Am făcut pe facebook o scurtă introducere pentru articolul lui Mises despre utilizarea ecuațiilor în planificarea centrală a economiei socialiste și în teoria economică în general.
O salvez și aici, pentru că o consider o bună descriere concisă a poziției misesiene pe această chestiune:
Planificarea centrală socialistă calculată cu ecuații are o sarcină categoric diferită față de calculul economic de piață, care este bazat pe prețuri. Dacă prețurile formate pe piață în prezent oferă o sinteză a preferințelor prezente și a celor viitoare, anticipate prin funcția antreprenorială la momentul formării prețurilor, planificării socialiste prin ecuații îi trebuie, ca inputuri, preferințele viitoare – și nu orice preferințe, ci acelea aferente unei stări de echilibru general – pentru că ecuațiile matematicii aplicate în economie nu pot descrie decât un astfel de echilibru. Or, aceste preferințe nu sunt disponibile nici măcar unei piețe cu prețuri. Conceptul de echilibru este o unealtă a gândirii economice, dar nu o unealtă a calculului economic.
Cu alte cuvinte, teza misesiană, care a împlinit 100 de ani în 2020, că socialismul nu poate face calcul economic pentru că nu are prețuri rămâne în picioare. Nici formalizarea prin ecuații nu ajută, pentru că îi lipsește o realitate pe care nici măcar piețele cu prețuri nu o au: absența prețurilor face să dispară o altă realitate esențială decât cea necesară sistemului de ecuații.
Bineînțeles, aceste rânduri sunt menite să incite celui care le citește curiozitatea de a citi articolul lui Mises.
