În ianuarie 2014, cursul de schimb valutar al dolarului era de 33 de ruble. La jumătatea lui decembrie, cotația se dublase, atingând 77,2 ruble pe dolar pe data de 16, o zi pe care unii au numit-o Marțea Neagră a Rusiei. Peste noapte, banca centrală a majorat rata dobânzii de bază cu 6,5 procente, și a cheltuit 2 miliarde de dolari pentru a potoli deprecierea. În total, încercările de susținere a valorii monedei rusești au costat 10 miliarde de dolari de la începutul acestei luni, și 70 de miliarde de la începutul lui 2014.
În ciuda acestor eforturi—sau datorită acestora—problemele Rusiei sunt departe de a se fi terminat. Insolvabilitatea se conturează amenințător, având în vedere că datoria externă (publică și privată) se ridică la 600 de miliarde de dolari, iar rezervele în valută sunt estimate doar în jurul sumei de 300 de miliarde. Guvernul a făcut un apel public la ’calm și raționalitate’, accentuând nevoia de a păstra ruble și a vinde monedă străină. Rușii s-au grăbit totuși să cumpere bunuri de consum durabile—mașini, electrocasnice—și deși nu avem încă de-a face cu o precipitare asupra valorilor reale (sau o panică financiară), o astfel de tendință este în formare.
Mass-media, economiști, și Putin însuși au dat vina pe sancțiunile financiare aplicate de către Vest pentru conflictul din Ucraina, considerându-le principalele cauze responsabile pentru necazurile Rusiei. Și într-adevăr, acești factori au grăbit scăderea puterii de cumpărare a rublei: sancțiunile au împiedicat companiile locale să-și refinanțeze datoriile contractate în dolari, iar prețul scăzut al petrolului a golit o parte din rezervele de valută externă. Importurile reduse (și costisitoare) au făcut ca rublele sa fie cheltuite și re-cheltuite pe produse locale, ceea ce le-a ridicat prețurile și a dus nivelul inflației la două cifre. Așa cum v-ați aștepta însă, în miezul problemei se află mai cu seamă factori de natură monetară. În ultimii 16 ani, bilanțul Băncii Centrale a Rusiei s-a mărit de la aproximativ 9 miliarde de ruble la 2.1 trilioane de ruble în această lună (un nivel record), iar agregatele monetare au crescut de până la 30 de ori în cursul aceleiași perioade. O bună parte din bani au fost produși cu scopul de finanța în mod direct industria militară sau companiile de stat.
În această lumină, cazul Rusiei nu este unul special, ci mai degrabă un exemplu de manual despre cum se poate prăbuși o monedă ca urmare a inflației fiduciare. Se aseamănă totodată experiențelor recente ale Argentinei și Venezuelei, precum și unui posibil viitor al Statelor Unite, în cazul în care—dintr-un motiv sau altul—dolarul nu și-ar mai croi drum spre seiful băncilor străine (chineze). Cu toate acestea, împrejurările sunt interesante din două motive.
În primul rând, situația Rusiei ilustrează importanța cooperării dintre băncile centrale pentru dezvoltarea nestingherită a politicilor expansioniste ale diferitelor administrații naționale. În momentul de față, Rusia nu poate spera că alte bănci centrale vor face presiuni asupra propriilor sisteme bancare pentru a intermedia o refinanțare a datoriilor existente. Și nici nu se poate baza pe un împrumut de la Fondul Monetar Internațional, așa cum a făcut în 1998 în contextul crizei piețelor emergente. Relațiile politice tensionate cu restul Europei au lăsat Rusia să plătească singură oalele sparte ale propriei politici monetare necugetate.
În al doilea rând, s-ar părea că mass-media și opinia publică sunt mai presus de toate decepționate de un guvern care a pierdut frâiele sistemului monetar. Drept consecință, în această săptămână—pentru prima dată în cursul acestui an—puterea lui Putin a fost pusă sub semnul îndoielii. Reacția nu este surprinzătoare, totuși: într-o lume a monedelor fiat, bancnotele sunt acoperite doar în alte bancnote, și într-o încredere nestatornică.
[Versiune în limba engleză pe blogul mises.org: The Remains of the Ruble]
