Tratatul economic al momentului

66

„Semnificația celor 875 de pagini ale cărții lui Jesús Huerta de Soto, Moneda, creditul bancar și ciclurile economice, este aceea de a fi primul tratat misesian despre monedă și activitatea bancară scris după publicarea lucrării originale a lui Mises [Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel], acum nouăzeci și patru de ani.”

Astfel scrie Jörg Guido Hülsmann în recenzia sa. Cartea începe cu analiza juridică a confuziei dintre instituția depozitului la vedere și cea complet diferită a împrumutului la termen. Continuă cu o istorie a activității bancare încă din antichitate, cu analiza problemei depozitului de bani în dreptul roman, o expunere a consecințelor tragice ale interzicerii dobânzii în lumea catolică și o istorie a încercărilor de justificare a confuziei mai sus amintite, care se finalizează cu verdictul de imposibilitate.

Odată puse bazele juridice ale analizei, Huerta de Soto prezintă într-un mod cât se poate de tehnic operațiile care însoțesc activitățile bancare de depozitare, pe de o parte și pe cea de intermediere financiară, pe de altă parte. Aflăm de aici mecanismul multiplicatorului bancar care face posibilă expansiunea creditului, așa cum este ea înfăptuită în sistemul bancar modern.

Apoi, autorul face o introducere în teoria capitalului și a dobânzii cu scopul de a lămuri efectele pe care mai sus amintita expansiune a creditului le are asupra sistemului economic. Sunt analizate și contrastate creșterea economică sănătoasă, bazată pe economisire veritabilă, cu cea falsă, al cărei sfârșit în colapsul generalizat este de neevitat. Teoria austriacă a ciclului economic este astfel reafirmată, cu lux de amănunte și considerații suplimentare.

Următorul pas în apărarea teoriei ciclului este făcut în contra propagatorilor de paradigme economice false, monetariștii și keynesienii. Dar teoria ciclului, corect formulată, implică de fapt o înțelegere fără urmă de eroare a teoriilor capitalului, monedei și activității bancare, iar acestea trebuie clarificate și apărate nu numai contra „dușmanilor” din exterior ci și de „ereziile” introduse de iubitorii așa-zis austrieci de rezerve fracționare. Două capitole întregi sunt dedicate acestor lămuriri, iar ultimul capitol al cărții conține o propunere de reformă a sistemului monetar-bancar.

Cu toate că impresionează prin dimensiunile sale, Moneda, creditul bancar și ciclurile economice este gândită ca manual dedicat studenților științelor economice, fiind înțesată cu exemple numerice și tabele de sinteză. Avem în față încă un exemplu al respectului pentru cititor, dovedit de multe ori în tradiția austriacă de drept și economie. Însă, dincolo de abordarea de manual, multe probleme sunt tratate exhaustiv. Iar pentru cele care nu sunt, Huerta de Soto a alcătuit note de subsol remarcabile în care găsim trimiteri la toată literatura relevantă pentru chestiunea discutată.

Chiar dacă tratatul profesorului Huerta de Soto nu poate rămâne singura sursă bibliografică în chestiunile monetare și bancare, el este necesar oricui dorește să își clădească o cultură economică sănătoasă. Iar acum, mai mult decât oricând, efortul remarcabil al profesorului Huerta de Soto dă roade: cartea se dovedește un ghid foarte util al crizei actuale.

Am definitivat traducerea acestui tratat, începută din 2006 de regretata Diana Costea. Institutul Ludwig von Mises – România vă oferă cartea gratuit în format electronic și ne dorim ca lansarea să fie făcută odată cu publicarea sa în format tipărit de către o editură prestigioasă. Edițiile în engleză sau spaniolă sunt disponibile pe pagina profesorului Jesús Huerta de Soto.

Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?