1
Etica capitalistă și impracticabilitatea socialismului
În expunerile socialismului etic se găsește neîncetat afirmația că el presupune purificarea morală a oamenilor. Atâta timp cât nu reușim să ridicăm moralicește masele, nu vom fi în stare să transferăm ordinea socială a societății din sfera ideilor în aceea a realității. Dificultățile din calea socialismului constau, exclusiv sau predominant, în deficiențele morale ale oamenilor. Unii scriitori se îndoiesc că acest obstacol va fi învins vreodată; alții se mulțumesc să spună că omenirea nu va fi în stare să înfăptuiască socialismul în prezent sau în viitorul apropiat.
Am putut să arătăm de ce economia socialistă este impracticabilă: nu pentru că oamenii sunt moralicește la un nivel prea coborât, ci pentru că problemele pe care o ordine socialistă le-ar avea de rezolvat prezintă dificultăți intelectuale insurmontabile. Impracticabilitatea socialismului este rezultatul incapacității intelectuale, nu morale. Socialismul nu ar putea să-și atingă țelul, pentru că o economie socialistă nu ar putea calcula valoarea. Chiar și îngerii, dacă ar fi înzestrați numai cu rațiune omenească, nu ar putea forma o comunitate socialistă.
Dacă o comunitate socialistă ar fi capabilă de calcul economic, ea ar putea fi instaurată fără nici o schimbare în caracterul moral al oamenilor. Într-o societate socialistă, ar prevala standarde etice diferite de acelea ale unei societăți bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. Sacrificiile temporare cerute individului de către societate ar fi diferite. Totuși nu ar fi mai greu de a pune în vigoare codul de morală socialistă decât este de a pune în vigoare codul de morală capitalistă, dacă ar fi vreo posibilitate de a face calcule aritmetice obiective înlăuntrul societății socialiste. Dacă o societate socialistă ar putea stabili separat produsul muncii fiecărui membru al societății în parte, partea lui din produsul social ar putea fi calculată și răsplata lui fixată proporțional cu contribuția sa productivă. În asemenea circumstanțe, ordinea socialistă nu ar avea nici un motiv să se teamă că un camarad s-ar putea sustrage de la a munci cu maximum de energie din lipsa vreunui incitativ care să îndulcească truda muncii. Numai pentru că lipsește această condiție socialismul va trebui să construiască pentru utopia sa un tip de ființă omenească cu totul deosebit de rasa care populează acum pământul, un tip pentru care munca nu este trudă și durere, ci bucurie și plăcere. Pentru că un astfel de calcul este în afară de discuție, socialismul utopic este obligat să aibă pretenții de la oameni, care sunt diametral opuse naturii. Această inadecvare a tipului omenesc, care ar cauza eșuarea socialismului, poate să pară a fi de ordin moral; examinată mai îndeaproape, se dovedește a fi o chestiune de intelect.
2
Pretinsele defecte ale eticii capitaliste
A acționa rațional înseamnă a sacrifica ceea ce este mai puțin important pentru ceea ce este mai important. Facem sacrificii temporare când renunțăm la lucruri mici pentru a obține lucruri mai mari, ca atunci când încetăm de a ne mai deda alcoolului pentru a evita efectele lui fiziologice ulterioare. Oamenii se supun efortului muncii pentru ca să nu moară de foame.
Conduita morală este numele pe care îl dăm sacrificiilor temporare făcute în interesul cooperării sociale, care este mijlocul principal prin care pot fi satisfăcute nevoile omenești și viața omenească în general. Toată etica este etică socială. (Dacă se pretinde ca conduita rațională, îndrumată exclusiv către propriul bine al subiectului, să fie numită de asemenea etică și că am avea de-a face cu etică individuală și cu datorii către sine însuși, nu am putea să o contrazicem; într-adevăr, acest mod de exprimare accentuează poate mai bine decât al nostru că, în ultimă analiză, igiena individului și etica socială sunt bazate pe același raționament.) A se purta moral înseamnă a sacrifica ceea ce este mai puțin important, făcând cu putință cooperarea socială.
Eroarea fundamentală a majorității sistemelor de etică anti-utilitaristă constă în greșita construcție a înțelesului sacrificiilor temporare pe care le cere datoria. Ele nu văd scopul sacrificiului și renunțării la plăcere și construiesc ipoteza absurdă că sacrificiul și renunțarea au o valoare morală în ele însele. Ele ridică abnegația și sacrificiul de sine și dragostea de compătimire, care duce la ele, la rangul de valori morale absolute. Durerea care însoțește la început sacrificiul este definită ca morală pentru că este dureroasă – ceea ce se apropie de afirmația că orice acțiune dureroasă pentru cel care o îndeplinește este morală.
Din descoperirea acestei confuzii putem vedea de ce diverse sentimente și acțiuni care sunt social neutre sau chiar dăunătoare ajung să fie numite morale. Desigur, chiar și raționamentul de felul acesta nu poate evita revenirea pe ascuns la idei utilitariste. Dacă nu vrem să lăudăm compătimirea unui doctor care ezită să întreprindă o operație salvatoare de viață, pe motiv că prin aceasta el răpește pacientului durerea, și deosebim, de aceea, între compătimire adevărată și falsă, introducem din nou considerentul teleologic al scopului, pe care am încercat să îl evităm. Dacă lăudăm acțiunea altruistă, atunci bunăstarea omenească nu poate fi exclusă ca scop. Se naște astfel un utilitarism negativ: trebuie să privim ca moral ceea ce folosește nu persoanei care acționează, ci altora. S-a întronat un ideal etic care nu poate fi potrivit în lumea în care trăim. De aceea, după ce a condamnat societatea construită pe „interesul personal”, moralistul urmează să construiască o societate în care ființele omenești să fie ceea ce cere idealul său. El începe prin a înțelege greșit lumea și legile ei; apoi el dorește să construiască o lume care să corespundă teoriilor lui false, și el numește aceasta instaurarea unui ideal moral.
Omul nu este rău doar pentru că vrea să se bucure de plăcere și să evite durerea – cu alte cuvinte, să trăiască. Renunțarea, abnegația și sacrificiul de sine nu sunt bune prin ele însele. A condamna etica cerută de viața socială în regimul capitalist și a pune în locul ei standarde de purtare morală care – se crede – ar putea fi adoptate în regimul socialist este un fel de a proceda pur arbitrar.
