1
Autarhia și socialismul
O comunitate socialistă care nu ar cuprinde întreg neamul omenesc nu ar avea nici un motiv să rămână izolată de restul lumii. Este adevărat că ar putea fi neliniștitor pentru conducătorii unui astfel de stat faptul că idei străine ar veni peste frontieră împreună cu produse străine. Ei ar putea să aibă temeri pentru permanența sistemului lor, dacă supușii lor ar fi în stare să-și compare poziția cu aceea a străinilor care nu sunt cetățeni ai unei comunități socialiste. Dar acestea sunt considerațiuni politice și nu se aplică dacă statele străine sunt de asemenea socialiste. În afară de aceasta, un om care este convins că socialismul este de dorit trebuie să se aștepte că relațiile cu străinii să-i facă și pe aceștia socialiști: el nu s-ar teme decât în cazul în care un asemenea fapt ar submina socialismul propriilor săi compatrioți.
Teoria liberului schimb arată cum închiderea frontierelor unei comunități socialiste pentru importul de mărfuri străine va păgubi pe locuitorii ei. Capitalul și munca vor trebui să fie aplicate în condiții relativ nefavorabile, dând un produs mai scăzut decât ar fi fost obținut altfel. Un exemplu extrem va lămuri aceasta. Cu prețul unei cheltuieli enorme de capital și muncă, o Germanie socialistă ar putea cultiva cafea în sere. Dar ar fi evident mai avantajos să fie procurată din Brazilia, în schimbul unor produse pentru a căror producție condițiile din Germania sunt mai favorabile. [1]
2
Comerțul cu străinătatea în socialism
Asemenea considerațiuni arată principiile pe care o comunitate socialistă ar trebui să-și bazeze politica comercială. În măsura în care ar aspira să-și lase acțiunile călăuzite de considerațiuni pur economice, va trebui să țintească la asigurarea a ceea ce, într-un regim de completă libertate de schimb, ar fi asigurat prin jocul neîmpiedicat al forțelor economice. Comunitatea socialistă și-ar limita activitățile ei la producția acelor bunuri pe care le-ar putea produce în condiții comparativ mai favorabile decât există în străinătate și va exploata fiecare ramură separată de producție numai în măsura în care acest avantaj relativ o justifică. Ea va procura toate celelalte articole din străinătate pe cale de schimb.
Acest principiu fundamental este valabil indiferent dacă comerțul cu străinătatea este dus numai recurgându-se la un mediu general de schimb – recurgându-se la bani – sau nu. În comerțul extern, întocmai ca în comerțul intern – nu există nici o deosebire între ele – nici o producție rațională nu ar putea continua fără socoteli bănești și fără formarea de prețuri pentru mijloacele de producție. Asupra acestui punct nu mai avem nimic de adăugat la ceea ce am spus deja. Dar aici dorim să considerăm o comunitate socialistă existând într-o lume care altfel nu este socialistă. Această comunitate ar putea evalua și computa în bani în exact același mod ca și o cale ferată sau o uzină comunală de apă, existând într-o societate de altfel bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.
3
Investițiile străine
Nimeni nu poate privi ce face vecinul său ca o chestiune de simplă indiferență. Fiecare are interesul să ridice productivitatea muncii prin cea mai largă diviziune posibilă a ei în circumstanțele date. Și eu sunt păgubit dacă unii oameni mențin o stare de suficiență de sine economică: deoarece, dacă ei ar relaxa izolarea lor, diviziunea muncii ar putea fi făcută chiar și mai cuprinzătoare. Dacă mijloacele de producție sunt în mâinile unor agenți relativ lipsiți de eficiență, paguba este universală.
În capitalism, căutarea profitului de către antreprenorii individuali armonizează interesele individului cu acelea ale comunității. Pe de altă parte, antreprenorul este în neîntreruptă căutare de piețe noi și concurează la vânzare cu mărfuri mai ieftine și mai bune produsele mai scumpe și mai proaste ale producției mai puțin rațional organizate. Pe de altă parte, el este mereu în căutare de surse mai ieftine și mai productive de materii prime, inaugurând așezări mai favorabile pentru producție. Aceasta este adevărata natură a acelei tendințe expansive a capitalismului, pe care propaganda neo-marxistă o prezintă atât de complet falsificată drept „Verwertungsstreben des Kapitals” („utilizarea capitalului pentru profit”) și cu atât mai surprinzător o amestecă într-o explicație a imperialismului modern.
Vechea politică colonială a Europei era mercantilistă, militaristă și imperialistă. Odată cu înfrângerea mercantilismului de către ideile liberale, caracterul politicii coloniale s-a schimbat complet. Din vechile puteri coloniale, Spania, Portugalia și Franța pierduseră cea mai mare parte a posesiunilor lor dinainte. Anglia, care devenise cea mai mare dintre puterile coloniale, și-a administrat posesiunile potrivit principiilor teoriei liberului schimb. Nu era ipocrizie din partea adepților schimbului liber când vorbeau de vocația Angliei de a ridica popoarele înapoiate la o stare de civilizație. Anglia a arătat prin faptele ei că a considerat situația ei în India, în Coloniile Coroanei și în protectorate ca una de mandatar general al civilizației europene. Nu este ipocrizie când liberalii englezi vorbesc de stăpânirea Angliei în colonii ca nefiind mai puțin folositoare pentru locuitori și pentru restul lumii decât este pentru Anglia. Simplul fapt că Anglia a păstrat liberul schimb în India arată că ea a conceput politica ei colonială într-un spirit cu totul diferit de acela al statelor care au intrat sau au reintrat în sfera politicii coloniale în ultimele decenii ale secolului al nouăsprezecelea – Franța, Germania, Statele Unite, Japonia, Belgia și Italia. Războaiele purtate de Anglia în timpul erei liberalismului pentru a extinde imperiul ei colonial și pentru a deschide teritorii care refuzau să admită comerțul extern au pus temeliile economiei mondiale moderne. [2] Pentru a măsura adevărata însemnătate a acestor războaie, trebuie ca cineva să-și închipuie numai ce s-ar fi întâmplat dacă India și China cu hinterlandul lor ar fi rămas închise comerțului mondial. Nu numai fiecare chinez și fiecare indian, dar și fiecare european și fiecare american ar fi într-o situație considerabil mai proastă. Dacă Anglia ar pierde India astăzi și dacă acea mare țară, atât de bogat înzestrată de către natură, ar fi să se cufunde în anarhie, astfel încât să înceteze a mai fi o piață pentru comerțul internațional – sau să înceteze de a mai fi o piață atât de mare – ar fi o catastrofă economică de ordinul întâi.
Liberalismul țintește să deschidă toate ușile închise pentru negoț. Dar nu dorește în nici un chip să constrângă oamenii să cumpere și să vândă. Antagonismul său este limitat la acele guvernăminte care, impunând prohibiții și alte limitări asupra negoțului, exclud pe supușii lor de la avantajele de a lua parte la comerțul mondial și, prin aceasta, vatămă standardul de viață al întregului neam omenesc. Politica liberală nu are nimic în comun cu imperialismul. Dimpotrivă, ea este concepută pentru a răsturna imperialismul și a-l expulza din sfera comerțului internațional.
O comunitate socialistă va trebui să facă la fel. Ea de asemenea nu va putea să permită unor întinderi înzestrate cu generozitate de natură să fie în permanență izolate de comerțul internațional, nici unor națiuni întregi să se abțină de la schimb. Dar aici socialismul poate întâmpina o problemă care poate fi rezolvată numai în capitalism – problema proprietății de capital în străinătate.
În capitalism, după cum spun adepții schimbului liber, frontierele ar fi fără însemnătate. Comerțul ar trece peste ele neîmpiedecat. Ele nu ar împiedica nici mișcarea producătorilor celor mai potriviți către mijloace imobile de producție, nici investiția mijloacelor mobile de producție în locurile cele mai potrivite. Proprietatea mijloacelor de producție ar fi independentă de cetățenie. Investiția externă ar fi tot atât de ușoară ca și investiția acasă.
În socialism, situația ar fi diferită. Ar fi imposibil pentru o comunitate socialistă să posede mijloace situate în afara granițelor proprii. Nu ar putea investi capital în străinătate chiar dacă ar da un randament mai mare acolo. O Europă socialistă trebuie să rămână neputincioasă, în timp ce o Indie socialistă își exploatează resursele fără eficiență și prin aceasta aduce mai puține bunuri pe piața mondială decât ar fi făcut altfel. Noi oferte de capital trebuie utilizate în condiții mai puțin favorabile în Europa, în timp ce, în India, din lipsă de capital nou, condiții mai favorabile nu sunt exploatate din plin. Astfel, comunități socialiste independente existând una lângă alta și schimbând numai mărfuri ar constitui o situație lipsită de sens. Cu totul aparte de alte considerațiuni este faptul însuși că independența lor ar duce la o stare de lucruri în care productivitatea ar fi necesarmente diminuată.
Aceste dificultăți nu ar putea fi învinse atâta vreme cât comunități socialiste independente ar exista una lângă alta. Ele ar putea fi depășite numai prin amalgamarea comunităților separate într-un stat socialist unitar cuprinzând întreaga lume.
NOTE
1. Este superfluă disputa în privința planurilor de autarhie, care au fost foarte zelos argumentate de litterateurs-ii naivi ai cercului „Tat” (Fried, Das Ende des Kapitalismus, Jena, 1931). Autarhia ar coborî probabil standardul de viață al poporului german incomparabil mai mult decât povara reparațiilor multiplicată de o sută de ori.
2. În evaluarea politicilor englezilor în vedere deschiderii Chinei, oamenii pun în mod constant pe prim plan faptul că comerțul cu opiu a constituit prilejul direct și imediat al izbucnirii complicațiilor războiului. Dar în războaiele pe care englezii și francezii le-au purtat împotriva Chinei între anii 1839 și 1860 miza nu era numai libertatea comerțului cu opiu, ci libertatea generală a comerțului. Faptul că, din punctul de vedere al comerțului liber, nu trebuie să fie puse nici un fel de bariere nici măcar în calea comerțului cu otrăvuri și că fiecare ar trebui să se abțină dintr-o pornire proprie de la plăcerile dăunătoare propriului organism nu este chiar atât de josnic și meschin cum tind să prezinte lucrurile scriitorii socialiști și anglofobi. Rosa Luxemburg, Die Akkumulation des Kapitals, Berlin, 1913, pag. 363 et seq. reproșează englezilor și francezilor că a fost un act lipsit de eroism să-i învingă cu arme europene pe chinezi, care erau dotați numai cu arme ieșite din uz. Ar fi trebuit ca englezii și francezii să învingă de asemenea cu arme și lănci antice?
