Școala Monetară vs. Școala Bancară: ecourile românești ale dezbaterii

Școala Monetară vs. Școala Bancară: ecourile românești ale dezbaterii

410

În calitate de beneficiar al bursei Ștefan Odobleja de la New Europe College, în 2016-2017, am cercetat gândirea economică românească din perioada Micii Uniri și până la înființarea Băncii Naționale a României, deci dintre 1860 și 1880. Miza a fost înțelegerea procesului de înființare a băncii centrale românești.

Chestiunea este foarte interesantă, pentru că înființarea BNR în 1880 și încercările care au precedat evenimentul nu au fost lipsite de discuții și controverse. În Occident a avut loc o largă dezbatere asupra problemelor monetare și bancare, prin care s-au cristalizat concepte și s-a avansat știința economică. Ideea de bancă centrală a fost ea însăși îndelung discutată chiar în perioada formării statului român modern și a instituțiilor sale bancare.

Discuțiile nu au rămas fără ecou în lumea românească. Chiar dacă pare că Banca Națională a României a fost adoptată fără prea multe ezitări, ca un import necesar și urgent, de mințile luminate ale vremii în contra forțelor reacționare incapabile să se despartă de trecut, o privire mai atentă duce la descoperirea unui tablou diferit. Banca centrală, pentru multă vreme punct terminus al dinamicii intervenționismului monetar-bancar, a fost și încă este o opțiune instituțională discutabilă.

Printre cei care au fost preocupați de problemele monetare și bancare se numără Nicolae Suțu, Alexandru Moruzi, Victor Place, Ion Strat, Ion Ghica, D.A. Sturdza, I.C. Brătianu, A. Lahovary, Th. Rosetti și mulți alții. Cercetarea de față ne oferă motive să considerăm că, asemenea împărțirii – destul de imperfecte – a gânditorilor și opinenților occidentali în membri ai Școlii monetare sau ai Școlii bancare, este cazul să poziționăm și noi față de cele două Școli pe cei care au pledat și dezbătut în acea perioadă în lumea românească.

Romanian Echoes of the Currency versus Banking Debate: From Unification to the Creation of the National Bank [pdf]

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?