1. Schimbul autistic și schimbul interpersonal
În esență, acțiunea este întotdeauna renunțarea la o stare de lucruri în schimbul alteia. Dacă acțiunea este întreprinsă de un individ, în afara oricărei relații de cooperare cu alți indivizi, o putem numi schimb autistic. Un exemplu ar fi vânătorul izolat care doboară un animal pentru consumul său propriu; el renunță la agrement și la un cartuș în schimbul hranei.
În cadrul societății, cooperarea substituie schimburilor autistice schimbul interpersonal, sau social. Omul dă altor oameni ceva, pentru a primi ceva de la ei. Apare mutualismul. Omul servește pentru a fi servit.
Relația de schimb este relația socială fundamentală. Schimbul interpersonal de bunuri și servicii țese rețeaua de legături care-i unește pe oameni în societate. Formula societală este: do ut des. Acolo unde nu există mutualitate deliberată, unde acțiunea este întreprinsă fără nici o intenție de a dobândi beneficiul unei acțiuni concomitente a altora, nu există schimb interpersonal, ci schimb autistic. Nu contează dacă acțiunea autistică este benefică sau dăunătoare pentru alții, sau dacă nu le pasă deloc de ea. Un geniu își poate desfășura activitatea numai pentru el, nu pentru mulțime; însă el este un binefăcător neîndoielnic al omenirii. Criminalul își ucide victima pentru propriul său folos; victima nu este nici un caz un partener la această crimă, ci doar obiectul ei; ceea ce se săvârșește se săvârșește împotriva ei.
Agresiunea ostilă era o practică obișnuită printre înaintașii nonumani ai omului. Cooperarea conștientă și deliberată este produsul unui lung proces evolutiv. Etnologia și istoria ne-au furnizat informații interesante despre începuturile schimbului și tipurile primitive de schimb interpersonal. Unii consideră obiceiul oferirii mutuale de cadouri, cu stipularea unui anumit cadou ce urmează a fi primit ca răspuns, drept un model comportamental precursor al schimbului interpersonal. [1] Alții consideră trocul mut drept o modalitate primitivă de comerț. Pe de altă parte, a face cadouri în vederea recompensării [p.195] prin cadoul-replică al destinatarului, sau în vederea dobândirii bunăvoinței unui om a cărui animozitate ar putea fi dezastruoasă, echivalează deja cu schimbul interpersonal. Același lucru se poate spune și despre trocul mut, care nu diferă de alte modalități de troc și comerț, decât prin absența discuțiilor orale.
Caracteristica esențială a categoriilor acțiunii umane este că sunt apodictice și absolute și nu admit nici un fel de gradare. Există acțiune și nonacțiune, schimb și nonschimb; tot ce se aplică acțiunii și schimbului ca atare este sau nu este dat în fiecare caz individual, după cum există sau nu acțiune și schimb. Tot astfel, liniile de demarcație între schimbul autistic și cel interpersonal sunt cât se poate de distincte. Acțiunea de a face cadouri unilaterale, fără obiectivul de a fi recompensat prin adoptarea vreunei conduite de către destinatar sau de către terțe părți este un schimb autistic. Cel ce dăruiește dobândește satisfacția pe care i-o oferă ameliorarea situației destinatarului. Destinatarul primește cadoul ca pe un dar trimis de Dumnezeu. Dar dacă darurile sunt oferite în vederea influențării conduitei anumitor oameni, ele nu mai sunt unilaterale, ci un tip de schimb interpersonal, între cel ce dăruiește și omul a cărui conduită sunt menite să o influențeze. Deși apariția schimbului interpersonal a fost rezultatul unei lungi evoluții, nu este de conceput nici un fel de tranziție graduală de la schimbul autistic la cel interpersonal. Între ele nu au existat moduri intermediare de schimb. Pasul care duce de la schimb autistic la schimb interpersonal n-a reprezentat întru nimic mai puțin un salt către ceva complet nou și esențial diferit, decât pasul de la reacțiunea automată a celulelor și nervilor la comportamentul conștient și deliberat pe care-l numim acțiune.
2. Legături contractuale și legături hegemonice
Există două tipuri diferite de cooperare socială: cooperarea prin contract și coordonare și cooperarea prin comandă și subordonare, sau hegemonie.
Acolo unde – și în măsura în care – colaborarea se bazează pe contract, relația logică dintre indivizii care cooperează este simetrică. Ei sunt cu toții participanți la contracte de schimb interpersonal. John se află în aceeași relație cu Tom în care se află Tom cu John. Acolo unde – și în măsura în care – comanda se bazează pe comandă și subordonare, există omul care comandă și există cei care ascultă de ordinele sale. Relația logică dintre aceste două clase de oameni este asimetrică. Există un director și există persoanele aflate în grija sa. Directorul alege și dirijează singur; ceilalți – cei aflați în custodie – nu sunt decât pionii acțiunilor sale. [p.196]
Forța care cheamă la viață și care animează orice corp social este întotdeauna puterea ideologică, iar faptul care face dintr-un individ un membru al unui corp social este întotdeauna propria sa conduită. Aceste lucruri nu sunt mai puțin adevărate pentru legăturile sociale hegemonice. Este adevărat că, de regulă, oamenii se nasc în cadrul celor mai importante rețele hegemonice, care sunt familia și statul, iar acest lucru era valabil și pentru legăturile hegemonice din vremurile trecute, sclavia și servitutea, care au dispărut din cuprinsul civilizației occidentale. Dar nici un fel de violență fizică și constrângere nu-l pot forța pe un om, împotriva voinței sale, să rămână în poziția de supus al unei ordini hegemonice. Ceea ce produc violența sau amenințarea cu violența este o stare de lucruri în care, de regulă, supunerea este considerată mai dezirabilă decât rebeliunea. Confruntat cu alegerea între consecințele obedienței și ale nonobedienței, supusul o preferă pe cea dintâi și se integrează astfel în relația hegemonică. Fiecare nouă poruncă îl pune din nou în fața acestei alegeri. Supunându-se în mod repetat el contribuie cu partea lui la perpetuarea existenței corpului social hegemonic. Chiar și ca supus integrat într-un asemenea sistem, el este o ființă umană care acționează, i.e., o ființă care nu ascultă pur și simplu de impulsuri oarbe, ci își întrebuințează rațiunea pentru a alege între alternative.
Ceea ce diferențiază legăturile hegemonice de cele contractuale este măsura în care alegerile indivizilor determină mersul evenimentelor. De îndată ce omul se decide în favoarea aservirii sale către un sistem hegemonic el devine, în limitele activităților acestui sistem și în intervalul de timp al aservirii sale, pionul acțiunilor directorului. În cadrul corpului social hegemonic și în măsura în care el dirijează conduita subordonaților săi, doar directorul acționează. Supușii acționează doar pentru a-și alege statutul de subordonați; odată făcută această alegere ei nu mai acționează pentru ei înșiși, ci li se poartă de grijă.
În cadrul unei societăți contractuale, membrii individuali schimbă între ei anumite cantități de bunuri și servicii, de anumite calități. Când își alege statutul de subordonat, în cadrul unui corp hegemonic, un om nici nu oferă nici nu primește ceva specific. El se integrează într-un sistem, în care va avea de adus indefinit servicii și va primi ceea ce este dispus directorul să-i aloce. El este la mila directorului. Doar directorul este liber să aleagă. Împrejurarea că directorul este un individ sau un grup organizat de indivizi – un directorat – că el este un tiran maniac și egoist sau un despot patern și binevoitor este irelevantă pentru structura de ansamblu a sistemului.
Distincția între aceste două tipuri de cooperare socială se regăsește în toate teoriile societății. Ferguson a descris-o ca pe [p.197] contrastul dintre națiunile războinice și cele comerciale; [2] Saint Simon ca pe contrastul dintre națiunile belicoase și cele pașnice, sau industrioase; Herbert Spencer ca pe contrastul dintre societățile caracterizate prin libertate individuală și cele caracterizate prin structuri militare; [3] Sombart ca pe contrastul dintre eroi și tarabagii. [4] Marxiștii disting între “organizarea gentilică “a unei fabuloase epoci primitive a societății și a beatitudinii eterne a socialismului, pe de o parte, și degradarea de nedescris a capitalismului, pe de alta. [5] Filozofii naziști disting între sistemul pervers al securității burgheze și cel al Führertum –ului autoritar. Dar ei sunt întru totul de acord cu stabilirea contrastului, precum și cu recunoașterea faptului că nici un al treilea principiu nu este imaginabil sau fezabil.
Civilizația occidentală, ca și civilizațiile celor mai avansate popoare răsăritene, sunt realizări ale oamenilor care au cooperat conform modelului de coordonare contractuală. Este adevărat că aceste civilizații au adoptat, în anumite privințe, legături structurale de tip hegemonic. Statul, ca aparat de constrângere și coerciție este în mod necesar o organizație hegemonică. Tot astfel sunt familia și comunitatea gospodărească. Totuși, trăsătura caracteristică a acestor civilizații este structura contractuală proprie cooperării între familiile individuale. Pe vremuri prevala aproape complet autarhia și izolarea economică a unităților gospodărești individuale. Când locul autosuficienței fiecărei familii a fost luat de schimburile interfamiliale de bunuri și servicii, lucrurile au luat, în toate țările considerate de regulă civilizate, aspectul cooperării bazate pe contract. Civilizația umană, așa cum o cunoaștem de atunci încoace din experiența istorică, este preponderent un produs al relațiilor contractuale.
Orice tip de cooperare umană și de mutualism social este, în esență, o ordine a păcii și a rezolvării disputelor prin conciliere. În relațiile interne din cadrul oricărei unități sociale, fie ea bazată pe legături contractuale sau hegemonice, trebuie să fie pace. Acolo unde există conflicte violente și în măsura în care ele există, nu există legături sociale. Partidele politice care, mânate de aspirația lor de a substitui sistemul contractual cu unul hegemonic, condamnă [p.198] putreziciunea păcii și a securității burgheze, exaltă noblețea morală a violenței și a vărsării de sânge și preamăresc războiul și revoluția, ca metode eminamente naturale în relațiile interumane, se contrazic pe ele însele. Într-adevăr, propriile lor utopii se doresc tărâmuri ale păcii. Reich-ul nazist și comunitatea marxistă sunt societăți bazate pe planuri de pace netulburată. Ele urmează a fi edificate prin planificare, i.e. prin aservirea violentă a tuturor celor nedispuși să se supună fără rezistență. Într-o lume contractuală este posibilă coexistența multor state diferite. Într-o lume hegemonică nu poate exista decât un singur Reich sau o singură comunitate și un singur dictaror. Socialismul trebuie să aleagă între renunțarea la avantajele diviziunii muncii la scara întregii planete și a tuturor popoarelor și implementarea unei ordini hegemonice mondiale. Acesta este faptul care a făcut ca bolșevismul rusesc, nazismul german și fascismul italian să fie “dinamice”, i.e., agresive. În condiții contractuale, imperiile se dizolvă într-o ligă flexibilă de țări membre autonome. Sistemul hegemonic este constrâns să tindă spre anexarea tuturor statelor independente.
Ordinea contractuală a societății este o ordine de lege și drept. Este o guvernare sub domnia legii (Rechtsstaat), prin contrast cu statul asistențial (Wohlfahrtsstaat) sau paternalist. Legea sau dreptul reprezintă un complex de drepturi care determină orbita în care indivizii sunt liberi să acționeze. Nici o astfel de orbită nu le este permisă supușilor unei societăți hegemonice. Într-un stat hegemonic nu există nici drept nici lege; există doar directive și reglementări, pe care directorul le poate schimba zilnic și pe care le poate aplica oricât de discriminatoriu dorește, de care supușii trebuie să asculte. Supușii au o singură libertate: să asculte fără să pună întrebări.
Toate categoriile praxeologice sunt eterne și de neschimbat, după cum sunt și unic determinate de structura minții umane și de condițiile naturale ale existenței umane. Atât când acționează când și când teoretizează despre acțiune, omul nu poate nici să se elibereze de aceste categorii, nici să le depășească. Un tip de acțiune categoric diferit de cel determinat de aceste categorii nu este nici posibil nici de conceput pentru om. Omul nu va putea niciodată înțelege ceva care nu este nici acțiune nici nonacțiune. Nu există o istorie a acțiunii; nu există o evoluție care să fi dus de la nonacțiune la acțiune; nu există stadii tranzitorii între acțiune și nonacțiune. Există doar acțiune și nonacțiune. Și pentru fiecare acțiune concretă este riguros valid tot ce se poate stabili categoric despre acțiune în general. [p.199]
Orice acțiune poate face uz de numere ordinale. Pentru întrebuințarea numerelor cardinale și a calculelor aritmetice bazate pe ele sunt necesare anumite condiții speciale. Aceste condiții au apărut în evoluția istorică a societății contractuale. Astfel s-a deschis calea pentru socoteli și calcul în planificarea de acțiuni viitoare și în stabilirea efectelor produse de acțiunile trecute. Numerele cardinale și utilizarea lor pentru efectuarea de operațiuni aritmetice sunt și ele categorii eterne și imutabile ale minții umane. Însă aplicabilitatea lor la premeditarea și înregistrarea acțiunii depinde de anumite condiții care nu erau prezente în stadiile timpurii ale treburilor omenești, care au apărut abia mai târziu, și care ar putea să dispară din nou.
Cunoașterea a ceea ce se petrece într-o lume în care acțiunea este calculabilă și poate fi socotită este cea care i-a dus pe oameni la elaborarea științelor praxeologiei și a teoriei economice. Teoria economică este, în esență, teoria sferei de acțiune în care calculul este aplicat, sau este aplicabil dacă se îndeplinesc anumite condiții. Nu există vreo distincție mai importantă, atât pentru viața umană cât și pentru studiul acțiunii umane, decât cea dintre acțiunea calculabilă și cea necalculabilă. Civilizația modernă este, înainte de toate, caracterizată prin faptul că a elaborat o metodă care face cu putință utilizarea aritmeticii într-un câmp larg de activități. Acesta este lucrul la care se gândesc oamenii când îi atribuie epitetul — nu prea fericit și adesea generator de confuzii — de raționalitate.
Sesizarea mentală și analizarea problemelor prezente într-un sistem de piață bazat pe efectuarea de calcule au fost punctul de plecare al gândirii economice, care a dus în cele din urmă la cunoașterea praxeologică. Pe de altă parte, nu din considerație pentru acest fapt istoric este necesar să începem expunerea unui sistem cuprinzător de teorie economică printr-o analiză a economiei de piață și printr-o examinare a problemelor calculului economic. Nici aspectele istorice nici cele euristice nu ne impun o asemenea abordare, ci necesitățile logicii și ale rigorii sistematice. Problemele studiate sunt manifeste și practice numai în sfera unei economii de piață bazate pe calcul. Utilizarea lor pentru studiul altor sisteme de organizare socială, care nu permit utilizarea de calcule, nu este posibilă decât printr-un transfer ipotetic și figurativ. Calculul economic este problema fundamentală pentru înțelegerea tuturor problemelor numite îndeobște economice. [p.200]
Note
1. Gustav Cassel, The Theory of Social Economy, trad. S. L. Banon, ed. nouă, Londra, 1932, p. 371.
2. Cf. Adam Ferguson, An Essay on the History of Civil Society, ed. nouă, Basel, 1789, p.208.
3. Cf. Herbert Spencer, The Principles of Sociology, New York, 1914, III, 575-611.
4. Cf. Werner Sombart, Haendler und Helden, München, 1915.
5. Cf. Frederick Engels, The Origin of the Family, Private Property and the State, New York, 1942, p. 144.
