Domnule Președinte,
Sunteți informat probabil cu privire la nemulțumirea Consiliului de Export privind decizia ministrului Economiei de a sista unele programe de susținere a exporturilor. Pe această cale, doresc să vă aduc la cunoștință un punct de vedere alternativ, diferit de ceea ce ați citit deja în scrisoarea ce v-a fost adresată.
În primul rând, scrisoarea scoate în evidență scăderea exporturilor în 2020 și accentuarea deficitului balanței comerciale. Scăderea exporturilor, dar și a importurilor în 2020 este unul din efectele pandemiei. Încă din aprilie 2020, Organizația Mondială a Comerțului anticipase o scădere estimată între 13% și 32% a comerțului internațional. Așadar, prima cauză a restrângerii exporturilor sunt restricțiile care s-au impus în toate țările în timpul pandemiei.
În al doilea rând, se vorbește despre adâncirea deficitului comercial. Lumina în care se prezintă deficitul comercial este, de regulă, una negativă. De ce se întâmplă asta? Deoarece importurile sunt judecate – în mod eronat – independent de exporturi. Teoria economică standard ne spune că teama de deficitul comercial (importurile mai mari decât exporturile) este una nefondată. Exporturile sunt instrumentul prin care se plătesc de fapt importurile.
Resursele obținute în urma a ceea ce vând toți producătorii români în străinătate, vor plăti ceea ce dorim să cumpărăm din străinătate. Dacă astăzi noi cumpărăm mai mult decât vindem acest lucru este posibil să se datoreze unei monede relativ stabile, sănătoase, dar și unor resurse monetare existente. Moneda care iese din țară pentru plata importurilor se întoarce fie prin investiții străine, fie prin intermediul importatorilor străini, care vor cumpăra exporturile noastre. Însă acest lucru trebuie privit într-o dinamică a economiei regionale și internaționale, nu fragmentat sau decupat pe diverse intervale de timp, așa cum de regulă fac buletinele statistice. Deficitul comercial al României de astăzi poate va fi finanțat peste un an, doi sau zece, prin achiziții de active imobiliare sau mobiliare pe care companiile străine le vor face aici.
Dacă îl judecăm decupat de dinamica antreprenorială devine irelevant, căci afacerile și economia internațională nu funcționează în regim trimestrial, semestrial, bilunar, anual etc. Concluzia aici ar fi că, puțină relaxare n-ar strica, deci să încercăm să observăm ce se întâmplă cu acest deficit într-o dinamică pe mai mulți ani. În acest sens, desigur, nu reprezintă o soluție nici apelarea la o politică monetară laxă care încurajează creditarea și reduce rata dobânzii. Aceasta ar putea conduce la o creștere a importurilor, deci un deficit comercial generat de cauze monetare.
În al treilea rând, discuțiile despre comerțul exterior ascund probleme (macro)economice mai serioase. Scrisoarea pe care ați primit-o nu adresează aceste probleme, însă eu, alături de câțiva colegi profesori am avut șansa și curiozitatea să investigăm aceste probleme printr-un studiu recent. Am putut observa că poziția competitivă și deci cantitatea, dar și calitatea exporturilor este intim legată de calitatea instituțiilor socio-economice interne. Așa cum arată și Daron Acemoglu, dacă nu există instituții incluzive care să garanteze (de facto) dreptul la proprietate privată și la un mediu antreprenorial despovărat de fiscalitate, capitalul necesar nu se va forma și va fi cu atât mai greu ca țara să-și descopere posibilele avantaje comparative la producția anumitor bunuri.
Aici ar trebui purtate discuțiile, însă este nevoie de cineva care nu participă direct la mecanismul asistențial privind comerțul internațional, căci astfel se poate asigura o privire cât mai obiectivă. Comerțul internațional (în cifre) nu face decât să dea măsura propriilor instituții interne. Dacă în țară infrastructura este deficitară, fiscalitatea împovărătoare, inflația erodează economiile, corupția este prezentă și ea, companiile de stat spulberă bugete publice și subvenții enorme, poziția țării în comerțul internațional va fi una nesemnificativă.
Dacă Consiliul Exportatorilor este îngrijorat de problema acutizării deficitului comercial, am dori să le punem în vedere existența legăturii între această subcomponentă a balanței de plăți și deficitul public. În mod paradoxal, finanțarea măsurilor de stimulare a exporturilor prin cheltuieli publice mai mari poate conduce la creșterea importurilor și inhibarea exporturilor. Gândiți-vă, de pildă, la sursa fondurilor menite să finanțeze exporturile românești. Nu provin acești bani din taxele plătite chiar de firmele aflate pe profit, adică, de la acei agenți economici care ar fi avut cele mai mari șanse să concureze și pe piețele internaționale?
E lesne de înțeles că aceste firme potențial exportatoare dispun acum de mai puțini bani pentru a investi în propria capacitate de producție. De asemenea, dacă fondurile provin din împrumuturile contractate de către stat, nu au agenții economici din străinătate mai puține resurse pentru a achiziționa bunuri de la producătorii români, ținând cont că o parte din bani sunt acum orientați către achiziționarea titlurilor de stat?
Subvențiile la export (de orice natură ar fi) nu fac decât să dilueze percepția agenților economici care le primesc, asupra economiei internaționale. Încurajarea exporturilor prin subvenții înseamnă de fapt o notă de plată pentru întreaga populație care plătește taxe. Înseamnă îmbunătățirea artificială a poziției competitive a unei țări, prin reducerea capitalului disponibil către alte utilizări ce ar fi făcut sens economic.
Comerțul internațional devine astfel un joc cu sumă nulă, căci ceea ce câștigăm mecanic în competitivitate la nivel agregat, pierdem în putere de cumpărare (încet, dar sigur) la nivel individual. Niciun cetățean român nu tresaltă de bucurie că au crescut exporturile, dacă la nivel personal observă cum prețurile cresc, taxele se plătesc greu, infrastructura avansează foarte încet, afacerile se deschid și se închid greu etc. Este deci cel puțin nerezonabil să pretindem un drept la susținere publică, în situația în care suntem acum.
Ideea aceasta este veche și este o idee mercantilistă, potrivit căreia importurile trebuie evitate și exporturile încurajate. Ideea avea un sens (dar nu economic) în secolele XVI-XVIII, în contextul în care monarhii absolutiști ai vremii aveau dorința menținerii unei mase monetare mari la nivel intern cu scopul finanțării conflictelor militare. Dar în contextul unei lumi și a unei țări care își asumă angajamente privind menținerea păcii via mecanismele euro-atlantice, ideea mercantilistă privind comerțul exterior este cu totul nepotrivită.
Noi trebuie să încurajăm un mediu de afaceri responsabil, independent și pe deplin conștient că ajutorul public poate fi legitimat cel mult pentru situații speciale (cum este o pandemie, un război, un hazard natural etc.). Dacă filozofia noastră economică e că, pe timp de pace, ne lansăm într-o cursă a subvențiilor la export, atunci nu trebuie să ne mire că vom crea o dependență a anumitor agenți economici de ajutorul public și că aceștia se vor opune la orice măsură care are intenția de a reduce din ineficiența economică.
Mai mult, nu trebuie să ne mire dacă celelalte țări vor aplica ceea ce se numește politică de retorsiune, adică se vor lansa și ele în aceeași cursă. Escaladarea protecționismului încurajează ineficiența, proasta alocare a resurselor, stagnare economică și un mediu de afaceri clientelar, care nu răspunde cererii, ci răspunde birocrației.
În al patrulea rând, utilizarea termenului de sabotaj în scrisoare, denotă – sperăm – doar o neînțelegere a termenilor. Nu poate fi vorba de niciun sabotaj. Cel puțin nu la nivel principial. Dacă legea e viciată de principii economice mercantiliste sau protecționiste, atunci este firesc ca o persoană cu vederi liberale să încerce să schimbe acest lucru. O discuție onestă despre asta în sânul partidelor de la guvernare ar fi extrem de utilă.
În al cincilea rând, acuza privind lipsa de experiență managerială a ministrului denotă o perspectivă tehnocrată asupra economiei, ce are multiple probleme și riscuri. Nu trebuie să treci printr-o problemă ca să recunoști și să înțelegi existența ei. Să ne imaginăm cum ar suna această acuză în domeniul sănătății: e musai ca doctorul să fi trecut prin boală ca să poată propune soluții pentru boală? E musai ca profesorul de economie să aibă afaceri ca să poată vorbi despre teoria economică a afacerilor? E musai ca criticul unei picturi să fie și pictor ca să se poată pronunța?
Exemplele pot continua. Tehnocrația nu adresează problemele reale ale comerțului internațional, căci în fond e vorba de principii. Un ministru cu „activitate prodigioasă în domeniul producției” poate avea unele avantaje tehnice, însă asta nu garantează că așază economia pe drumul prosperității și eficienței. Ceea ce contează este perspectiva sa teoretico-economică.
În al șaselea și ultimul rând, lipsa participării ministrului la consultări, în măsura în care nu ascunde alte tipuri de probleme, este cât se poate de normală. Consultările au rolul de a facilita comunicarea între instituție și mediul de afaceri, cu condiția ca ele să nu se transforme în ședințe de antreprenoriat politic, un soi de fascism economic. Adică în care mediul de afaceri cere sistematic sprijinul statului, iar ministrul și secretarii de stat devin mâinile drepte bune la semnat programe și proiecte ce vor fi pompate în piață.
E nevoie în anumite situații ca cineva să practice un soi de asceză instituțională pentru a putea observa perspectiva întreagă, pentru a putea pune întrebări relevante despre direcția în care merg lucrurile.
Am convigerea că veți lua în seamă acest punct de vedere alternativ asupra comerțului internațional și nădăjduiesc că va constitui pentru dumneavoastră un moment important de reflecție.
În final, doresc să menționez că studiul citat în text este disponibil spre consultare pe site-ul Institutului Ludwig von Mises România, la adresa https://mises.ro/1277/internationalizarea-firmelor-romanesti-inca-dependenta-de-institutii-extractive.
Mulțumesc pentru atenție,
Lect. univ. dr. Andreas Stamate-Ștefan
Facultatea de Relații Economice Internaționale – ASE București
Cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România
