Zece mituri anticapitaliste – deveniți parte din carte

Zece mituri anticapitaliste – deveniți parte din carte

Ne pregătim să trimitem la tipar un nou titlu și să inaugurăm cu această ocazie o nouă colecție, numită Laissez Faire.

Este vorba despre cartea Zece mituri anticapitaliste. O critică a criticilor capitalismului, scrisă de Rainer Zitelmann.

Dacă precedenta apariție editorială a fost Socialismul lui Mises la 100 de ani de la prima publicare, această nouă apărare a sistemului de piață liberă și critică a socialismului este traducerea unei cărți care a fost publicată pentru prima dată în limba originală – tot germană – abia anul trecut.

Este, așadar un arc peste timp, iar cartea lui Zitelmann conține inclusiv un bilanț al ideii socialiste și consecințelor sale, pe lângă critica unor marote anticapitaliste și o analiză sociologică a percepției capitalismului.


Lansăm și pentru această carte campania Faceți parte din carte!, invitația noastră de a vă trece numele pe verso-ul paginii de titlu făcând:

o precomandă minimă de 10 exemplare (pentru persoane) sau de 20 de exemplare (pentru firme) sau

o donație în cuantum similar cu valorile de mai sus

Donație

lei
Donez

Donația va fi procesată ca orice comandă din Librăria Mises.

Alternativ, se poate folosi un link rapid de plată de la Netopia MobilPay:

https://mpy.ro/2bce3ker

sau

redirecționând 3,5% din impozitul pe venit pe un an sau doi, preferabil prin redirectioneaza.ro/mises, astfel încât să vedem numele donatorului

Vă rugăm să vă grăbiți, întrucât mai sunt câteva zile înainte de a trimite cartea la tipar.

Pentru orice întrebări, vă rugăm să ne contactați.


Mai jos sunt aprecierile unor personalități despre carte:

Una dintre cele mai importante cărți scrise în apărarea capitalismului în ultimele decenii. Bine documentată și bine scrisă, nu numai că aduce argumente în favoarea piețelor libere, dar distruge și mult mediatizatul efort al lui Thomas Piketty de a discredita capitalismul. Adam Smith ar fi fost impresionat – și mândru.

—Steve Forbes, președinte și redactor-șef al Forbes Media


Susținătorii capitalismului ar trebui să aibă la îndemână, oriunde s-ar afla, un exemplar din Zece mituri anticapitaliste. Noua carte a istoricului Rainer Zitelmann este plină de argumente interesante și convingătoare, care nu numai că îi vor face pe cititori să înțeleagă că sistemul capitalist este cea mai mare invenție din istoria omenirii, dar îi vor și echipa pentru a contracara argumentele aduse împotriva lui. Numeroasele mituri critice la adresa capitalismului sunt combătute cu o multitudine de fapte și argumente convingătoare la care criticii nu vor avea un răspuns. Oricine dorește să cunoască adevărul despre capitalism ar trebui să citească această carte.

—John Mackey, fondatorul Whole Foods Markets


Rainer Zitelmann este deja bine cunoscut pentru atitudinea sa bine informată în apărarea capitalismului și a acumulării de bogăție. În această carte, folosește date din sondaje de opinie internaționale pentru a înțelege atitudinea diferitelor țări față de capitalism și pentru a pătrunde în mintea anticapitaliștilor. Din această poziție, abordează 10 dintre cele mai frecvente concepții greșite despre capitalism și le învinge cu un amestec puternic de argumente și fapte concrete.

—Eamonn Butler, director al Institutului Adam Smith, Londra


De mai bine de o sută de ani, oamenii emigrează dinspre socialism spre țări în care există mai multă libertate economică și oportunități antreprenoriale. Spre capitalism, cu alte cuvinte. Nici măcar Zidul Berlinului nu a fost o capcană ermetică a socialiștilor est-germani. Sunt șanse, totuși, ca la școală să fi fost învățat opusul – că sistemul capitalist este practic sursa a tuturor nenorocirilor umane, inclusiv a sărăciei, a poluării, a războiului și chiar a fascismului. În cartea sa Zece mituri anticapitaliste, Rainer Zitelmann demască miturile și superstițiile care v-au fost predate la școală și vă oferă o explicație erudită – dar extrem de ușor de citit – a realității economice. Socialismul este adevăratul opiu ideologic al maselor și este cel care a provocat cele mai mari mizerii pe care le-a cunoscut lumea, așa cum au demonstrat generații de imigranți „votând cu picioarele” (pentru capitalism și împotriva socialismului).

—Thomas DiLorenzo, profesor,
Senior Fellow, Ludwig von Mises Institute, și autor al cărților How Capitalism Saved America și The Problem with Socialism


Capitalismul a fost prea mult timp definit de dușmanii săi. Aceștia îl califică în mod eronat drept clientelism, când adevărata logică a capitalismului pune capăt privilegiilor nemeritate și oferă oportunități pentru toți. Această nouă carte a lui Rainer Zitelmann răspunde unei nevoi acute, mai ales că politicienii iliberali acuză acum capitalismul pentru mizeria pe care ei înșiși au creat-o prin politici economice intervenționiste. Oamenii din întreaga lume ar trebui să ia apărarea capitalismului ca motor al inovației și al creșterii nivelului de trai pentru toți. Să fim recunoscători că Zece mituri anticapitaliste oferă o analiză amănunțită a faptelor care ne susțin cauza.

—Brad Lips, CEO ATLAS Network


Există zeci de platitudini anticapitaliste la modă care au ajuns la statutul de înțelepciune convențională. Chiar dacă toate acestea sunt profund greșite și prost documentate, unele dintre ele pot fi uimitor de greu de contracarat într-o dezbatere, deoarece anticapitaliștii tind să vorbească în clișee, fraze sonore, abstracții și afirmații pe care este dificil să le abordezi într-un mod rațional. Ca urmare, prea des rămân necontestate, ceea ce consolidează și mai mult hegemonia intelectuală anticapitalistă. Această carte, așteptată de mult timp, examinează în mod judicios – și infirmă metodic – 10 dintre cele mai populare marote anticapitaliste. În sfârșit, cineva a făcut-o! Și chiar era timpul.

—Kristian Niemietz, șef al departamentului de economie politică, Institute for Economic Affairs, Londra


Stați la o halbă cu prietenii și discutați despre subiecte de actualitate. Sunt șanse ca unul dintre ei să vorbească despre „capitalism” (sau despre „neoliberalism”, de altfel) folosind cuvântul ca o prescurtare pentru status quo și tot ceea ce este în neregulă cu el. În această carte remarcabilă, Rainer Zitelmann lămurește confuzia: capitalismul nu creează sărăcie și nici nu duce la războaie. Dimpotrivă. Concepțiile greșite comune despre capitalism își au rădăcinile mai puțin în dovezile empirice, cât în ostilitatea generalizată a intelectualilor față de un sistem economic care nu are nevoie de conducerea lor luminată pentru a prospera. Zitelmann nu se angajează în descrierea unui capitalism ideal, ci prezintă capitalismul așa cum există în lumea noastră. În economiile capitaliste, într-o anumită măsură, oamenii de rând trebuie să își decidă singuri viitorul economic. Permiterea libertății economice pentru oamenii obișnuiți, chiar dacă se face doar parțial, tinde să producă mai multă bogăție și să îmbunătățească soarta majorității indivizilor în măsură mult mai mare decât planurile guvernamentale elaborate de doctorii în economie.

—Profesor Alberto Mingardi, director general,
Istituto Bruno Leoni, Milano

Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?