Struțocămila BNR: nici bancă centrală, nici consiliu valutar

Struțocămila BNR: nici bancă centrală, nici consiliu valutar

Termenul de euroizare este folosit de obicei pentru situația unei economii în care moneda și sistemul bancar sunt branșate complet la sistemul monetar-bancar al Băncii Centrale Europene. Într-un astfel de sistem, Banca Centrală locală se comportă ca un consiliu valutar restricționat, având principala sarcină de a păstra rezervele valutare ale sistemului bancar într-un fond central.

În măsura în care mai există o monedă locală, stabilirea unei convertibilități la curs fix în euro o transformă în substitut monetar pentru euro, avantajele față de folosirea directă a monedei europene fiind unele de imagine națională și cele legate de taxa de convertire și răscumpărare între moneda locală și euro.
În cazul în care nu mai există o monedă locală, Banca Centrală locală are doar rolul de supraveghetor al disciplinei bancare în sistemul local. Însă, spre deosebire de consiliul valutar, care poate investi o parte din rezervele valutare în titluri financiare denominate în euro, o autentică euroizare ar elimina și această caracteristică.

Atât în cazul euroizării, cât și în cazul consiliului valutar, Banca Centrală locală nu mai deține instrumentele necesare unei politici monetare active. România nu este autentic euroizată. Nici consiliu valutar nu putem spune că avem. Politica Băncii Naționale, chiar dacă empiric poate fi asemănată aceleia a unui consiliu valutar, nu este cu totul asimilabilă unui astfel de consiliu, pentru că rata de schimb între leu și euro nu este fixă și pentru că sunt prezente și celelalte instrumente de politică monetară activă.

Însă, odată ce populația și firmele au libertatea de a încheia contracte în euro, inclusiv de a lua credite în euro, se poate spune că avem statut de țară cvasi-euroizată. Leul nu este susbstitut monetar pentru euro, ci monedă în sine, care circulă în paralel cu euro, pe piață fiind formate atât prețuri în lei, cât și prețuri în euro.

Care sunt consecințele acestui fapt? Influența asupra sistemului monetar și bancar este împărțită între autoritățile monetare europene și cele locale, care sunt astfel mai limitate decât ar fi în absența cvasi-euroizării.

Asemenea altor sisteme bancare, și cel românesc este construit pe două paliere, pe primul fiind Banca Națională, care are rolul de centralizare a rezervelor din sistemul bancar și de producere a monedei locale, fiind un împrumutător de ultimă instanță și un supraveghetor al disciplinei bancare.

Pe al doilea palier se află restul băncilor private, care sunt formal subordonate autorității Băncii Naționale și prin sistemul de rezervă fracționară, împart cu banca centrală privilegiul legal de a produce monedă și expansiunea creditului.

Băncile din România, datorită cvasi-euroizării, își exercită acest privilegiu atât în lei, cât și în euro. Dar, odată cu acest privilegiu, vine și supralicitarea factorului de multiplicare (leverage), fagilizarea și riscul falimentului instant din cauza obligațiilor, la vedere sau pe termen scurt, mai mari cu câteva ordine de mărime decât activele proprii.

În această lumină se poate înțelege actuala tensiune din sistemul bancar românesc.

În timp ce pe primul palier al sistemului bancar Banca Națională a scăzut semnificativ dobânda de politică monetară, acum la 5,5%, palierul doi opune rezistență, încercând să atragă depozite de la populație cu dobânzi pe care guvernatorul Isărescu le consideră nejustificat de mari, dar mai ales ținând strâns robinetul creditării și împiedicând astfel „relansarea economică”.

Ori, pentru ca multiplicatorul creditului să funcționeze optim, ar trebui ca băncile din sistem să ofere la rândul lor dobânzi mai mici datorită cărora foarte multe proiecte, mai ales pe termen lung, care anterior păreau nefezabile, apar mai nou într-o lumină favorabilă.

S-ar putea argumenta că Banca Națională este în prezent interesată mai degrabă de chestiuni legate de anul electoral, pe când în palierul doi al sistemului bancar și în rândul firmelor conectate strâns cu sistemul euro (cele exportatoare, de pildă) preocupările sunt mai degrabă legate de propria solvabilitate în contextul pericolelor imense și incertitudinii care amenință sistemele bancare (băncile mamă) și solvabilitatea statelor în Uniunea Europeană.

Iar la întrebarea guvernatorului Isărescu despre plasamentele pe care le-ar putea găsi pentru depozitele în lei atrase cu 7-8% dobândă, băncile ar putea răspunde cu „investiții în propria supraviețuire” și cu păreri pesimiste despre inflație și anticipările inflaționiste.

[O versiune ușor diferită a acestui comentariu a apărut în Finanțiștii.]

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?