțiuni ale nivelurilor sub-naționale ale guvernării sau ale altor organe ale statului independente de guvernul central.
Măsurile prezentate în cele două rapoarte GTA pot fi încadrate relativ ușor la măsuri liberale. Tot ce poate face un stat într-un caz de criză este să nu complice problema mai tare, prin măsuri care contravin legilor economice de bază. Este un alt fel de a spune că puterea statului – mai ales într-o criză – trebuie redusă, iar puterea inițiativei private și a individului trebuie crescută. Din nefericire, cu intenție sau fără, guvernele au un palmares bogat în direcția opusă. Iar evidențele în privința eșecului acestora de a gestiona situații de criză par să nu convingă încă populația că problema rezidă în mijlocul ales pentru a gestiona criza, și nu în profesionalismul, seriozitatea sau virtuțile unui anume responsabil guvernamental. Atât timp cât mijlocul ales prin consens democratic este taxarea și redistribuția (deci refuzul libertății individuale), tot ce putem spera este să mai cârpim pe ici, pe colo problemele. Poate măcar avem noroc să evităm molimele ideologice ale secolului trecut. Și n-ar fi puțin deloc.
Liberalismul n-a clădit și nu clădește pe speranța abolirii suveranității diverselor guverne naționale, un obiectiv care s-ar solda cu războaie interminabile. El urmărește recunoașterea generală a ideii de libertate economică. Dacă toate popoarele devin liberale și înțeleg că libertatea economică le servește cel mai bine interesele, atunci suveranitatea națională nu va mai genera conflicte și război. Pentru o pace durabilă nu sunt necesare nici tratate și acorduri internaționale, nici tribunale internaționale și organizații, ca defuncta Ligă a Națiunilor sau succesoarea ei, Organizația Națiunilor Unite. Dacă principiul economiei de piață este universal acceptat nu mai sunt necesare asemenea instrumente; dacă nu este acceptat, ele nu sunt de nici un folos. Pacea durabilă nu poate fi decât produsul unei schimbări ideologice. Câtă vreme oamenii se cramponează de dogma lui Montaigne și consideră că nu pot prospera din punct de vedere economic decât pe seama altor țări, pacea nu va fi niciodată altceva decât o pregătire pentru următorul război (Mises, 2018, p. 707).
Textul prezent este un rezumat al celor două rapoarte privind pandemia Covid19 emise de Global Trade Alert, un portal care prezintă regulat situația intervențiilor guvernamentale în sfera comerțului internațional.
Cele două rapoarte (Tackling Coronavirus. Trade Policy Dimension – 11 martie 2020; Tackling Covid19. Together – 26 martie 2020) pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.globaltradealert.org/reports.
