Dacă unii vorbesc, mai mult sau mai puțin inspirat, despre cea mai bună idee a României, Florin Rusu cred că a atins în excelentul său articol recent despre privatizarea colectării taxelor un punct de o importanță vitală pentru viitorul societății noastre.
Așa cum observă în articol, privatizarea nu este bună în orice condiții. Existența statului ca monopol teritorial al agresiunii împarte inerent societatea în exploatați și exploatatori, iar concurența, care aduce roade bune atunci când este folosită pentru servirea consumatorilor în mod legitim pe piața liberă, produce în schimb fructe ortrăvite când este exersată în manieră politică, pentru extinderea cât mai mult a sferei exploatării statului asupra resurselor rare care sunt produse în societate.
Invitatea agenților privați, cu logistica și deprinderile formate prin concurență pe piața relativ liberă, să eficientizeze furtul instituționalizat de stat este de fapt o invitație la dezastru social. Faptul că avem una dintre cele mai extinse piețe negre din Europa nu este un semn că statul mai are încă un potențial de tapaj al resurselor societății, ci un avertisment al libertății pieței că statul s-a întins deja prea mult și sfera privată își mai găsește supape doar prin economia subterană.
Așa cum observa și Hans Hermann Hoppe, intrarea liberă pe piața agresiunii instituționalizate este tot ce poate fi mai rău:
Free entry is not always good. Free entry and competition in the production of goods is good, but free competition in the production of bads is not. Free entry into the business of torturing and killing innocents, or free competition in counterfeiting or swindling, for instance, is not good; it is worse than bad. So what sort of “business” is government? Answer: it is not a customary producer of goods sold to voluntary consumers. Rather, it is a “business” engaged in theft and expropriation – by means of taxes and counterfeiting – and the fencing of stolen goods. Hence, free entry into government does not improve something good. Indeed, it makes matters worse than bad, i.e., it improves evil.
Exemplele istorice pe care Florin Rusu le dă în articolul său sugerează că astfel de măsuri de privatizare a taxării au fost un marker al răbufnirilor sociale, cu cele mai grave consecințe pe termen scurt și lung, sau al disoluției unor civilizații înnăbușite în fiscalitate și reglementări.
Ultimul lucru care ne trebuie în atmosfera de confuzie economică, morală și etică actuală este o nouă revoluție. Pe de altă parte, dacă regimul politic îi dă înainte cu măsurile agresive și contradictorii de care a dat dovadă până acum, ajutat de liota de pseudo-liberali mai răi în priceperea lor de suprafață decât cel mai rău socialist, ne așteaptă un viitor de sărăcie și nedreptate socială extinsă: haosul planificat.
Vă rog luați aminte și la acest citat din Charles Adams (For Good and Evil: The Impact of Taxes on the Course of Civilization, p. 118):
Prevalența nivelului handicapant al impozitării care a predatat căderea Romei i-a făcut pe mulți istorici, în toate timpurile, să considere că Roma, asemeni atâtor alte mari imperii, s-a taxat până la moarte. Teoria declinului prin taxare nu mai este la modă în ultimul timp pentru majoritatea gânditorilor —poate și datorită propriei noastre toleranțe la taxarea intensă. Nimănui nu-i place să creadă că ne scriem propriul epitaf când emitem legislația impozitării moderne. Dacă e ca civilizația noastră să fie distrusă, ne place să credem că se va întâmpla în stil hollywoodian —că va fi un eveniment cataclismic asemenea unui război atomic, o gafă ecologică sau alt eveniment dramatic. Cu siguranță nu ar putea fi vorba de o cauză atât de simplă și plictisitoare precum cotidiana impozitare.
