Oamenii prezentați în această carte sunt, în general, considerați ticăloși, iar funcțiile pe care le îndeplinesc, dăunătoare. Uneori, societatea însăși este condamnată pentru că produce asemenea caractere condamnabile. Cu toate acestea, mesajul acestei cărți se va concentra asupra următoarelor propoziții:
1. Ei nu se fac vinovați de nici o faptă rea de natură violentă.
2. Efectiv în fiecare caz, ei aduc realmente beneficii societății.
3. Dacă le interzicem activitățile, vom avea noi înșine de pierdut.
Impulsul pentru această carte este libertarianismul. Premisa de bază a acestei filozofii este aceea că angajarea în agresiune împotriva unor non-agresori este ilegitimă. Ceea ce se înțelege prin agresiune nu este insistența, argumentarea, spiritul de competiție, dorința de aventură, cheful de ceartă sau de contradicție. Ceea ce se înțelege prin agresiune este utilizarea violenței, precum aceea care are loc în cazul crimei, violului, al jafului sau răpirii. Libertarianismul nu implică pacifismul; el nu interzice utilizarea violenței în apărare sau chiar în represalii împotriva violenței. Filozofia libertariană condamnă numai inițierea violenței – utilizarea violenței împotriva unei persoane non-violente sau a proprietății acesteia.
Nu există nimic nefavorabil sau controversat în legătură cu un asemenea punct de vedere. Majoritatea oamenilor i-ar acorda sprijinul lor sincer. Într-adevăr, acest sentiment este o parte integrantă din civilizația noastră occidentală, înrădăcinat în legile și în Constituția noastră, precum și în legile naturii.
Unicitatea libertarianismului nu se găsește în afirmarea principiului său fundamental, ci în maniera riguros consecventă, chiar maniacă, în care se aplică acest principiu. De exemplu, majoritatea oamenilor nu văd nici o contradicție între acest principiu și sistemul nostru de impozitare. Libertarienii o văd.
Impunerea de taxe este contrară principiului fundamental, pentru că ea implică o agresiune împotriva unor cetățeni neagresivi care refuză să o plătească. Faptul că guvernul oferă bunuri și servicii în schimbul banilor din impozite nu aduce nici cea mai mică deosebire. Ceea ce este important este că așa-numitul „schimb” (bani din impozite contra servicii guvernamentale) este constrâns. Individul nu este liber să respingă oferta. Nici faptul că majoritatea cetățenilor sprijină această impozitare coercitivă nu are nici o importanță. Inițierea agresiunii, chiar atunci când este sprijinită de majoritate, nu este legitimă. Libertarianismul o condamnă în acest domeniu, așa cum o condamnă oriunde se petrece.
O altă diferență între convingerile libertarienilor și convingerile altor membri ai societății este reversul ideii că inițierea violenței este ceva rău. Libertarienii susțin că, în ceea ce privește teoria politică, orice nu implică inițierea violenței nu este un rău care să trebuiască pedepsit și nu ar trebui scos în afara legii. Așa-numiții „ticăloși” nu sunt deloc ticăloși, pentru că ei nu inițiază violență împotriva unor non-agresori.
O dată ce s-a înțeles că nimeni din această aparentă galerie a răufăcătorilor nu se face vinovat de nici o faptă rea, nu este greu de apreciat a doua idee: în realitate, toți cei de care ne ocupăm aici sunt responsabili pentru servicii aduse restului societății. Oamenii pe care îi analizăm nu sunt agresori. Ei nu obligă pe nimeni să facă ce vor ei. Dacă ceilalți membri ai comunității intră în relații cu ei, aceste relații sunt voluntare. Oamenii se angajează în tranzacții voluntare pentru că au impresia că pot obține un oarecare avantaj. Din moment ce oamenii fac un schimb voluntar cu „ticăloșii” noștri, înseamnă că obțin de la ei ceva ce își doresc. „Ticăloșii” trebuie să le ofere un avantaj.
A treia premisă decurge inevitabil din cea de-a doua. Din moment ce schimbul voluntar (singura cale de interacțiune deschisă celor care, asemeni țapilor ispășitori, au evitat violența) trebuie să aducă avantaje tututor participanților la el, rezultă că interzicerea schimbului voluntar trebuie să facă rău tuturor părților. De fapt, argumentul este mai puternic. Voi demonstra că interzicerea activităților oamenilor pe care îi analizăm aduce deservicii nu numai potențialilor participanți la schimb, ci poate afecta serios chiar terțe părți. Un exemplu evident este interzicerea activităților vânzătorului de heroină. Pe lângă faptul că prejudiciază vânzătorul și clientul, interzicerea vânzării heroinei este responsabilă pentru o mare parte din delictele comise în societatea noastră, pentru corupția poliției și, în multe zone, pentru încălcarea generală a legii și ordinii.
Principalul lucru pe care doresc să-l subliniez în această introducere – esența poziției mele – este că există o diferență crucială între inițierea agresiunii și toate celelalte acte care, chiar dacă nu ne sunt pe plac, nu implică o astfel de agresiune. Numai actul de violență agresivă este cel care violează drepturile omului. A nu comite acte de violență agresivă trebuie considerată o lege fundamentală a societății. Oamenii despre care tratează această carte, deși cu ușurință ocărâți de mass-media și condamnați de aproape oricine, nu violează drepturile nimănui, deci nu ar trebui să fie subiect de sancțiuni juridice. Convingerea mea este că ei sunt țapi ispășitori – sunt vizibili, sunt expuși atacului, dar, dacă este să triumfe dreptatea, ei trebuie apărați.
Această carte constituie o apărare a economiei de piață. Ea singularizează, pentru a fi lăudați în mod special, pe acei participanți la sistemul liberei inițiative care sunt cei mai blamați de criticii acestui sistem. Ea face acest lucru pentru că, dacă se poate demonstra că sistemul prețurilor este reciproc avantajos și productiv în aceste exemple extreme, atunci pledoaria în favoarea pieței în general devine și mai puternică.
Totuși, este necesar să contracarăm o posibilă interpretare greșită. Această carte nu pretinde că piața este o instituție economică morală. Este adevărat că sistemul profitului și pierderii a adus omenirii nenumărate bunuri și servicii de consum necunoscute în întreaga istorie a lumii. Aceste beneficii sunt invidiate de toți oamenii care nu au norocul să trăiască în acest sistem. Date fiind gusturile, dorințele și preferințele consumatorului suveran, piața este cel mai bun mijloc cunoscut de om pentru a le satisface.
Dar piața produce de asemenea bunuri și servicii – cum ar fi jocurile de noroc, prostituția, pornografia, drogurile (heroina, cocaina etc.), alcoolul, țigările, cluburile pentru devianți sexuali, încurajarea sinuciderii – al căror statut moral este, pentru a folosi un eufemism, foarte îndoielnic și în multe cazuri foarte imoral. Așadar, sistemul liberei inițiative nu poate fi considerat un sistem moral. Mai degrabă, ca mijloc de satisfacere a consumatorului, el poate fi doar atât de moral pe cât sunt scopurile participanților la piață. Deoarece acestea variază foarte mult, de la cele complet depravate și imorale, până la cele absolut legitime, piața trebuie văzută ca fiind amorală – nici morală, nici imorală.
Cu alte cuvinte, piața este ca focul sau ca un pistol, un cuțit sau o mașină de scris: un mijloc splendid de eficient pentru atingerea unor scopuri atât bune, cât și rele. Prin libera inițiativă, noi putem îndeplini atât acțiuni virtuoase, cât și opusul lor.
Și atunci, cum putem apăra activitățile imorale ale unor actori ai pieței? Acest lucru izvorăște din filozofia libertariană, care se limitează la analizarea unei singure probleme. Ea întreabă: în ce condiții este justificată violența? Și răspunde: violența este justificată numai în scopul apărării sau ca răspuns la o agresiune anterioară sau ca revanșă împotriva agresiunii. Aceasta înseamnă, printre altele, că guvenul nu acționează just atunci când amendează, pedepsește, încarcerează sau aplică pedeapsa cu moartea unor oameni care acționează în mod imoral – atâta timp cât aceștia se abțin să amenințe sau să inițieze violența fizică asupra altor persoane sau a proprietăților lor. Așadar, libertarianismul nu este o filozofie de viață. El nu are pretenția să indice cum este cel mai bine să trăiască omenirea. El nu stabilește limite între bine și rău, între moral și imoral, între ceea ce se cade și ceea ce nu se cade.
De aceea, apărarea unora ca prostituata, autorul de pornografie etc. este foarte limitată. Ea constă numai din afirmația că ei nu inițiază violența fizică împotriva unor non-agresori. De aceea, în conformitate cu principiile libertariene, nici asupra lor nu ar trebui să se abată violența. Aceasta înseamnă numai că aceste activități nu ar trebui pedepsite cu închisoarea sau alte forme de violență. Ceea ce, evident, nu înseamnă că aceste activități sunt morale, potrivite sau bune.
W.B.
Mulțumiri
Mulțumirile mele lui Marie Tomas, Helen Cavanna, Ethel Rubin, Jane Harrison și Beatrice Marrone de la Baruch College pentru ajutorul dat la dactilografiere.
Sunt îndatorat lui Susan Malley, Linda Morgen, Shelley Peters și Susan Nueckel pentru sprijinul editorial în pregătirea manuscrisului.
