Ionuț Sterpan a scris un articol interesant despre alternativele pentru reforma învățământului. Concluzia lui este că
sectorul de învățământ trebuie complet privatizat. Un drum controlabil până acolo este extinderea sistemului creditelor fiscale…Treptat va trebui să dispară și ideea că profesorii trebuie să fie funcționari la stat, și împreună cu ea și ideea de inspectori funcționari la stat. În cele din urmă însăși ideea de minister al educației așa cum o înțelegem astăzi, va trebui să dispară… Cadrul specific de funcționare a sectorului de învățământ trebuie redefinit permanent de o piață liberă de evaluare, nu alcătuit din reglementări de natură să restrângă libertatea activităților specifice sectorului. Rolul legii trebuie să fie numai de a pedepsi pe cei care îngrădesc intrarea, ieșirea și inovația în piață.
De remarcat critica adusă sistemului de „bonuri de educație”, ca mecanism de eficientizare a unui aranjament inerent defectuos. Pe termen lung nu promite îmbunătățirea fundamentală a educației. Singurul lucru pozitiv pe care Ionuț Sterpan îl găsește de spus despre această alternativă este că poate reprezenta un pas spre situația ideală.
Dar poate că trebuia accentuat mai mult faptul că această amestecare a libertății de alegere, consonantă cu ordinea proprietății private, cu maniera etatică de producție a educației o legitimează pe cea din urmă. Este evident că mai târziu toate eșecurile unei asemenea struțocămile vor fi puse pe seama părții bune, a libertății. Exact așa cum criza este invocată de socialiștii de pretutindeni pentru a susține că liberalismul și capitalismul nu funcționează , socialiștii educaționali vor acuza voucherizarea ca singura măsură vinovată de toate neajunsurile învățământului.
Cât despre gradualismul reformei în general și capacitatea statului de a se suprima puțin câte puțin, nu se poate spune decât: vise plăcute! Să fim serioși, ne trebuie un buton…
