Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel este lucrarea care l-a propulsat pe tânărul Ludwig von Mises în primele rânduri ale gândirii economice europene. Un an mai târziu, în 1913, el a devenit profesor la Universitatea din Viena, iar pe întreaga durată a anilor 1920 și la începutul anilor 1930, seminarul vienez al lui Mises a devenit lumina călăuzitoare a tinerilor economiști de elită din întreaga Europă. În 1928, Mises a publicat versiunea dezvoltată a teoriei sale a ciclului economic, Geldwertstabilisierung und Konjunctur Politik (trad. engl. Monetary Stabilisation and Cyclical Policy în volumul On the Manipulation of Money and Credit, 1978); iar în 1926 el fondează prestigiosul Institut Austriac pentru Cercetarea Ciclului Economic.
Dar, în pofida excelentei reputații a cărții și a seminarului său de la Universitatea din Viena, realizările cu totul remarcabile consemnate de Mises în a sa Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel nu au fost niciodată într-adevăr pătrunse sau acceptate de economiștii profesioniști. Această respingere este indicată de faptul că, la Viena, Mises a rămas întotdeauna privatdozent, i.e. prestigiosul său post la Universitate nu era remunerat (el încasa taxe modeste direct de la studenți). Adevăratul său venit îl dobândea în calitate de consilier economic la Camera Austriacă de Comerț, funcție pe care a deținut-o din 1909 până în 1934, când a părăsit Austria. Motivele pentru neglijarea generală a rezultatelor lui Mises sunt de căutat în problemele de traducere și, mai adânc, în cursul pe care l-a urmat profesia de economist după primul război mondial. În lumea insulară a universitarilor englezi și americani nu avea impact nici o lucrare netradusă în engleză; și, în mod tragic, Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel nu a fost tradusă în engleză până în 1934, când era prea târziu, după cum vom vedea. Germania nu se bucurase niciodată de o tradiție economică neoclasică; cât despre Austria însăși, școala austriacă intrase în declin, un declin simbolizat de dispariția în 1914 a lui Böhm-Bawerk și de retragerea din activitate a lui Menger, curând după război (1920). Ortodoxia revendicată de la Böhm-Bawerk respingea vehement progresele lui Mises și încorporarea banilor și ciclurilor economice în analiza austriacă realizată de el. Acesta este motivul pentru care Mises s-a văzut silit să-și creeze propria școală „neo-austriacă” de studenți și discipoli.
În Anglia și Statele Unite limba nu era singura problemă. Sub influența letală și necontestată a „neo-ricardianului” Alfred Marshall, Anglia nu se arătase niciodată ospitalieră față de gândirea austriacă. Iar în Statele Unite, unde ideile austriece se implantaseră mai temeinic, în anii următori primului război asistăm la un declin dureros al nivelului de teoretizare economică. Cei doi exponenți ai economiei „austriece” în Statele Unite, Herbert J. Davenport de la Universitatea Cornell și Frank A. Fetter de la Universitatea Princeton, încetaseră amândoi să contribuie la teoria economică, încă din timpul primului război mondial. Prin acest vacuum teoretic din anii 1920 și-au croit drum doi economiști, în mod hotărât străini de riguroasa și neviciata teorie economică austriacă, ambii contribuind la formarea „Școlii de la Chicago”: Irving Fisher, de la Universitatea Yale, cu a sa teorie cantitativă mecanicistă și care pune accentul pe oportunitatea manipulării banilor și creditului de către guvern pentru ridicarea și stabilizarea nivelului prețurilor; și Frank H. Knight de la Chicago, cu accentul său pus pe dezirabilitatea țării imaginare a „competiției perfecte” și cu negarea timpului ca element important în analiza capitalului și preferinței de timp, în determinarea ratei dobânzii.
Mai mult, lumea economică, odată cu lumea teoriei economice, se arăta tot mai puțin ospitalieră pentru punctul de vedere al lui Mises. Mises a redactat Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel în amurgul perioadei caracterizată de un relativ „laissez-faire” și de etalonul aur care prevalase până la primul război mondial. Curând războiul va inaugura sistemele economice atât de familiare nouă astăzi: o lume a etatismului, a planificării guvernamentale, a intervenționismului, a banilor dirijați, a inflației și hiperinflației, a prăbușirilor monetare, a tarifelor și schimburilor supuse controlului guvernamental.
Ludwig von Mises a reacționat la întunecarea lumii economice din jurul său printr-o viață de mare curaj și integritate personală. Ludwig von Mises nu a fost văzut vreodată înclinându-se în fața vânturilor schimbătoare pe care le știa nefericite și dezastruoase; nici schimbările economiei politice, nici cele din cadrul teoriei economice nu-l puteau clinti defel de la urmărirea adevărului și expunerea lui, așa cum îl vedea el. Într-un omagiu adus lui Mises, economistul francez Jaques Rueff, [1] binecunoscut avocat al etalonului aur, se referă la „intransigența” lui Mises, observând pertinent:
„Cu entuziasm neobosit, cu încredere inepuizabilă și curaj, el (Mises) nu a încetat niciodată să denunțe motivele eronate și neadevărurile oferite drept justificare pentru cele mai multe din noile noastre instituții. El a demonstrat – în cel mai literal sens al cuvântului – căaceste instituții care pretind să contribuie la bunăstarea oamenilor sunt sursele imediate ale dificultăților și suferințelor și, în ultimă instanță, cauzele conflictelor, războaielor și persecuțiilor. Nimic nu îl poate îndepărta câtuși de puțin de la calea directă și dificilă pe care îl îndrumă rațiunea sa incoruptibilă. În epoca noastră de iraționalitate, el a rămas o persoană atașată rațiunii pure.
Cei care l-au auzit vor fi fost adesea uimiți de orizonturile spre care erau conduși de forța raționamentelor sale, locuri pe unde ei, cu prea omeneasca lor șovăială, nu îndrăzniseră niciodată să pășească”.
[1] Jacques Rueff„,The Intransigence of Ludwig von Mises” în Mary Senholz ed., On Freedom and Free Enterprise: Essays in Honour of Ludwig von Mises, Princeton, New Jersey, D. Van Nostrand, 1956, pp.15-16.
