Există o mare confuzie cu privire la semnificația creșterii economice. Mulți par să creadă în mod eronat că aceasta are legătură cu PIB-ul sau cu producerea de bunuri. Nu este așa. Creșterea economică înseamnă capacitatea tot mai mare a unei economii de a satisface dorințele oamenilor, oricare ar fi acestea – adică de a produce bunăstare.
PIB-ul este o modalitate mai degrabă incapabilă de a surprinde acest lucru folosind statistici [oficiale] și este, prin urmare, manipulat de cei care beneficiază de pe urma manipulării acestor cifre. PIB-ul nu înseamnă creștere.
De asemenea, a avea mai multe lucruri în magazine nu înseamnă creștere. Producerea unor cantități tot mai mari de lucruri pe care nimeni nu este dispus să le cumpere este exact opusul creșterii economice: este irosirea capacității noastre productive limitate. Dar rețineți cuvântul „dispus”. Bunăstarea nu se referă la nevoi [obiective], ci la capacitatea de a îndepărta disconfortul resimțit. Acest obiectiv poate fi corect sau greșit, dar asta e mai puțin important. Creșterea economică este capacitatea sporită de a satisface orice dorințe ale oamenilor, indiferent de motivele pentru care au aceste dorințe.
Cel mai nou iPhone sau cea mai nouă jucărie de plastic fabricată în China nu sunt exemple de creștere economică. Exemplele mai potrivite ar fi: disponibilitatea unor locuințe, a alimentelor și a hranei de calitate și capacitatea de a trata bolile.
Un exemplu evident de creștere economică încă de pe vremea lui Malthus este sporirea enormă a capacității noastre de a produce alimente. Cantitatea și calitatea au crescut foarte mult. Folosim mai puține resurse pentru a satisface mai multe nevoi – acesta este sensul creșterii economice. Modul de viață economic înseamnă pur și simplu economisire sau găsirea unei mai bune utilizări a resurselor limitate (nu numai a celor naturale). Creșterea economică înseamnă, prin urmare, o mai bună economisire, ceea ce înseamnă că avem capacitatea, deci că ne putem permite să satisfacem mai multe dorințe decât nevoile de bază.
Partea frumoasă a creșterii economice este că se aplică societății în ansamblu, precum și fiecărui individ: creșterea capacității de producție înseamnă mai multe modalități de satisfacere a dorințelor, dar și modalități mai ieftine de a face acest lucru. Dar acest lucru nu înseamnă, desigur, că distribuția accesului și a capacității de a consuma este egală și instantanee. Ea se răspândește în mod progresiv și va ajunge la toată lumea.
De asemenea, creșterea productivității sporește cu adevărat puterea de cumpărare a tuturor banilor, inclusiv (și cel mai important) a salariilor mici, făcând astfel mult mai „accesibilă” satisfacerea propriilor nevoi și dorințe. Dar rețineți că distribuirea unei astfel de prosperități nu poate fi egală sau instantanee: orice inovație, bun sau serviciu nou etc. va fi creat undeva, de cineva – nu poate fi creat instantaneu pentru peste șapte miliarde de oameni. Prin urmare, orice lucru nou, inclusiv noile locuri de muncă și noile capacități de producție, trebuie să se răspândească – progresiv – în întreaga economie.
Având în vedere că tot timpul sunt create lucruri noi, înseamnă că nu vom ajunge niciodată la un punct în care toată lumea să se bucure de exact același nivel de trai. Nu poate fi altfel, deoarece creșterea economică și bunăstarea pe care o generează prin capacitatea de a satisface dorințele sunt un proces. Egalitatea perfectă este posibilă numai dacă nu există creștere economică: înseamnă a trage frânele, a nu crește bunăstarea. Aceasta înseamnă, cu alte cuvinte, a nu crește confortul și standardele de viață, a nu descoperi modalitățile de tratare a bolilor pe care altfel le-am putea vindeca în curând.
Acestea sunt opțiunile noastre, nu visurile utopice privind „accesul egal la rezultatul creșterii”.
De aici nu rezultă, desigur, că ar trebui să fim mulțumiți de inegalități. Înseamnă doar că ar trebui să recunoaștem că unele inegalități sunt inevitabile dacă dorim ca toată lumea să se bucure de standarde de viață mai ridicate. Dar ar trebui să recunoaștem, de asemenea, că o mare parte din inegalitatea pe care o vedem astăzi nu este de acest tip „natural”: este o inegalitate de origine mai degrabă politică decât economică. Aceasta se prezintă sub două forme: moștenită din privilegiile de care s-a bucurat o minoritate în trecut, consolidate de structurile politice și sociale contemporane, și privilegiile create astăzi prin politici ce generează câștigători (clientelism, favoritism, căutare de rente etc.)
Din punctul de vedere al creșterii economice ca fenomen economic, inegalitatea generată de politici are efecte atât asupra creării, cât și asupra distribuției prosperității:
1. Politicile creează câștigători: (a) protejându-i pe unii de concurența noilor intrați și a unor potențiali viitori câștigători și (b) restricționând (monopolizând) utilizarea noilor tehnologii, consolidând astfel puterea celor aflați deja pe piață
2. Politica creează perdanți prin redistribuirea valorii și a capacităților economice către cei favorizați politic.
Înseamnă că politicile au două efecte principale asupra creșterii economice: limitează crearea de valoare și denaturează distribuția acesteia. Inutil să spun că această inegalitate nu este benefică pentru societate în general, ci doar pentru cei favorizați. Este vorba de împărțirea societății între câștigători și perdanți.
Nu asta este creștere economică reală, care se realizează printr-o mai bună economisire, respectiv creșterea capacității de a satisface dorințele. Într-un fel, favoritismul politic și inegalitatea pe care o provoacă este opusul creșterii economice, de vreme ce creează câștigători (bogați) în detrimentul celorlalți (în general răspândiți pe o populație mai mare). Este doar o redistribuire a valorii deja create introducând, în același timp, ineficiențe în sistem: alocarea capacităților de producție care nu se bazează pe crearea bunăstării, ci pe influența politică.
În timp, economia este de fapt mai dezavantajată din această cauză, iar procesul de creștere economică are de suferit. Este important să ținem cont de aceste două „fețe” ale inegalității atunci când discutăm problema. Simpla apăsare a butonului „stop creșterii economice” nu va face decât să sporească influența politicii asupra economiei. Acest lucru nu creează deloc beneficii, altele decât cele pentru clasa politică și cei din interiorul sistemului corporatist.
Mai degrabă, o soluție ar fi să scăpăm de privilegiile create și consolidate politic și să permitem proceselor economice să se readapteze la realitate: să vizeze producția de bunăstare în loc de favoruri și influență politică. Acest lucru nu va elimina inegalitatea ca atare, dar o va reduce semnificativ – și va elimina majoritatea efectelor sale nocive. Ar însemna o economie în care atât antreprenorii, cât și lucrătorii ar beneficia de pe urma producerii de valoare pentru alții. Cu alte cuvinte, creștere economică și standarde de viață mai ridicate.
Alternativele sunt destul de ușor de înțeles, însă ceea ce se află de obicei pe agenda experților și a comentatorilor politici sunt alternative inventate, adesea utopii ignorante, care denaturează atât înțelegerea problemei privilegiilor, cât și pe cea a creșterii economice. Alternativele pe care le avem sunt cele menționate mai sus, nimic altceva. Fiecare să aleagă. Efortul de a transforma visuri utopice în realitate este o pierdere de timp, energie și resurse. Nu așa creștem bunăstarea și nivelul de trai.
Pentru mine, soluția este destul de evidentă. Majoritatea oamenilor par să aleagă însă visurile utopice.
Traducere de Andreas Stamate-Ștefan.
