Un manifest libertarian românesc

200

Pe pagina Societății pentru libertate individuală a fost publicat un manifest liberal/libertarian. Apare la momentul oportun printre alte petiții sau proclamații și sper să capteze cât mai multă atenție.

Este de departe cel mai coerent și detaliat între celelalte liste de revendicări vehiculate zilele aceastea. O mențiune specială printre acestea: din partea unui grup asociat cumva Partidului Național Liberal se remarcă un „contract social” pe care personal îl consider dezamăgitor. Un test acid este acesta: întreg contractul în 10 puncte nu conține nici măcar o dată cuvântul „proprietate”. Mai multe comentarii nu cred că merită.

De fapt cred că Manifestul libertarian este singurul care conține o justificare și lămurire a principiilor pe care se sprijină.

Iată cum începe:

Susținem micșorarea rolului statului în favoarea extinderii libertății și responsabilității individuale, în virtutea ordinii proprietății private adusă/generată de funcționarea unei piețe libere ce este degrevată de intervenționismul etatist/statal.

Mai departe:

Credem că există, în esență, două moduri prin care indivizii pot prospera:

(1) prin mijloacele economice ale pieței libere, adică muncind cinstit, acumulând capital, investind grație talentului antreprenorial personal și schimbând produsele muncii lor în mod voluntar pe piață și

(2) prin mijloacele politice ale intervenționismului guvernamental/statal/etatist, bazat pe capacitatea de a descoperi și a utiliza mai bine decât rivalii posibilitățile deschise de instituționalizarea agresiunii, adică prin constituirea în grupuri de interese parazitare care profită de pe urma celor onești și muncitori, confiscându-le avuția prin impozitare și redistribuind-o pentru satisfacerea propriilor ambiții.

Societatea există doar în măsura în care indivizii cooperează pașnic, urmându-și propriile interese și propriul drum spre fericire doar prin mijloace economice. Cu cât aplicarea mijloacelor politice devine mai extinsă cu atât cooperarea socială este mai slăbită, iar oamenii ajung în starea de barbarie. Societatea nu este ținută laolaltă de vreun “contract social”, ci de legăturile istorice, economice și culturale dintre oameni care împărtășesc valori comune. Doar un cadru instituțional favorabil libertății poate consolida coeziunea socială, poate garanta prosperitate pentru toți.

Sau:

“Economia de piață nu are nevoie de apologii sau de propagandiști. Realizările sale vorbesc de la sine. Civilizația modernă este produsul filozofiei laissez-faire” (Ludwig von Mises). La începutul capitalismului, în era revoluției industriale și a creșterii fulminate a nivelului de trai pe care acest sistem le-a produs (simultan cu explozia demografică), nu au existat nici tributuri fiscale împovărătoare, nici subvenții, nici drepturi sociale, nici privilegii, nici deficite sau datorii publice copleșitoare. Toate acestea au apărut pe măsură ce ideile socialiste au anesteziat rațiunea și bunele moravuri, iar capitalismul a fost parazitat de o clasă politică cu o moralitate precară și de afaceriști venali.

În schimb, creațiile statului trebuie trâmbițate, inaugurate cu fast și tăiat de panglici, menționate obsesiv – pentru a ascunde găurile negre în care s-au dus banii cetățenilor și pentru a satisface ambiția trufașă a vreunui politician.

În realitate, statul nu creează nimic. Socialiștii din toate partidele ne vând minciuna că fără stat nu există decât haos și anarhie. Adevărul este că, cu cât statul este mai mic cu atât societatea își poate dezvolta propria ordine a proprietății private și libertății personale. Socialiștii ne întrețin de asemenea iluzia că guvernul este Mâna Providențială, care poate să crească bunăstarea tuturor. Dar nu este nicidecum vorba de magie. Pentru ca Guvernul să poată da un leu, trebuie mai întâi să îl ia prin impozitare tot de la noi. Pentru a crea un loc de muncă, distruge vrând-nevrând un altul. Pentru a stimula consumul dintr-un bun, va reduce consumul din altele.

Capitalismul și libertatea economică cultivă virtuți precum responsabilitatea, decența, cumpătarea, modestia, gândirea pe termen lung. Etatismul dezvoltă vicii precum lașitatea, risipa, vanitatea și servilismul. Piața liberă stimulează buna înțelegere între toți: patronul magazinului din colț mulțumește clienților care îi trec pragul. Dar intervențiile guvernului încurajează discordia; când viața socială este politizată, strategia potrivită este: “Mulțumește-i primarului, mulțumește-i partidului, mulțumește-i ministrului sau președintelui, fii amabil cu guvernanții și dă-te bine cu puterea, că poate vei primi și tu o pleașcă”. Nu ne putem aștepta la mărinimie din partea guvernului. Mărinimos nu poate fi decât cel care este proprietar, stăpân pe roadele eforturilor sale, conștient de valoarea muncii depuse. În schimb, ministrul nu poate fi decât meschin, pentru că nu este în măsură să decidă decât temporar asupra unor resurse pe care le-a obținut din condeiul rectificării bugetare.

După clarificarea fundamentelor urmează schițarea unor propuneri de reformă pentru câteva sectoare cheie.

Aici aș putea acuza câteva scăderi. După păererea mea, propunerile sunt timide și insuficient detaliate în privința justiției și monedei, chiar și pentru un manifest relativ scurt. Voucherele educaționale și păstrarea obligativității educației, chiar și numai pentru ciclul primar, nu sunt libertariene. Gradualismul în eliminarea diverselor politici și instituții nocive nu este nici el libertarian, din punctul meu de vedere.

Dar este suficient ca acest manifest să incite curiozitatea oamenilor. Cei inteligenți și onești vor căuta mai departe, de exemplu aici sau aici.

Sau vor urmări cu atenție ce susține Ron Paul în campania sa pentru funcția de președinte al SUA.

Pentru a înțelege valoarea și succesul lui Ron Paul, urmăriți acest clip, în care un evreu vorbește despre miza mult mai adâncă decât cea politică a ideilor liberale. Întreaga tradiție a libertății este clădită pe o luptă a omului pentru ceva mai bun, dincolo de realitățile imediate. Este o luptă spirituală până la urmă.

Sper, deci, că această scrisoare de intenție este capabilă să pună în atenția opiniei publice românești ideile libertariene și, dacă ele vor fi primite în minte și în inimă de o masă critică de oameni, poate în viitor vom avea parte și în România de o întoarcere și împlinire a tradiției libertății, prosperității și păcii.

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?