Vieți exemplare ale secolului XX – O scurtă introducere în problemele veacului
Seminarul își propune să deschidă o discuție asupra câtorva figuri mai puțin cunoscute ale secolului XX și a problemelor ideologice pe care au încercat să le combată. Firul comun care strânge la un loc biografiile prezentate este o curățenie interioară a personajelor și un angajament intelectual dar, mai ales, personal, consistent pentru o ordine naturală. De asemenea, cu o singură excepție, toate figurile analizate în cadrul seminarului se revendică firesc din tradiția creștină.
Obiectivul, doar într-o oarecare măsură secundar, al întâlnirilor îl constituie redescoperirea unor modele de viață, desprinse dintr-o epocă lovită puternic de relativism, decadență și inginerie socială. Din acest punct de vedere, demersul se aseamănă unor “exerciții de admirație”, unde vor fi amintite, totuși, cu reverența și distanța cuvenite, inevitabile erori intelectuale sau, acolo unde e cazul, scăderi omenești.
Seminarul se adresează tuturor celor care au o căutare în direcția cea bună, celor nemulțumiți de scrierea contemporană a istoriei, celor care au pasiunea ideilor, sau celor care, pur și simplu, vor să-și completeze cultura generală. Drept urmare, nu sunt necesare criterii formale pentru participare, dar familiaritatea cu ideile politice tradiționale, cunoașterea unui autor clasic și, nu în ultimul rând, buna cuviință sunt întotdeauna binevenite.
Mai multe detalii pe pagina seminarului.